Andrea Bocelli a cântat acest „Partiro” împreuna ca numerosii participanti la sfânta euharistie celebrata nu demult de papa Francisc împreuna cu cei în vârsta… A spus, ca de obicei, cu simplitatea si omenia care-l caracterizeaza, lucruri minunate.
Ma întristeaza gândul ca acest OM, si întreaga Biserica universala pe care o pastoreste, face parte dintre „nomina odiosa” pentru unii…
Leonardo Boff, prêtre catholique, raconte:
Dans une discussion à propos de la religion et de la liberté dans laquelle le Dalai Lama et moi-même participions, je lui ai demandé, un peu malicieusement, lors d’un temps libre, une question qui me semblait très importante :
« Votre Sainteté, selon vous, quelle est la meilleure religion ? »
Je pensais qu’il dirait : « Le bouddhisme tibétain » ou « Les religions orientales beaucoup plus vieilles que le christianisme. »
Dalai Lama s’est arrêté, m’a souri et, en me regardant droit dans les yeux, ce qui m’a surpris, parce que je sentais la malice dans ma question, il me répondit :
« La meilleure religion est celle qui te rapproche de Dieu. C’est celle qui fait de toi, une meilleure personne. » Pour me sortir d’embarras, avec une réponse si remplie de sagesse, j’ai alors demandé :
« Qu’est-ce qui nous rend meilleur ? » Il a répondu :
« Tout ce qui te remplit de compassion, te rend plus sensible, plus détaché, plus aimable, plus humain, plus responsable, lus respectueux de l’éthique. La religion qui fera tout ça pour toi, c’est la meilleure religion. »
J’ai gardé le silence pour un instant. J’étais émerveillé, et je le suis encore aujourd’hui, en pensant à sa réponse pleine de sagesse et si irréfutable :
« Mon ami, je ne suis pas intéressé dans ta religion ou si tu es religieux ou pas… Pour moi, ce qui est important c’est la façon dont tu agis avec les autres, ta famille, tes collègues de travail, ta communauté, et devant tout le monde. Rappelle-toi que l’univers est l’écho de nos actions et de nos pensées. »
Finalement, il a dit : Prends soin de tes pensées parce qu’elles deviendront des Mots.
Prends soin de tes mots parce qu’ils deviendront Actions.
Prends soin de tes actions parce qu’elles deviendront Habitudes.
Prends soin de tes habitudes parce qu’elles formeront ton Caractère.
Prends soin de ton caractère parce qu’il formera ton Destin,
Et ton destin sera ta Vie…
…et…
« Il n’y a pas de religion plus grande que la Vérité. »
From The Brave New World Revisited,
by Aldous Huxley
Let us see what Hitler thought of the masses he moved and how he did the moving. The first principle from which he started was a value judgment: the masses are utterly contemptible. They are incapable of abstract thinking and uninterested in any fact outside the circle of their immediate experience. Their behavior is determined, not by knowledge and reason, but by feelings and unconscious drives. It is in these drives and feelings that „the roots of their positive as well as their negative attitudes are implanted.”
To be successful a propagandist must learn how to manipulate these instincts and emotions. „The driving force which has brought about the most tremendous revolutions on this earth has never been a body of scientific teaching which has gained power over the masses, but always a devotion which has inspired them, and often a kind of hysteria which has urged them into action. Whoever wishes to win over the masses must know the key that will open the door of their hearts.” . . . In post-Freudian jargon, of their unconscious.
Hitler made his strongest appeal to those members of the lower middle classes who had been ruined by the inflation of 1923, and then ruined all over again by the depression of 1929 and the following years. „The masses” of whom he speaks were these bewildered, frustrated and chronically anxious millions. To make them more masslike, more homogeneously subhuman, he assembled them, by the thousands and the tens of thousands, in vast halls and arenas, where individuals could lose their personal identity, even their elementary humanity, and be merged with the crowd. A man or woman makes direct contact with society in two ways: as a member of some familial, professional or religious group, or as a member of a crowd. Groups are capable of being as moral and intelligent as the individuals who form them; a crowd is chaotic, has no purpose of its own and is capable of anything except intelligent action and realistic thinking.
Assembled in a crowd, people lose their powers of reasoning and their capacity for moral choice. Their suggestibility is increased to the point where they cease to have any judgment or will of their own. They become very excitable, they lose all sense of individual or collective responsibility, they are subject to sudden accesses of rage, enthusiasm and panic. In a word, a man in a crowd behaves as though he had swallowed a large dose of some powerful intoxicant. He is a victim of what I have called „herd-poisoning.” Like alcohol, herd-poison is an active, extraverted drug. The crowd-intoxicated individual escapes from responsibility, intelligence and morality into a kind of frantic, animal mindlessness.
Masacre în Irak, Siria, în Nigeria si alte tari africane amenintate de Jihad, si pâna si-n Europa, la doi pasi de noi.
De ce, Doamne, de ce?
Dintr-un articol al lui Vladimir Tismaneanu, de pe blogul dânsului, retin citatul de mai jos, extras dintr-o lucrare a profesorului Tim Snyder (care va fi tradusa la Humanitas), comentat de H-R. Patapievici.
„Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea. Amintesc ca armata poloneza era multinationala si multiconfesionala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi.
Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”
Raspunsul lui H.-R. Patapievici, considerat de VT „un remarcabil document intelectual si moral”, e urmatorul:
„Intr-adevar, Volo, tulburator… Insa istoria asta imi sugereaza, in mod nelinistitor, si altceva: faptul ca si popoarele (colectivitatile, adica) asuma decizii morale in mod la fel de net precum indivizii: cu acea ocazie, polonezii s-au comportat in bloc potrivit premisei “Dumnezeu exista”, in timp ce rusii, la fel de compact, potrivit premisei ca “Dumnezeu nu exista”. Ce ma nelinisteste este acest aspect de “logica a colectivelor”, prin care un Nae Ionescu (de pilda – nu era insa singurul, in epoca) incerca sa inlocuiasca logica indivizilor. Daca logica colectivelor e falsa, cum cred ca este, atunci cum poate fi explicata “coerenta” de individ a colectivitatilor?
Raspunsul ar putea fi acesta. El se bazeaza pe distinctia dintre colectivitati normale si colectivitati totalitare, pe care o introduce raportarea diferita la rau. In bine, coerenta e data de universalitatea limitarii, care determina pentru toti oamenii conditiile a ceea ce se cade si nu se cade (silogismul moral ia forma: “Daca Dumnezeu exista, atunci numai lucrurile decente sunt permise”). In rau, coerenta e data tot de un soi de universalitate a limitarii, care e insa acum determinata ca obligativitate a limitarii: iar aceasta obligativitate nu mai fixeaza universalitatea unui comportament, ca in morala normala, ci impune, simultan, doua lucruri, ambele tipice regimurilor totalitare:
absolutul supunerii colective la ordin si relativismul constiintei morale executante (silogismul moral ia forma: “Daca Dumnezeu nu exista, atunci mi se poate impune orice, iar adevarul rezulta din participarea la executie”).
Ceea ce Snyder adus in atentie de tine este ca din premisa “Dumnezeu nu exista” nu decurge maxima “Totul e permis” decit in regimurile politice normale (cum era cel in care traia Dostoievski); in regimurile totalitare, din premisa “Dumnezeu nu exista” decurge maxima “Orice ordin poate fi executat”.
Si cred ca mai poate fi adaugat ceva, referitor la raul totalitar: raul „normal” este intrinsec limitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime); raul totalitar este in principiu nelimitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime): raul totalitar contine in el necesitatea escaladarii indefinite a raului. Nu cred ca Dostoievski ar fi putut imagina uciderea om cu om a 21.000 de suflete, la rind, de dimineata pina seara, de catre semenii sai rusi. In conceptia lui, totul i-ar fi impiedicat sa faca asta (duhul ortodox, spiritul slav, omenia omului simplu, frica de Dumnezeu etc.). De aceea, in ciuda demoniei sale simbolice, Verhovenski e inca in logica crimei individuale si a puterii limitate. Dostoievski traia intr-o vreme in care oamenii inca nu puteau intelege ca “totul este permis” nu inseamna chiar ca totul este cu adevarat permis. Totul inseamna totalitatea posibilitatii, or caracterul la propriu ilimitat al raului totalitar nu poate fi imaginat intr-o societate normala. Iti dai seama de ilimitarea cu adevarat ametitoare din raul totalitar numai angajindu-te in faptuirea lui, care implica intotdeauna trecerea de la „in proportie individuala” la „in proportie de masa”.
De ce nu functioneaza, in totalitarism, mecanismele moralitatii normale? Pentru ca societatile totalitare isi anesteziaza faptuitorii impotriva constiintei ca faptuiesc raul prin pervertirea simtului lor privind raul „normal”: iar aceasta se face prin deschiderea mintii individuale spre ceea ce poate cu adevarat insemna „totul e permis”, la scara colectiva.
Principalul continut al transgresarii moralitatii normale, pe care il face cu putinta deprinderea oamenilor oblisnuiti cu practicile totalitare, consta in faptul ca “totul este permis” devine un indemn indefinit la ilimitare, potrivit principiului „Daca ceva poate fi profanat, atunci el trebuie cu necesitate profanat”.
Care e mecanismul care permite o astfel de escaladare ilimitata a raului? Cred ca raspunsul nu poate ocoli angajarea teologicului (in definitiv, toate ideologiile totalitare sunt religii seculare atee). Sentimentul meu este ca noutatea pervertirii totalitare a simtului normal al raului consta in faptul ca prin „exterminarea nelimitata” e cautata nu doar uciderea unui numar de oameni, ci batjocorirea in toti cei care ramin inca in viata a ideii insesi de om; iar in ideea de om nu e urmarita doar batjocorirea omului, ca persoana fizica, ci batjocorirea chipului lui Dumnezeu sadit in conditia umana. Ceea ce face raul totalitar un rau intrinsec ilimitat tine de faptul ca la originea sa se afla setea de a nimici fizic chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana. Este ceea ce face din desfasurarea efectiva a raului totalitar o intilnire istorica cu Diavolul in carne si oase.” (HR Patapievici; sublinierile îmi apartin)
Si totusi, pervertirea notiunilor de bine si de rau, în care raul absolut, cruzimea si sadismul functionând fara gres la proportii de masa, nu tine numai de cât e o societate de totalitara ori ba. E bine sa ne amintim ca fiecare din noi, la o adica, se poate comporta la un mod regretabil, ca o parte de inumanitate dainuie în orice fiinta omeneasca (alaturi de „miezul dumnezeiesc”, de scânteia de bunatate în care vrem sa credem, în numele lui Christos)… si ca individul, devenit componenta a unui grup omenesc dominat de orice soi de isterie colectiva, devine de nerecunoscut. Despre asta, mai încolo. Amintesc doar existenta unei carti, si anume „Diavolii din Loudun” de A. Huxley, care analizeaza magistral utilizarea politica manipulatoare (de catre Richelieu, om al lui Dumnezeu!) a fenomenelor de delir colectiv.
Si, à propos de delir colectiv, amintesc cu tristete persistenta (constatata de mine în comentariile de pe blogosfera) a unor idei fixe anexate unor valori cât se poate de onorabile (ca patriotismul, atasamentul la o colectivitate nationala si la religia ei majoritara). Printre aceste idei fixe:
„X fost un erou, deci ceea ce i se imputa de catre istorie, ca ar fi fost un calau, e o minciuna. Si, pe deasupra, nici nu a curatat lumea de toti paduchii care ne-au supt tara”.
„Se prea mpoate ca la Odessa, în al doilea razboi sa fi fost ucisi un numar mare de oameni” (interpretarea mea: nu orice fel de oameni, ci un soi de sub-oameni, adica evrei, subîntelegându-se ” jidanimea”. Nu o suma de oameni ca noi, cu ochi, urechi si nas, cu sentimente, emotii, nevoi, în stare sa sufere si sa se bucure, ci o abstractie, o putere malefica, dotata cu mijloace redutabile ca bogatia si inteligenta -pardon, viclenia- , o categorie omeneasca vesnic razbunatoare, lacoma si doritoare de suprematie mondiala).
„… dar nu erau printre evreii din Odessa si câtiva golani care au lovit în ostasii nostri…? Si pe urma, cei care au adus la noi comunismul nu erau evrei?”
Închei paranteza, cu durere.
The West-Eastern Divan Orchestra is a utopia become real. I have watched them perform at the BBC Proms and they are a revelation. In truth, what religion and ethnicity have traditionally put asunder is brought together under the baton of a distinguished musician who is willing to go the extra mile.
Music will not save the world, but it may help people who are deeply and bitterly entrenched in their historic feuds reach out to their neighbours, share in their personal and collective narratives and perhaps see “the other” as a mirror without which they wouldn’t truly succeed in fully knowing their own identity.
Blog de albina 