Lytta Basset

În anul 2001, Lytta Basset, profesoara de filosofie si pastor, autoare de carti de spiritualitate ale carei contributii, pe buna dreptate, o fac extrem de cautata, citita si citata, trece prin încercarea cumplita a pierderii fiului ei întâi nascut, Samuel, în vârsta de 24 de ani. Lytta Basset trecuse si înainte prin drame si se ridicase cu greu dintr-o grava depresiune. Fireste, evenimentul ireversibil din mai 2001 îi zguduie pâna la temelii întreaga viata, cu sistemul ei de relatii, valori, capacitati. Ramâne ani de zile pe pragul prabusirii interioare, desi, exterior, “functioneaza”. Credinta pe care o slujeste nu o ajuta – aparent – prea mult. Nu o ajuta întotdeauna. Dar ramâne, ca si familia, ca si prietenii, o ancora solida.

Mai târziu, Lytta va întelege ca nu l-a pierdut de fapt pe Samuel. Va întelege, atunci când îi va fi dat, în si prin Mântuitor, sa-si  simta “aproape” copilul disparut.

Acum câtiva ani, Lytta Basset publica „Legatura nemuritoare”: Ce lien qui ne meurt jamais. O carte pe care a scris-o printr-un efort de vointa iesit din comun. A scris-o pentru ca „Samuel i-a îngaduit s-o faca”. A facut-o ca sa-i ajute pe alti oameni, în primul rând pe parintii ce au trecut prin încercari similare, si care au ajuns, din pricina lor, „cadavre vii”.

Scriitoarea face parte din supravietuitorii victoriosi, ca Iov, carora le revine, dupa victoria prin Hristos, menirea compasiunii.

Un citat:

“Trebuie sa fi trait pâna la capat alunecarea în neant pentru a întelege ca Cineva ne asteapta acolo. De aceea nu pot crede ca sunt eu însami la originea sensului pe care-l dau vietii mele: când ai fost lipsit, mai mult sau mai putin timp, de cel mai mic sentiment ca poti avea vreo putere asupra ta însuti, afli o data pentru întotdeauna ca este „sustinut”, „purtat” de ceva exterior tie – desigur, acea Viata care e de fapt insesizabila.” 

 

Înainte de a gasi si de a traduce câte ceva, îndraznesc sa trimit pe eventualul meu cititor la capitolele 40-42 din cartea lui Iov. Poate fi un punct de sprijin puternic pentru cei ce cunosc crizele inevitabile ale credintei. Amintesc ca cea mai mare parte a cartii lui Iov consta într-un dialog dintre prietenii lui Iov, lovit de pierderi grele, care încearca sa-l culpabilizeze, si „dreptul Iov”, care  îndrazneste sa ceara socotoala lui Dumnezeu… ceea ce duce, în final, la o magnifica, salutara întâlnire.

Revin la Lytta Basset.

„O data cu fiul, mi-am pierdut viata. În acelasi timp, mi-am pierdut credinta: cum ar putea crede în Dumnezeu un cadavru viu? Ce poate fi „Dumnezeu”, când totul s-a spulberat? Reperele – toate reperele – disparusera printre darâmaturi. Dar daca cerul era gol, aceasta se petrecea pentru ca Prezenta – înteleg de-abia acum – îsi facuse lacas acolo, într-o deplina discretie, ca si incognito, manifestându-se prin fiecare persoana capabila de compasiune pe care o întâlneam. De ce as fi cautat în ceruri mana (Nota trad: mana din Biblie, hrana zilnica data de Dumnezeu iudeilor în pustiu) pe care oamenii mi-o aduceau, zi dupa zi? Ce minune m-a facut sa o vad, în cele din urma, mana aceasta? Cum de-am ajuns sa primesc toate aceste mici evenimente ca fiind Unicul Lucru Esential…?

Se spune ca în despuierea extrema, te agati de orice. Dar atunci nu eram în stare nici macar sa ma agat de ceva. Mana a venit la mine, mi-a fost data fara s-o caut, si cu atâta fidelitate, zi de zi, încât am putut scrie : „mana mea de zi cu zi”. Îmi zic astazi ca putem avea ochi, fara sa vedem, si urechi, fara sa auzim. Putem trece, o viata întreaga, lânga perlele oferite, pe care le lasam sa cada si sa fie îngropate.

Ce ne trebuie, pentru ca multimea de „nimicuri” care se petrec neîncetat sa se faca perceputa, auzita, atunci când ne vorbeste despre indestructibila Speranta. Nu stiu. Nu stiu decât atât: e nevoie ca oamenii, iar si iar, sa se arate oameni, chiar si când se simt, când sunt, cu desavârsire pierduti.”

Schimbare la fata

 Cândva, înainte sa se petreaca nenorocirea cu Samuel, mama lui statea întinsa pe un pat de spital. Nu se ruga, nu medita, nu se gândea la nimic foarte special. Avea ochii deschisi, si ace de acupunctura înfipte peste tot. La un moment dat, ” a vazut” un Chip ce se apleca deasupra capului ei, si, între acel chip si al ei, ca un soi de voal. O mila nespusa se oglindea pe acel chip. A crezut ca era o halucinatie trecatoare, dar viziunea a durat… Lacrimi de bucurie… Hierofanie.”

Lacrimi de bucurie: cuvintele lui Blaise Pascal, scrise în celebrul Memorial cusut în captuseala redingotei, în urma unei experiente spirituale unice, extrem de puternice.

Sotul doamnei Basset ascultase oarecum cu scepticism povestea de la clinica. Daca ai fi fost budista, l-ai fi vazut pe Buddha… Altfel spus, ti-ai închipuit toate astea.

Cu mii de ani mai devreme, Heraclit a scris (citez din memorie, în franceza suna: Ne pas frapper de nullité ce qu’on ne peut concevoir):

Ceea ce nu putem concepe, sa nu proclamam ca nu exista.

Ce spune LB mai departe mi se pare esential.

 „Remarca o vazusem la momentul respectiv ca un mod de a banaliza, deci de a nega specificul experientei spirituale a altcuiva, de a face din ea un simplu produs al imaginatiei, dupa procedeul clasic: ceea ce nu întelegi, încerci sa iei în stapânire reducându-l la ceea ce cunosti… Astazi vad altfel lucrurile. Nu ma mai tem ca mi s-ar putea rapi comorile: am încetat sa fac un absolut din experientele mele, negative ori luminoase. Nici unul din evenimentele spirituale care se petrec în viata mea nu e un absolut: fiecare din ele se petrece totdeauna în relativul istoriei mele personale, ia oarecum forma caracterului meu, a lumii mele launtrice, a ideilor, referintelor mele… pentru a ma orienta spre unicul Absolut care ramâne dincolo de religii, de reprezentari, chiar de ne-credinte. Cel de nenumit, în belsugul de viata care-l caracterizeaza, nu depinde de felul meu de a-L percepe si de a-L primi. Si nu depinde nici de comentariile, care încearca sa micsoreze, facute de cei carora încerc sa le transmit ceea ce am trait pe plan spiritual!”

 Întâlnirea care s-a petrecut, atunci, în viata Lyttei, era cea cu Milostenia.Era revelatia unui Chip milostiv, care se apleaca deasupra omului, împartasindu-i, neconditionat, durerile si lacrimile, împreuna cu cele ale tuturor oamenilor din toate vremurile. Întâlnirea cu Iisus cel rastignit.

În noiembrie 2001 (Samuel murise în mai), LB a avut impresia ca „vede” Chipul Divinei Duiosii aplecându-se deasupra fiului ei, în chiar momentele acelea atroce în care tânarul (alienat de propria sa fiinta, prin drogurile „experimentate” în cursul unei nefericite sederi în America de Sud) se arunca de pe acoperisul blocului, cu fata în sus, si bratele desfacute în cruce.

Desigur, multe îi vin autoarei din propria ei traditie. „Isus a venit sa salveze ceea ce era pierdut”, cum scrie în evangheliile dupa Matei (18,1) si Luca (19,10). Ceea ce i se pare ei important însa nu este faptul ca propria ei religie i-a venit în ajutor. Mai ales ca, la fel cu atâtia parinti ce au cunoscut tragedia sinuciderii/mortii fiilor, ea nu putea primi, „ca de la sine”, nici un fel de mângâiere, fie ea si trecuta prin pasaje de Evanghelie.

 „Milostenia mi se revelase mai înainte, pe patul de spital, si venise în chip anonim; aparuse ca un chip, o simpla fata omeneasca, ca si cum nu se preocupa de trasaturile în care avea sa se îmbrace: fie ele ale lui Isus, a Maicii Domnului de la Fatima, a lui Krishna ori a lui Buddha. Sa nu fie oare adevarat ca cea mai marunta experienta a lumii spirituale ne sustrage întrebarii – absolut exterioare – de a sti daca, la urma urmelor, toate religiile nu au aceea valoare? Într-adevar, dincolo de traditiile mostenite, constituite, instituite, sau poate dincoace, – în orice caz la un alt nivel, mult mai putin asurzitor – descoperim în noi si înaintea noastra adevarul nostru gol-golut: ceal al omenescului din noi, în toata neputinta sa, canal al Compasiunii fara margini… Întelegem atunci de ce Prezenta nu are apartenenta religioasa.”

Nota mea: voi reveni cu pasaje din cartea Lyttei Basset. Mai jos, un video despre ranile vietii, cu autoarea.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s