Hildegarde de Bingen

Un scurt film despre o personalitate extrem de originala a crestinismului medieval (începutul sec. al XII-lea). O vizionara cu spirit stiintific;  a scris (dictat) tratate despre natura si spiritualitate, a compus muzica, si a avut (primit prin credinta) cunostinte extrem de bogate si variate despre natura, plante, sanatate.

Patroana ecologilor, a spitalelor, a cercetatorilor in medicina si farmacologie… a cunoscut si descris proprietatile unor plante care cresc în Africa si Asia.

Nu-ti fie frica…

Din cartea „Ridica-te si mergi”

 Un lucru adevarat are valoarea lui când îl înveti de la cei dinaintea ta, si pe urma are alta valoare, când îl redescoperi din tine. Si lucrurile noi, pe care nimeni nu le-a gasit înaintea ta, au cea mai mare valoare. Si cea mai mare valoare se înmieste si devine de nepretuit, când arati celor din jurul tau lucrurile noi ale caror valoare nepretuita o stii numai tu.

Mai e ceva, am spus. Nu trebuie sa te temi de cuvinte. Nu-ti fie frica sa spui celor de lânga tine cuvinte minunate. Nu în fiecare zi, dar atunci când se întâmpla în tine ceva formidabil, spune si camaradului tau, si ziua lui obisnuita o sa devina formidabila. Nu-ti fie frica de ridicol; daca simti ce spui, daca te pui pe tine curat în cuvinte, n-ai cum sa fii ridicol. Fa-l pe cel de lânga tine sa simta ce simti tu – dinauntrul lui. Din afara poti convinge, si poti întelege lucrurile, dar fara sa le simti. Lucrurile pe care nu le simti se uita, sau te poti obisnui pâna la urma cu ele, ceea ce e si mai rau. Ce pleaca din tine nu se poate uita, si nu te înseala, si atunci nu se poate întoarce niciodata împotriva ta; dar pentru asta trebuie sa fii foarte curat cu tine, si asta iar e greu. Ca un zbor cu un motor defect.

 Doru Davidovici

Cum te-ai apucat de scris?

– De fapt, cum te-ai apucat de scris ? a întrebat Mike. S-a rasucit pe burta pe patul ales pentru noptea aceea, se uita la doctor.

– Ce te-a apucat sa scrii? – Nu m-a apucat nimic, a spus Decebal. A venit dintr-o data.

– Ai scris dintr-odatra o carte? – Nu chiar asa, a spus doctoral. Întâi am scris câterva povesti mici, pe urma am scris cartea. Si pe urma celelalte carti, dar fara sa ma gândesc special la asta.

– La povestioare ma refer , a explicat Mike. Cum ai ajuns la ele ?

– Exact, exact n-as putea sa-ti spun. Nu m-am gândit niciodata sa le scriu. De fapt, daca ma gândesc putin, ele au ajuns la mine, a zis doctorul.

– Au plecat din tine ? a întrebat neasteptat Mike. Vreau sa spun, ai simtit ca trebuie neaparat sa iei creionul si sa le pui pe hârtie ? Ca explodezi, daca nu faci asta ? Si pe masura ce scriai, ele ieseau mai departe, si tu nu aveai decât de scris ?

– Cam asa ceva, a spus Decebal. De fapt, chiar asa s-a întâmplat.

Din „Ridica-te si mergi” de Doru DAVIDOVICI, editura Cartea Româneasca, 1991, roman publicat postum.

PRIMUL ZBOR

Am cuplat acumulatorul, cabina s-a umplu de lumini verzi, rosii, galbene ; am întins mâna spre contactul radioului, era pus; am apasat emisia si am cerut pornirea.

– Porneste!

A bocanit înfundat si a fâsâit grav aerul comprimat în cilindri; pe urma a bocanit prima explozie, sec, avionul s-a cutremurat pe rotile groase, curgea pe esapamentele negre un fum dus, cu miros întepator.

– Acum!

A tusit, a fâlfâit elicea, pocnetele rare s-au îndesit în cilindri si s-au linistit topindu-se într-un ronrait puternic, uniform, abia stapânit în steaua de otel. Acul termometrului de ulei a început sa se târasca, alb si lenes, spre reperul rosu. Am ridicat mâna spre rampa de contacte si le-am gasit aliniate, tepene, gata cuplate printr-o vraja a mâinilor cu miros de ulei. A uruit cupola pe sinele unse, au clantanit scurt zavoarele, sigurantându-se; am dat capul pe spate, privirea îngrijorata a tehnicului se straduia sa para zâmbet – cum dracu’ nu se obisnuise înca? – si abia jos, mult mai târziu, era aproape seara, abia atunci mi-am spus ca sunt lucruri cu care nu te obisnuiesti niciodata.

IAK-ul a iesit din linie, clatinându-se ca o rata pe jambele solide, rulam în zigzaguri strânse, movilite de iarba uscata si prafuita saltau avionul, era vând lateral, coada usoara tragea pe dreapta, abia stapânita în curentul de aer al elicei. M-am aliniat între balizele vargate alb-rosu, am dat drumul la frâna. IAK-ul a alergat greoi intrând în viteza…

 A fost cea mai perfecta decolare din viata mea de aviator, ca si aterizarea de altfel, dar am aterizat abia dupa zece minute nesfârsite de zbor, primul tur de pista în dubla comanda.

Au mai fost decolari, pentru prima oara, cu tot felul de avioane, pâna la supersonic, dar niciodata n-am simtit desprinderea asa – ca o rupere definitiva – niciodata n-am fost atât de puternic si de singur. Cumplit de singur. Asa mi-a ramas mie primul zbor, puternic si stingher, si împlinit în singuratatea aceea.

 Din Intrarea actorilor, de DORU DAVIDOVICI

Cartea a aparut prima data în timpul vietii autorului, editia a doua, scoasa de efemera „editura” Labirint, e din 1991. Primul zbor a avut loc la Ianca, sau poate la Buzau, prin anii 60 si ceva. 

Imagine