O carte pentru bună învoire între oameni

Sursă: O carte pentru bună învoire între oameni

Anunțuri

Respira!

mars 2012 214-001

Da, respira, cât mai ai rasuflare. Si, dincolo de ceea ce crezi ca crezi, încearca, pur si simplu, sa fii recunoscator Celui de la care ai putinta de a respira, de a te misca, de a fi. Dumnezeul adevarat nu este Cel care poarta numele pe care I-l dai tu, cel din gândurile si convingerile tale, ci mult mai mult si mai departe: El este Fiinta. „Eu sunt cel care sunt/care este”. 

Când te concentrezi pe intrarea si iesirea aerului din fiinta ta, când traiesti, fie si o farâma de secunda, în deplina constiinta, dincolo de gânduri, acum si aici… ai o sansa mai mare sa te lasi aflat de El… Prezent, înaintea Celui Prezent.

E un bun preambul si pentru rugaciunea crestina…

La baza acestui rapel la lucruri bazice, un articol dintr-un blog prolific.

Laudato si, Signore

Cântarea Făpturilor de Francisc de Assisi

Stăpâne ceresc, atotputernic şi bun, Doamne,

Numai ţie ti se cuvin lauda, mărirea, închinarea

şi binecuvântările, toate.

Iar dintre oameni

nici unul nu-i vrednic

a te numi.

Fii lăudat, Doamne, pentru tot lucrul mâinilor Tale:

dar mai cu seamă pentru fratele Soare,

care aduce lumină, căci prin el ziua ne-ai dat.

E frumos, atât de minunat străluceşte,

şi îţi poartă însemnul, o, Doamne Preaînalt.

Lăudat fii, Doamne, pentru sora Lună şi pentru stele,

pentru tot ce-ai pus să ardă-n tărie,

de mare frumuseţe

şi de mare preţ.

Lăudat fii, Doamne, pentru fratele nostru Vântul,

pentru văzduh şi pentru nor,

pentru cerul senin, şi pentru orice vreme

în care îţi susţii creaturile.

Lăudat fii, Doamne, pentru sora noastră Apa,

folositoare şi smerită,

preţioasă şi castă.

Lăudat fii, Doamne, pentru fratele Foc,

cu el ne luminezi noaptea,

e voios şi chipeş,

neîmblânzit şi tare.

Lăudat fii, Doamne, pentru mama noastră sora Ţărână

care ne poartă şi ne hrăneşte,

crescând pentru noi fel şi fel de poame

şi ierburi şi flori gingaşe.

Lăudat fii, Doamne, pentru cei care,

de dragul tău, iartă,

pentru cei răbdători în nevoi şi dureri.

Fericiţi cei ce stăruie în pace,

căci de Tine, Doamne, vor fi încununaţi.

Lăudat fii, Doamne, pentru sora noastră Moartea trupească,

de care nimeni nu scapă dintre pământeni.

Vai de cei ce se şting  în păcatul de moarte;

însă fericiţi vor fi cei ce ţi-au urmat sfânta voie,

căci nimic nu-i va mai necăji.

Lăudaţi şi binecuvântaţi pe Domnul,

aduceţi-I slavă şi mulţumiri,

şi-n toată smerenia slujiţi-L.

VanGogh Song

De ce atâta suspiciune si ura?

Printre ingredientele unei bune relatii cu cei din jur, spun si duhovnicii si psihologii, încrederea e capitala.

Pe plan intelectual însa, cultivarea îndoielii e desigur benefica. Daca suntem dispusi sa gândim cu capul propriu, nu avem nici un motiv sa luam orice “pe bune”.

Nu termenul de “îndoiala” l-as opune folositoarei încrederi, ci pe acela de suspiciune. Care de altfel poate coexista perfect cu încrederea: am încredere în X si Y, ma feresc de Z si W, sunt sigur ca A sau B îmi/ne vor raul.

În lumea de azi, suspiciunea domneste, adapata de vestile rele care curg de pretutindeni. Asa ca, pentru a nu cadea prada pesimismului si îngrijorarii, cautam, daca nu remedii, macar refugii si ascunzisuri. Un excelent tranchilizant constând în aruncarea cu pietre. Sau în teoria conspiratiilor… bazata, de altfel, pe încrederea într-unul sau altul din propagatori.

Oricine pierde câteva minute aruncându-si privirea pe ecourile pe care le stârnesc mai putin stirile brute cât comentariile de prin jurnale si bloguri înmarmureste vazând cum tâsnesc IMG_4620

valuri de insanitati din partea unora care probabil se simt “ceva mai bine” înjurând.

Pentru cetatenii, nu neaparat inculti, nici prosti, care ajung sa se specializeze în invective, toate relele, inclusiv climatice, se trag din vinovatia cuiva, care trebuie musai demascat si acuzat. Suspiciune fata de cine e mai tânar, mai plimbat prin lume, care a avut eventual o bursa ori alte noroace pe care altii nu le-au avut… si se tine de publicat articole, carti, teze. Suspiciune, mai ales printre cei care cred cu tarie ca numai ei cunosc Adevarul, la adresa oricui exprima opinii diferite sau apartine unei grupari de „diferiti”…

Departe de a sluji Adevarul si Binele, suspiciunea propaga raul si îndeamna fatis la arderea de vrajitoare, la ridicarea de ziduri lânga granite, la aruncarea cu pietre si în ultima instanta la asasinat.

La modul simbolic, si în proportii modeste, ardem mai toti vrajitoare: de câte ori ne lasam obsedati de neajunsurile pe care ni le pricinuiesc vecinii, profesorii,  evreii, tiganii, grecii, turcii, presedintii, esteticieni, tradatorii de la GDS, cei care cânta fals, vorbesc prea tare, miros a usturoi, etc.

În grupurile fanatizate, cei care poruncesc sau îndeamna la arderea de vrajitoare – sau darâmarea de statui, temple, etc – se bucura de deplina încredere a unor indivizi mai degraba infantili/ sau infantilizati, daca preferati, “spalati pe creier”, fanatizati – si aceasta pentru ca încrederea aflata la baza supunerii la porunci eventual inumane este un excelent tranchilizant… În Daesh, se zice, noii convertiti „se simt bine”, „uniti”, si se îndreapta cu atât mai rapid catre mântuire cu cât ucid mai eficient heterodoxi, alogeni, rai musulmani, etc.

Altfel, despre încredere, numai de bine!

Se stie bine ca sta la temelia vietii psihice, fiindca din frageda copilarie ea functioneaza ca reper fundamental al cresterii.

Dar, daca încrederea initiala a fost tradata…

… daca celalalt ne apare ca vrednic de dispret, amenintator, rauvoitor…

… si mai ales daca persistam în iluzia ca suntem superiori, ca indivizi ori ca grup !

Vai si amar! Ne acrim într-atâta, ca cerul ne cade-n cap, si nu ne ramâne alta solutie, mai ales daca avem ordinator si blog, decât sa împrastiem venin.