Din amintirile lui Icar

„…. Zburam într-un fel de defileu de lumină, zidurile abrupte, masivitate de vis, s-au desfăcut sub mine când am ţâşnit dintre nori. A sclipit în stânga, albastru, am văzut clar soarele alergând pe cupola bombată de plexi, şi a dispărut iar în valuri maiestuoase, învolburate lent şi solemn, mare de abur pietrificat. M-am năpustit după el, deşi în nori n-aveam nici o şansă, apoi am tras iar aparatul deasupra, am făcut un viraj strâns, la cuţit, simţeam avionul tremurând, manşa vibra şi se smucea să-mi scape din mână, mâinile deveniseră grele ca plumbul, picioarele îndoiau palonierul sub greutatea copleşitoare, capul mi se lipise de blindajul scaunului şi priveam holbat, cu ochii goliţi de sânge, în dreapta, unde ştiam că o să apară… Redresarea a fost ca o lovitură de măciucă, parcă m-a proiectat afară din cabină în albastrul orbitor, îngheţat.”

De Doru Davidovici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s