Nu vei lasa sufletul meu în locuinta mortilor

Din Faptele Apostolilor, capitolul 1

²²Bărbați israeliți, ascultați aceste cuvinte: Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni și semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, ²³pe acesta, care a fost dat după planul stabilit și preștiința lui Dumnezeu și pe care voi l-ați răstignit și ucis prin mâinile celor fărădelege, ²⁴pe acesta Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morții, deoarece nu era posibil să fie ținut sub [puterea] ei.

²⁵Căci David spune cu privire la el:

Îl vedeam mereu în fața mea pe Domnul,

          căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin.

²⁶         De aceea s-a bucurat inima mea

          și limba mea a tresăltat de veselie;

          ba, mai mult, și trupul meu

           se va odihni în speranță,

²⁷         pentru că nu vei lăsa sufletul meu

          în locuința morților

           și nici nu vei permite

          ca sfântul tău să vadă putrezirea.

²⁸         Mi-ai făcut cunoscute căile vieții,

          mă vei umple de bucurie cu prezența ta.

²⁹Fraților, să-mi fie permis să vă vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul David: el a murit și a fost îngropat și mormântul lui este printre noi până în ziua de azi. ³⁰Dar, fiind profet și știind că Dumnezeu îi făcuse jurământ să așeze pe tronul său un descendent al lui, ³¹el a văzut dinainte și a vorbit despre învierea lui Cristos:

el nu a fost lăsat în locuința morților și nici trupul lui nu a văzut putrezirea.

³²Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat și noi toți suntem martorii acestui [fapt].

³³Înălțat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, așa cum vedeți și auziți voi.

³⁶Așadar, să știe cu siguranță toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care voi l-ați răstignit”.

³⁷Când au auzit au fost pătrunși la inimă și i-au spus lui Petru și celorlalți apostoli: „Ce să facem, fraților?”

Ce au facut acesti oameni, se stie, au aderat la credinta în Cel înviat… Credinta pentru care putem opta, daca nu am facut-o înca, fara ca aceasta sa însemne o abdicare, o renuntare la drepturile inteligentei noastre de a cauta adevarul pe cai rationale. Schimbarea de optica intervine în momentul în care renunt sa privesc afirmatiile credintei prin prisma perceptiei mele intelectuale, a ratiunii mele care cere mereu dovezi, si caut, în schimb, sa privesc lumea prin prisma afirmatiilor credintei. Ceea ce face apostolul Petru în pasajul de mai sus, este sa afirme ca Dumnezeu l-a înviat pe Isus. Este un  fapt ne-demonstrabil, un eveniment capital, situat  partial în istoria pamânteasca, partial într-o noua dimensiune; si care, pe deasupra, s-a petrecut fara martori.

De ce a crezut Petru? De ce Toma, „necredinciosul”, care voia sa palpeze si sa vada, ca sa creada? De ce a crezut sfântul Pavel/Paul, care a început prin a-i prigoni pe primii crestini? Raspunsul este: cu toate reticentele lor, le-a fost daruita întâlnirea concreta, zguduitoare, cu Isus înviat. Una din urmarile întâlnirii cu Cristos am citit-o în pasajul de mai sus… Pe care-l recomand, împreuna cu întreaga „evanghelie a Duhului” care este cartea evanghelistului Luca, „Faptele apostolilor”…