Sa fie Doru uitat…?

Nu s-ar zice…

Rânduri citite în „Orizont aviatic” nr 85

Publicatie fondatã la ARAD de cãtre CORNEL
MARANDIUC (scriitor/ istoric aviatie) si PETRU TÃMÃDAN (aviator, pilot de
Linie)

Scris de Cornel Marandiuc, scriitor, Arad

„Ne amintim… eu fiind unul dintre cei ştiutori cum se

evaporau tirajele cărţilor sale, cum erau de căutate ( am fost în

timpul acela ŞI librar…) mai mult şi interesant însă impresia,

reacţia, efectul acestor cărţi prin lecturare (am în vedere în

special oamenii tineri şi adolescenţii): a fost un real boom „de

librărie”, a fost, pe o mare vălmăşită şi agitată, pe o întindere

de ape nesigure şi suficient ameninţătoare (ostilă se poate

spune chiar) corabia minune, sigură şi fastuoasă, cu pânze de

argint! Corabia ce ne-a primit la bord cu gratuitate şi bucurie…

Cine va face acest sondaj, cine îi va căuta pe adolescenţii de

ieri să-i întrebe despre „întâlnirea” lor cu acele scrieri, acele

cărţi, cu „momentul (istoric) D.D.”? Sunt sigur că am găsi

mulţi/multe „Casandre”. Şi astfel, în marasmul vieţii actuale

am avea – noi cei astfel găsiţi şi întâlniţi – un adevărat

binecuvântat moment şi subiect de discuţie, de împărtăşire…”

 

Scris de Marian Coste:

„Ani buni m-am frământat gândindu-mă la ce se face şi la

cât s-ar fi putut vizavi de Doru. Pentru că, el a fost simplu,

pentru toţi, Doru. Numele lui, amprenta lăsată asupra noastră,

felul în care mulţi din generaţia noastră ne-am dezvoltat ca şi

indivizi, se datorează lui.

Cititul cu sufletul la gură a fiecărei cărţi nou aparute, imaginaţia lucrând febril pe timpul

parcurgerii literelor negre, pentru că noi, cu toţii, zburam alături de el, eram în aceeaşi cabină zi sau noapte şi îl însoţeam în celula de alarmă.

Nu eram copii dar visam. La ceva ce doar unora le este dat să trăiască, la emoţii pe care doar le bănuiam şi la dureri pe care le consideram nedrepte.

 

Prin 1998 am avut ocazia primului drum la Borcea, loc

binecunoscut celor avizaţi dar care, părea încă foarte îndepărtat

pentru mine. Am văzut poarta de la intrare, uşile batante de la

comandament, bretela, pista, celula de alarmă, toate astea care,

nu cu mult timp înainte îmi erau aproape dar, atât de

îndepărtate, le TRĂIAM pe viu. Mai mult, am fost întâmpinat

de oameni extraordinari; o parte, fosti colegii (cei mai în

vârstă) cu Doru. Limba română este prea săracă pentru a putea

descrie adecvat fiecare stare trăită atunci şi acolo, fiecare

sunet, strângere de mână, discuţie şi oamenii, da, oamenii aceia

care, pe mine m-au marcat definitiv şi definitoriu.

Locul păstra încă amprenta lui Doru, se simţea oriunde

spiritul lui, îl simţeam în jurul meu. Multă vreme m-am tot

gândit cum aş putea să…”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.