„Oamenii au azi tendinta de a nu-l mai cauta pe Dumnezeu, scria cândva Paul al VI-lea, papa prin anii 60-70. Oamenii cauta tot, dar nu si pe Dumnezeu. Se zice ca Dumnezeu a murit; nu ne mai ocupam de el. Însa Dumnezeu nu a murit; pentru atâtia oameni din zilele noastre, este pierdut. Daca asa stau lucrurile, nu merita oare sa-l cautam?
Alergam dupa tot soiul de lucruri, noi si vechi, unele greu de obtinut si inutile, dupa lucruri bune si dupa lucruri rele. Cautarea aceasta putem zice ca e proprie lumii moderne.
Dar de ce sa nu-l cautam pe Dumnezeu? Sa nu fie El o „valoare” dupa care sa merite sa alergam?
Nu este El o realitate care cere din partea noastra o altfel de cunoastere decât cea pur nominala, de uzaj curent? O realitate mai buna decât cea a unor expresii religioase superstitioase si extravagante pe care trebuie fie sa le respingem pentru ca sunt false, fie sa le purificam pentru ca sunt imperfecte…? Mai buna decât lasa sa se întrevada cei care cred ca stiu deja tot si uita ca Dumnezeu este o taina inexprimabila, care uita ca a-l cunoaste pe Dumnezeu este pentru noi o chestiune de viata, de viata vesnica (cf Ioan17,3)?
Oare nu este Dumnezeu, cum se zice, o „problema” care ne priveste îndeaproape, care angajeaza gândirea, constiinta noastra, destinul nostru si, inevitabil, întâlnirea personala cu El, într-o buna zi?
Iar Dumnezeu nu se va fi ascuns tocmai pentru ca noi sa trebuie sa-l cautam, întreprindere pasionanta care e pentru noi decisiva?
Si daca Dumnezeu este Cel care de fapt a iesit în cautarea noastra?”
Blog de albina 