Un episod citit cu ani în urma

Noi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemati după voia Lui (Romani 8,28). Lucru pe care l-au simţit mulţi sfinţi, ştiuţi şi neştiuţi. Fiecare, în felul său, “nevrednică unealtă” şi canal al Luminii. (vezi nota 1 mai jos)  

Printre aceşti oameni chemaţi după voia lui Dumnezeu, un monah şi preot ortodox rus, părintele Arsenie (1893-1973). Episodul care urmează se petrece în gulag, unul din lagărele sovetice de muncă forţată, de tristă celebritate, într-o iarnă foarte geroasă…

 Într-o zi, în baraca deţinutilor cu regim special, adică deosebit de aspru, unde se află şi părintele Arsenie, soseşte un tânăr student, Alexei. Este întâmpinat de tartorul deţinuţilor de drept comun, poreclit, Karai, Oacheşul. Iar acesta îşi pune în gând să îl  ‘iniţieze’  pe loc în cumplita lege a junglei care domneşte acolo. Îl ia la bătaie, de faţă cu toţi, fără ca cineva să intervină; părintele asistă la început tăcut, fără a se amesteca, aşa cum făcea de obicei. Dar iată că părintele în cele din urmă intervine, reusind, nu se ştie cum, să-l facă pe agresor să scape din mână cuţitul pe care urma să-l împlânte în trupul noului venit. Karai, văzându-şi prestigiul ştirbit, se răzbună josnic, ceea ce până si legea junglei pe care o întrupează chiar el găseşte de neiertat: îi pârăşte pe părinte şi pe Alexei că… s-au luat la bătaie. Comandantul lagărului soseşte şi decide pe loc pedeapsa cea mai aspră: carcera numărul 1, o cabană aflată la intrarea în lagăr, cu celule minuscule, pentru două persoane, având podeaua, pereţii şi un culcuş acoperite cu tablă. Celula avea 75 de centimetri lăţime pe 2 metri lungime. Afară erau minus 30 de grade. O moarte rapidă era singurul deznodământ previzibil: ca să supravieţuiască acolo, fie şi la minus 5, cei închişi ar fi trebuit să salte neîncetat în loc, ca să nu îngheţe.

 Odată ajunşi la carceră, părintele şi cu Alexei au fost împinşi în celulă, şi uşa s-a închis. În întuneric, părintele a şoptit: „Uite ce-i, Domnul ne-a pus aici pe amândoi ca să rămânem împreună; e frig, e foarte frig, Alioşa, şi peste tot numai metal.” „O să murim de frig, părinte Arsenie, şi asta numai din pricina mea, a gemut Alioşa. Rămânem în viata doar dacă putem sări  în loc, fără oprire, două zile, dar eu nu am putere, după bătaia pe care am mâncat-o, şi simt că mă pătrunde gerul. O să murim, tăicuţă, de frig,  mai bine ne-ar fi împuşcat, ar fi fost mai omenos!”

Părintele tăcea. Alioşa a încercat să se mişte, să sară pe loc, dar nu s-a încălzit şi simţea că în două-trei ceasuri avea să moară. „De ce nu spuneţi nimic ?” a strigat către părinte. Răspunsul a sosit, ca de departe: „Mă rog lui Dumnezeu, Alexei.”

„Cum vă puteţi ruga, când murim de frig?”

„Suntem singuri, Alioşa, două zile de aici încolo n-o să vină nimeni. Să ne rugăm lui Dumnezeu: şi facă-se voia Lui”.

Lui Alexei i s-a părut că părintele a luat-o razna; iar pe el, frigul îl paraliza şi simţea că toate încep să-i devină indiferente.

Brusc, şoaptele părintelui Arsenie s-au auzit limpede. Alexei fusese botezat de către bunica sa, însă la biserică nu se dusese decât o dată, din curiozitate; familia lui, care ştia de credinţă şi n-o dispreţuia, trăia totuşi în indiferenţă faţă de Dumnezeu, ca mai toţi sub comunişti. Cât despre comsomolistul convins Alexei, el era departe, departe de tot de credinţă.

Cu toată amorţeala pricinuită de ger,  Alexei a început să simtă durerea de la răni; scufundat cum era în neputinţă şi disperare, a prins câte ceva din cuvintele rugăciunii şoptite a preotului: „Doamne Dumnezeule, ai milă de noi păcătoşii. Doamne al milelor, Doamne Iisuse Hristoase, din dragoste pentru toţi te-ai pogorât din cer, te-ai întrupat pentru noi, ca să ne mântuieşti. În prea mare mila Ta, scapă-ne, îndură-te spre noi, îndepărtează de la noi moartea aceasta cumplită… Toată încrederea ne-o punem în Tine, credem în Milostenia ta, Doamne, Dumnezeul şi Ziditorul nostru”.

 Rugăciunea se prelungea; din fiecare cuvânt răzbătea o imensă dragoste, o încredere totală în îndurările Domnului, o credinţă de neclintit. Pe când frigul se înteţea şi-l pătrundea, Alexei auzea tot mai limpede cuvintele rugăciunii, iar neliniştea înfiorătoare care-i strângea inima  se mai domolea. „Doamne Iisuse Hristoase – continua glasul de lângă el – cu gura Ta ai zis: Dacă se adună doi sau trei în numele Meu să ceară ceva, Tatăl ceresc li-l va dărui, căci acolo unde doi sau trei se adună ca să se roage, Eu sunt printre ei.”

Alexei îngheţase de tot, şi nu-şi mai dădea seama dacă stă în picioare, ori dacă e aşezat ori culcat. Dar deodată, carcera, frigul, trupul amorţit, durerea loviturilor, toate s-au şters. I se părea că se mai afla cineva cu ei… Alexei s-a întors, l-a văzut pe părinte, şi a fost peste măsură de uluit: totul se schimbase. „Sunt în delir, gata , s-a terminat”, i-a trecut prin minte. Celula era mai mare, raza de lună care intra printr-o crăpătură dispăruse, şi înăuntru se făcuse o lumină vie. L-a văzut pe părintele Arsenie, îmbrăcat cu straie strălucitoare, stând cu braţele ridicate şi rugându-se cu glas tare; haina îi semăna cu veşmintele preoţeşti pe care Alexei îşi amintea că le văzuse la biserică. Din ce în ce mai uluit, Alexei a văzut că părintele nu slujea singur; doi bărbaţi îmbrăcaţi la fel ca el, în straie strălucitoare, se aflau lângă dânsul. Fără să le desluşească trăsăturile, Alexei a simţit că sunt frumoşi. Rugăciunea îi umplea întreaga fiinţă, şi atunci el s-a ridicat, s-a dus lângă părintele Arsenie, şi a început şi el să se roage. Era cald, se simţea bine, iar inima îi era plină de bucurie. Nu numai că repeta vorbele rugăciunii, dar se ruga cu adevărat. Alioşa a simţit că nu este uitat, şi că Dumnezeu există. Există, şi este cu ei. Cei doi fuseseră trimişi de El să-l ajute pe părintele Arsenie. Alioşa o constata pe viu şi totodată se îndoia, îşi zicea că a murit deja, ori că e în delir. Dar vorbele şi prezenţa părintelui îl readuceau la realitate.

 La un moment dat, părintele s-a întors spre Alioşa şi l-a îndemnat să se întindă, iar el l-a ascultat, rămânând însă scufundat în rugăciune. Cuvintele pe care le auzea îi umpleau întreaga fiinţă: „Tot ce veţi cere în numele Meu vă va fi dat de Părintele ceresc… Pe urmă, tânărul a aţipit, până ce l-a trezit un zgomot de chei. A deschis ochii, i-a văzut pe „cei doi” binecuvântându-l pe părinte înainte de a dispărea, iar carcera a redevenit rece şi întunecoasă. „Ridică-te, Alioşa, au venit după noi”. Uşa s-a deschis, şi au apărut medicul lagărului, comandantul, şi mai mulţi supraveghetori. O voce spunea: „Ce barbarie! Ce urât o să sune când o să se raporteze găsirea unor cadavre îngheţate!”. Gardienii au intrat, şi au încremenit zărindu-i pe cei doi deţinuţi care aşteptau stând drepţi: bătrânul îmbrăcat într-o pufoaică, şi tânărul cu haine rupte şi faţa plină de vânătăi. Amândoi având pe chip o expresie senină…!

„Sunt vii!”

„Cum aţi rămas în viaţă pe frigul ăsta?”

„Da, cetăţene şef, suntem vii”, a răspuns părintele Arsenie.

„Cu ce v-aţi încălzit?”

„Cu credinţa în Dumnezeu şi cu rugăciunea”, a răspuns părintele.

„Chiar că sunt fanatici! Întoarceţi-vă repede în baraca voastră!”, a strigat unul din şefi.

 „Neîntrecut duhovnic şi mângâietor de suflete”, acesta este, în două vorbe, portretul părintelui Arsenie. Iar, dacă despre realitatea minunii povestite mai sus nu pot aduce vreo dovadă,  despre această rară calitate de a fi un mângâietor de suflete, după ce a cunoscut el însuşi suferinţa, sfântul Pavel (în  Romani, 8) ne spune că  este dăruită de Dumnezeu tuturor credincioşilor.

Am ascultat povestea asta la începutul anilor 2000, în refectoriul surorilor catolice din Fraternité monastique de Jérusalem.


[1]  Mântuitorul către Sfânta Julian of Norwich : « And all shall be well ». Bunul Dumnezeu a răspuns deci tuturor întrebărilor si îndoielilor mele. M-a reconfortat cu aceste cuvinte: “Eu pot să prefac toate în bine. Stiu să prefac totul în bine. Voi preface totul în bine. Vreau să prefac totul în bine. Si vei vedea singură: toate vor fi bine.”  Din „Book of Revelations”, cap.31.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.