Un Pape et un patriarche

Extraits d’une déclaration commune

Bien conscients que l’unité est manifestée dans l’amour de Dieu et dans l’amour du prochain, nous attendons avec impatience ce jour où, finalement, nous partagerons ensemble le Banquet eucharistique. Comme chrétiens, nous sommes appelés à nous préparer à recevoir ce don de la Communion eucharistique, selon l’enseignement de Saint Irénée de Lyon (Contre les Hérésies, IV, 18, 5, PG 7, 1028), par la confession de la même foi, une prière persévérante, une conversion intérieure, une vie renouvelée et un dialogue fraternel. En atteignant ce but espéré, nous manifesterons au monde l’amour de Dieu par lequel nous sommes reconnus comme de vrais disciples de Jésus Christ (cf. Jn 13, 35).

…  même en faisant ensemble cette route vers la pleine communion, nous avons maintenant le devoir d’offrir le témoignage commun de l’amour de Dieu envers tous, en travaillant ensemble au service de l’humanité, spécialement en défendant la dignité de la personne humaine à toutes les étapes de la vie et la sainteté de la famille basée sur le mariage, en promouvant la paix et le bien commun, et en répondant à la souffrance qui continue d’affliger notre monde. Nous reconnaissons que la faim, la pauvreté, l’analphabétisme, l’inéquitable distribution des ressources doivent constamment être affrontés. C’est notre devoir de chercher à construire une société juste et humaine dans laquelle personne ne se sente exclu ou marginalisé.

 C’est notre profonde conviction que l’avenir de la famille humaine dépend aussi de la façon dont nous sauvegardons – à la fois prudemment et avec compassion, avec justice et équité – le don de la création que notre Créateur nous a confié. Par conséquent, nous regrettons le mauvais traitement abusif de notre planète, qui est un péché aux yeux de Dieu. Nous réaffirmons notre responsabilité et notre obligation d’encourager un sens de l’humilité et de la modération, de sorte que tous sentent la nécessité de respecter la création et de la sauvegarder avec soin. Ensemble, nous réaffirmons notre engagement à sensibiliser au sujet de la gestion de la création ; nous appelons tous les hommes de bonne volonté à considérer les manières de vivre plus sobrement, avec moins de gaspillage, manifestant moins d’avidité et plus de générosité pour la protection du monde de Dieu et pour le bénéfice de son Peuple.

Dans un contexte historique marqué par la violence, l’indifférence et l’égoïsme, beaucoup d’hommes et de femmes sentent aujourd’hui qu’ils ont perdu leurs repères. C’est précisément à travers notre témoignage commun de la bonne nouvelle de l’Évangile que nous pouvons être capables d’aider nos contemporains à redécouvrir la voie qui conduit à la vérité, à la justice et à la paix. Unis dans nos intentions, et nous rappelant l’exemple, il y a cinquante ans, du Pape Paul VI et du Patriarche Athénagoras, nous lançons un appel à tous les chrétiens, ainsi qu’aux croyants de toutes les traditions religieuses et à tous les hommes de bonne volonté, à reconnaître l’urgence de l’heure qui nous oblige à chercher la réconciliation et l’unité de la famille humaine, tout en respectant pleinement les différences légitimes, pour le bien de toute l’humanité et des générations futures.

En entreprenant ce pèlerinage commun à l’endroit où notre unique et même Seigneur Jésus Christ a été crucifié, a été enseveli et est ressuscité, nous recommandons humblement à l’intercession de la Très Sainte et toujours Vierge Marie nos futurs pas sur le chemin vers la plénitude de l’unité, en confiant l’entière famille humaine à l’amour infini de Dieu.
« Que le Seigneur fasse briller sur toi son visage, qu’il se penche vers toi ! Que le Seigneur tourne vers toi son visage, qu’il t’apporte la paix ! » (Nb 6, 25-26).

Anunțuri

Despre Visul lui Iacob

Din cartea Genezei/Facerea, cap. 28

 

10 Iacob a plecat din Beer-Șeba și s-a îndreptat spre Haran.

 11 A ajuns la un anumit loc și a rămas acolo peste noapte căci soarele asfințise; a luat [o piatră] dintre pietrele din acel loc, a pus-o sub cap și s-a culcat în acel loc.

 12 Și a avut un vis. Iată, o scară sprijinită de pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau pe ea,

 13 iar Domnul, care stătea în vârful ei, i-a spus: „Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Abraham, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi,

 14 și vor fi urmașii tăi ca pulberea pământului. Ei se vor răspândi spre vest și spre, spre nord spre sud. În tine și în urmașii tăi vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.

 15 Iată, eu sunt cu tine și te voi păzi oriunde vei merge; te voi aduce înapoi în țara aceasta, căci nu te voi părăsi până nu voi împlini ceea ce ți-am spus”.

 16 Iacob s-a trezit din somnul său și a spus: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta și eu nu știam!”.

 17 S-a speriat și a zis: „Cât de înfricoșător este locul acesta! El nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; e poarta cerului!”.

 Urmarit de mânia asasina a fratelui sau Esau, caruia i-a furat binecuvântarea paterna, Iacob este silit sa plece din casa parintelui sau Isaac. Îi putem ghici starea de spirit, angoasa, nefericirea în situatia precara de fugar în care se afla. Abia daca îndrazneste sa puna capul jos, de teama fiarelor… Cu toate acestea, se întinde cu capul pe o piatra si viseaza. Iar în vis i se adreseaza însusi Dumnezeu, acelasi care îi va spune cândva lui Moise: „Eu sunt Cel care sunt alaturi de poporul meu în toate încercarile”.

Despre semnificatiile simbolice ale visului cu scara lui Iacob se pot spune multe, si fireste, de când s-a scris Biblia si de când circula, se vor fi adunat munti de comentarii. Într-o carte care se vrea o meditatie pe tema „descoperirii lui Isus înviat”, C.M. Martini propune celui care mediteaza la acest episod o cautare a coordonatelor vizibile si invizibile ale propriei sale situatii. În cazul celui ce va deveni marele patriarh Iacob-Israel, coordonatele acestea cuprind relatia sa cu Providenta divina, si în mod special cu Cuvântul lui Dumnezeu – care îi este adresat direct, ca o fagaduinta nespus de luminoasa (versetele 13-15), în contrast total cu nefericirea, cu precaritatea sa aparenta.

În urma lui Iacob patriarhul, suntem si noi chemati sa depasim viziunea exclusiv negativa a problemelor si dramelor noastre, pentru a-L vedea la lucru pe Acela care, din iubire, ne însoteste si ne ajuta. Cel în ale Carui mâini se afla viata noastra.

Iată, eu sunt cu tine și te voi păzi oriunde vei merge… Când am ajuns sa ne privim problemele în lumina Cuvântului, putem avea revelatia care l-a cutremurat pe Iacob, si i-a schimbat întregul curs al existentei:

„Într-adevăr, Domnul este în locul acesta și eu nu știam!”.

În locul acesta: adica acolo unde ma aflu si eu, cu viata mea construita din relatii, munci, dileme, conflicte, alegeri, trairi si emotii de tot soiul.

Fighting Horror

http://www.bbc.com/news/world-africa-27320098

Malala Yousafzai, the Pakistani schoolgirl who survived a shooting by Taliban insurgents, has said the world must not stay silent over the abduction of more than 200 girls in Nigeria.

She told the BBC that „if we remain silent then this will spread, this will happen more and more and more”.

The girls were kidnapped more than three weeks ago by Islamist Boko Haram militants in north-east Borno state.

Malala was shot in the head in 2012 for campaigning for girls’ education.

The 16-year-old survived after months of surgery and rehabilitation in the UK, and is now a vocal campaigner for girls’ access to education worldwide.

Pe drumul catre Dumnezeu, oameni

How do we know about God’s love, God’s generosity, God’s kindness, God’s forgiveness?  Through our parents, our friends, our teachers, our pastors, our spouses, our children … they all reveal God to us.  But as we come to know them, we realise that each of them can reveal only a little bit of God.  God’s love is greater than theirs; God’s goodness is greater than theirs;  God’s beauty is greater than theirs.

At first we may be disappointed in these people in our lives.  For a while we thought that they would be able to give us all the love, goodness, and beauty we needed.  But gradually we discover that they were all signposts on the way to God.

- Henri J. M. Nouwen  Cum ajungem sa cunoastem iubirea si grija lui Dumnezeu, generozitatea si iertarea Lui?

Prin cei care ni le arata… Numai ca fiecare dintre acesti apropiati ai nostri nu arata decât o particica din iubirea, din frumusetea lui Dumnezeu, infinit mai mari.

Daca cei dragi ne-au dezamagit, este pentru ca am asteptat de la ei ceea ce numai Dumnezeu poate oferi.

Ei sunt simple „tablite indicatoare” pe drumul catre Dumnezeu.

10290014

 

Despre prietenie

From Bread for the Journey, by Henri Nouwen

Friends and Their Unique Gifts

No two friends are the same.  Each has his or her own gift for us.  When we expect one friend to have all we need, we will always be hypercritical, never completely happy with what he or she does have.
One friend may offer us affection, another may stimulate our minds, another may strengthen our souls.  The more able we are to receive the different gifts our friends have to give us, the more able we will be to offer our own unique but limited gifts.   Thus, friendships create a beautiful tapestry of love.

 Friends and Their Limitations

We need friends.  Friends guide us, care for us, confront us in love, console us in times of pain.  Although we speak of „making friends,” friends cannot be made.  Friends are free gifts from God.  But God gives us the friends we need when we need them if we fully trust in God’s love.
Friends cannot replace God.  They have limitations and weaknesses like we have.  Their love is never faultless, never complete.  But in their limitations they can be signposts on our journey towards the unlimited and unconditional love of God.  Let’s enjoy the friends whom God has sent on our way.


- Henri J. M. Nouwen

Frumos spus: prietenia vazuta ca o tapiserie tesuta din afectiune… pe care nu o facem noi, ci o primim. Iar, primind-o, e bine sa-i întelegem limitele, sa acceptam ca prietenii nostri îsi pot avea slabiciunile lor si, mai cu seama, ca „nu-L pot înlocui pe Dumnezeu”. Nimeni nu poate, însa dorul nostru de absolut, prost plasat, ne face uneori sa asteptam/cerem de la cei dragi imposibilul.