Dintr-o predica la St Gervais, Paris

„Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va mai înseta în veac,

căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă

curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4,14).

Întreită este minunea! În primul rând, izvorul există, un izvor cu apă bună şi proaspătă:

Acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul a prisosit. (Rm 2,50)

În al doilea rând, el să  află  în adâncul sufletului oricărui om:

Cuvântul acesta este foarte aproape de tine;

el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l împlineşti  (Deut. 30,14).

Ne aduce viaţa veşnică: Aceasta este voia Tatălui meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să  aibă  viaţă  veşnică  şi eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6,40).

Iar, dacă  noi credem în Cristos şi în cuvintele Lui purtătoare de viaţă, se va aprinde şi pe calea noastră o lumină  nouă, iar apa veşnic vie ne va bucura inimile.

„Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la mine nu va flămânzi  şi cel ce crede în mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35).

„Dacă  însetează  cineva, să  vină  la Mine şi să  bea” (Ioan 7,37).

Dar făgăduinţa atât este de frumoasă  încât aproape că  ne vine greu să-i dăm crezare.

Rămânem ca bătuţi în cuie, căutători cum suntem numai de avantaje materiale şi imediate, precum era femeia samariteană, gata să se mulţumească cu o apă ce poate oricând seca. (Ioan 4,15)

Femeia aceasta suntem toţi cei care ne închinăm încă înaintea celor cinci idoli: prestigiul, puterea, banul, plăcerile, independenţa. Nu din aşa ceva vine împlinirea vieţii, lucrul e neîndoielnic. În aceasta spui adevărat. (4,18)

Numai dragostea ne poate ostoi setea de fericire, deci numai credinţa în Dumnezeu, de la care orice iubire se trage! Numai Dumnezeu poate aduce fiilor lui Dumnezeu tot ce-şi doresc.

Femeia i-a zis: Doamne, văd că eşti prooroc. (4,19) Da, prooroc, şi mai mult încă. Mai mare ca părintele nostru Iacov. (4,12) Mai mare, Cel care a întemeiat Biserica, Israelul cel nou, decât întâiul Israel. Samaria de ieri şi de totdeauna primeşte astăzi vizita mesajerului Dragostei  Cristos, Mirele ei. Mirele vestit la Cana, Meşia cel desemnat de Ioan Botezătorul. (In 3,20) Ni se descoperă azi, şi, “ştiind bine tot ce am făcut” , ne întreabă pe toti dacă vrem să-L iubim, mergând până la închinare “în duh şi adevăr”, aşa infideli cum ne aflăm.

Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte Garizim, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. (4,20)

Nici pe Ebal avem a ne închina, nici pe Garizim, şi nici măcar pe munţii Ierusalimului – cu toate că „mântuirea vine de la iudei” (4,20) – adică de pe pământul Iudeii, unde s-a născut, a murit şi a înviat fiul lui Dumnezeu – ci în inima noastră. Nu înaintea unui templu, zidire de piatră, fie el în Samaria ori în Iudea ori altundeva, adică preferând idei liberale ori conservatoare, optând pentru stilul activist al Martei, ori pentru acela, contemplativ, al Mariei.

Dărâmaţi acest Templu şi în trei zile îl voi ridica. (Ioan 2,19)

Nu ştiţi, oare, că sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi? (1 Cor 3,16)

Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo.

Căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Lc 17,21)

Crede-mă, femeie, vine ceasul şi acum este… 

 Într- al şaptelea ceas, ceasul de după întoarcerea inimii noastre spre Domnul, ceasul când viaţa caută să învingă în noi moartea, când lumina vine să alunge tenebrele, iar bucuria se aşterne peste tristeţe, aşa cum s-a petrecut în ziua vindecării bolnavului din Galileea

în al şaptelea ceas când l-a lăsat febra (4,52) – ceasul… când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr… (4,23)

În acest al şaptelea ceas, adevăraţii adoratori vor fi cei ce vin la Tatăl prin Fiul Lui, care este Adevăr, şi în Duh, Acela ce ne face să îndrăznim a zice: Tatăl nostru…

Prin El avem şi unii şi alţii  apropierea către Tatăl, într-un Duh (Efeseni 2,18).

Adevărata închinare este trinitară!

Nu mai e nevoie să alergăm la un sanctuar ori la altul, sau să ne lăsăm antrenaţi de un cotidian din care Dumnezeu lipseşte. Nu ne pot ajuta nici practicile pur exterioare, nici vreo dezinvoltură afişată faţă de cele bisericeşti. Fântânile de acest soi nu-s decât fântâni sparte, care nu pot ţine apă (Ier. 2,13). Nu, acestea nu pot potoli durabil setea.

Iar noi, la acest ceas, în acest astăzi ce ne leagă cu veşnicia, să ne întoarcem spre El:

Dumnezeu, cu care s-a luptat, fără a-i smulge numele, Iacob, Dumnezeu, care s-a dezvăluit în schimb unui suflet de femeie păcătoasă.

Iar aceasta numai pentru că samariteana a fost de acord să-l primească şi să-l asculte,

pentru care faptă i s-a dăruit să-i descopere tainica identitate:

Nu cumva acesta este Cristosul? – Eu sunt, cel ce vorbesc cu tine. (Ioan 4,26)

Credem noi înşine nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii. (Ioan 4, 5-42)

De frère Pierre-Marie DELFIEUX, +21 februarie 2013. In memoriam

IMG_4530

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s