Arhivele lunare: octombrie 2015

Preluat din blogosfera

Publicat pe de Standard Răspunde

Dintr-un eseu de George Petrovai, de la Sighetul Marmatiei

Fragment de poem: 

Izvorul creaţiei:

Dar peste nefiinţă plutea Duhul părinte,/ ce lumea şi viaţa le-avea fixate-n minte,/ în logica supremă din care s-a născut/ tot existentul amplu văzut şi nevăzut./ Deci logica umană fiind doar o fărâmă/ din logica-mănuşă pe-a Cosmosului mână,/ ea n-are cum pricepe ce trece-n negândit/ şi se preface-n taine ori se-ntrupează-n mit.

Fragment din eseul propriu zis, care merita citit pe îndelete:

Strâns până la sufocare între infinitul mare şi infinitul mic, omul – şi odată cu el şi raţiunea sa – îşi va găsi pacea şi liniştea interioară, altfel spus se va salva, doar prin credinţă şi iubire. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, reprezintă o formă sui-generis de progres…

MULTUMESC, Domnule PETROVAI.

h.wordpress.com/2015/10/23/despre-cautarea-si-intelegerea-sensurilor-ascunse-n-lucruri/

Discernamânt

Publicat pe de Standard Răspunde

Citesc în Revista 22, preluat din “Adevarul”, într-un articol de Andrei Plesu despre spiritul critic, pasajul de mai jos. Ma inspira sa-l amplific, fireste la un nivel stilistic extrem de modest, întrebarea unei cititoare, care cere amanunte despre deosebirea duhurilor (ceea ce catolicii numesc “discernamântul spiritelor”, si lumea obisnuita, pur si simplu, discernamânt sau întelepciune, ca ceva opus credulitatii si prostiei, impulsivitatii si pripelii.)

http://www.revista22.ro/chipuri-ale-spiritului-critic-60014.html

“În lumea credinţei, scrie A. Plesu, se vorbeşte despre „deosebirea duhurilor”, despre capacitatea de a distinge între autentic şi contrafăcut, între legitim şi înşelător, între adevărat şi fals, bine şi rău, îngeri şi demoni… Fără această virtute, suntem mereu în pericol de a fi „păcăliţi”, deturnaţi de la calea corectă, smintiţi. Pe de altă parte, suntem avertizaţi că excesul spiritului critic, obiceiul de a-i judeca pe ceilalţi, fără a te judeca, mai întîi, pe tine, negativismul (ca incapacitate de a vedea şi partea bună a lucrurilor), convingerea că ai autoritatea şi competenţa de a împărţi lumea în două după criterii personale – sunt tot atîtea derapaje care ne întunecă minţile şi ne strică sufletele.”

As adauga câteva explicatii si exemple. Lucruri as zice simple de spus, mai putin simplu de trait.

A discerne, adica a “deosebi” duhul, spiritul în care gândesc si actionez,

înseamna  a-mi cerceta propria mea constiinta,

pentru a putea raspunde cât mai cinstit la intrebarea:

ceea ce urmeaza sa fac, hotarârea pe care o am de luat, corespunde vointei divine?

Ceea ce mi se cere corespunde cu ceea ce vrea Dumnezeu de la mine?

Altfel spus, actiunea mea e de bine, în raport cu Cel care singur este Binele, Bunatatea, Dragostea desavârsita, sau nu? Sigur, referintele pentru bine si rau nu sunt numai de ordin religios, crestinii vorbesc despre  “ordinea morala” pe care omul o poarta în sine, ca pecete a asemanarii sale cu Dumnezeu. Aici, fireste, opiniile filosofilor si ale  teologilor coincid arareori, si sunt extrem de diverse. A se vedea, pe Wikipedia, câteva variante posibile de „decalog”.

In ce priveste regulile de baza ale unui comportament caracterizat de discernamânt, noi crestinii le gasim in cele zece porunci, in spusele lui Iisus, în  felul în care a trait, în modelele de viata ale sfintilor.

Daca consimt sa ma gândesc la consecintele actelor mele, care ar putea dauna altcuiva chiar daca mie îmi aduc folos, raspunsul îl am in “regula de aur” stiuta de majoritatea dintre noi din pruncie: “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. E în Evanghelie, ca si multe alte îndemnuri, precum cel de a nu “nu judeca”; în sensul precizat foarte limpede de dl Plesu. Excesul de atentie acordat raului din ceilalti nu ne ajuta sa fim lucizi in ce ne priveste, nici smeriti.

Un alt lucru simplu consta în a te privi ca “din afara”, de la distanta, si a nu te identifica cu propriile emotii, sentimente, opinii, prejudecati.  O anumita situatie ma sperie, ma supara, ma nelinisteste… dar NU ma identific cu ea. Totul trece, dar Dumnezeu ramâne. Si cu atât mai bine pentru mine daca am lucrat dupa Voia Lui!

O metoda „sigura” de a te lasa educat de Dumnezeu, cerând de la Duhul Lui sa ne lamureasca, este lectura frecventa a Sfintei Evanghelii si meditarea ei staruitoare. Ceea ce presupune sa te recunosti „prost”, adica „mai putin informat, mai putin educat ca altii, si cu totul „nevrednic” înaintea lui Dumnezeu, si sa vrei sa te lasi modelat de catre Duhul, ca argila de olar. Cei care, în vechime, cereau sfaturi de la Parintii din pustiu primeau inevitabil raspunsuri impregnate de Scripturi.

“Nimic sa nu te sperie, nimic sa nu te tulbure. Toate sunt trecatoare.

Dumnezeu singur dureaza. Dumnezeu ne ajunge”

(Bucatele din celebrul text de sf. Teresa de Avila, “Nada te turbe, nada te espante, toto pasa… Dios solo basta”)

Tertulian Langa – preot greco-catolic care a făcut 17 ani de pușcărie comunistă

Publicat pe de Standard Răspunde

Cu drezina

(screen capture de pe youtube) (screen capture de pe youtube)

Consider că e un fel de datorie morală ca, după ce mi-a fost semnalat, să popularizez și eu acest material (probabil compus din mai multe fragmente de interviuri sau mărturisiri) care îl are ca protagonist pe Tertulian Langa.

Preot greco-catolic, acesta și-a petrecut 17 ani în închisoare (e mult și să-i numeri!), ca urmare a încercării comuniștilor – dublată, se spune, și de o importantă contribuție ortodoxă – de a desființa Biserica Greco-Catolică. A fost arestat la 3 luni după căsătorie, iar când s-a întors acasă avea o fată care împlinse deja 16 ani. I-a întâlnit în acei ani pe mulți dintre deținuții care ulterior au devenit celebri ca martiri ai rezistenței anticomuniste.

Materialul e foarte amplu și destul de greu de parcurs pe alocuri din pricina oralității stilului, din pricina unor erori de transcriere, dar și din cauza culorii fontului de pe blog. Există fragmente ce se…

Vezi articolul original 543 de cuvinte mai mult