De-am cunoaste darul lui Dumnezeu

30 decembrie, sf. Andrei

Ziua nepotului Andrei, a raposatului prieten Andrei M., a Andreei Luminita, prietena mea de departe – în spatiu si în timp.

Am tradus cu ani în urma o predica despre chemarea fratilor Ioan si Andrei. Urmeaza sa apara în româneste… cândva.

O copiez, taind pe ici pe colo.

 

Chemarea  lui Petru şi a lui Andrei^[1]

___________________________________

 

„Veniţi şi vedeţi”

 În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» – unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi”. Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.

Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos”- şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; te vei numi «Chefa»” – care înseamnă «Petru»”.
Ioan 1,35-42

Dublă întâlnire. Doi bărbaţi. Doi fraţi, discipoli ai Botezătorului, Petru şi Andrei, se întâlnesc cu Isus şi recunosc în el, mai întâi un Învăţător, apoi mai mult decât atât:  e Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Cristos (Hrostos!).

Întâlnire fundamentală, în cursul căreia Cuvântul, Dumnezeu întrupat, se adresează pentru prima oară unor oameni. Clipă unică în care omul pune întrebări Celui asupra căruia Duhul a coborât ca un porumbel din cer, pentru a rămâne deasupra lui (In 1,32).

Da, Isus e cu adevărat alesul lui Dumnezeu (cf. In 1,29-34),

Mântuitorul lumii (In 4,42).

Înaintea Domnului, doi bărbaţi. Doi discipoli. Doi sfinţi.

Unul va fi martirizat la Roma, celălalt va muri la Constantinopole.

Frăţia lor uneşte de pe acum Occidentul şi Orientul creştin.

Sunt două personaje istorice, cât se poate de reale,având totodată o dimensiune simbolică evidentă, care ne spune şi nouă ceva, azi.

Primul poartă numele Andrei, nume ce trimite la grecescul „andros”, bărbat.

Astăzi, Evanghelia ne povesteşte despre un om care, căutând iertarea lui Dumnezeu, a primit botezul lui Ioan şi i-a devenit discipol; acest bărbat l-a urmat pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (In 1,29).

Dumnezeu, citim în cartea profetului Ezechiel (34,16), îşi caută neîncetat oaia pierdută. Iar Cristos, noul Adam, ne taie şi astăzi calea, în tăcere, vrând să ne treacă de la starea de „om vechi” la cea de „om nou” (cf. Ef 4,23-24).

În această cea dintâi întâlnire, aşa cum o descrie sfântul Ioan, la început Cristos nu vorbeşte. Trece numai, făcând bine (cf. Fap 10,38).Nu se ştie de unde vine nici unde se duce, aşa cum nu se ştie nici de Duhul care a coborât asupra lui (In 1,32). Tot astfel, şi în vieţile noastre, percepem uneori o tainică „trecere”, fără ca să se audă vreun glas: e deajuns să fim atenţi.

În ce-l priveşte, Andrei nu se mulţumeşte să fie atent. Merge după Isus. Literal, textul arată că, pentru a-l urma, s-a ridicat, s-a făcut „acolit”, urmăritor, adică discipol.

Doar atunci se întoarce spre el Isus, apoi se opreşte şi-l priveşte:

Cine mă urmează nu umblă în întuneric (In 8,12).

Iar Andrei primeşte de la Cristos toată lumina.

„… credeţi în lumină ca să deveniţi fiii luminii” (In 12,36).

Cel care ia hotărârea de a-l urma pe tos, se va afla dintr-o dată în lumină.

Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze,

iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte (In 12,26).

Pentru a-l urma pe Cristos, trebuie să-l iubeşti. În iubire, îl poti recunoaşte.

Pentru ca să-ţi fie dat să-l recunoşti pe Dumnezeu,

trebuie ca ochii inimii tale să fie luminaţi.

Andrei e un om care caută adevărul.

La fel ca Samuel, atent în aşteptarea glasului lui Dumnezeu (1 S 3,4),

Natanael, sub smochin, scruta Scripturile (In 1,48);

amândoi au meritat să-i audă glasul (1 S 3,9), să-i recunoască trăsăturile (In 1,49).

Tot astfel şi Andrei încearcă să vadă şi să priceapă; vrea să ştie unde locuieşte bărbatul acesta, pentru a înţelege cum anume e el Mielul lui Dumnezeu (In 1,36).

Isus, atunci, vorbeşte. Pământul, în sfârşit, aude glasul Fiului omului. În pământul pustiu, uscat şi fără apă (ps 63,2), în care oamenii trăiesc aşteptându-şi moartea, răsună în sfârsit glasul Cuvântului vieţii:

Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi chiar acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu(In 5,25).

Iar primul cuvânt adresat unor oameni de către Cristos e o întrebare: „Ce căutaţi?”

Dumnezeu a vorbit, adresându-se libertăţii supreme a omului.

Oare ce căutăm?

Dacă nu căutăm nimic, dacă nu cerem nimic, nu vom avea nimic.

Însă  oricine cere, primeşte;

cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide (Lc 11,10). 

Un singur lucru e necesar: cel ce caută să aibe inimă curată.

Dacă îl căutăm pe Isus aşa cum a făcut-o Maria Magdalena,

în iubire, îl vom găsi în grădina inimii noastre (In 20,15).

Dacă îl căutăm cu gânduri rele (In 5,18), nu-l vom recunoaşte

în noaptea grădinii agoniei (In 18,4).

Mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi, iar unde sunt eu, voi nu puteţi veni ! (In 7,34)

Unii care refuză să fie ucenici caută să pună mâna pe Dumnezeu; dar ei se poticnesc în întuneric, ne spune Isus. (In 11,10;18,6)

Pe discipolii care-l caută cu dragoste, Isus îi ridică în lumina sa (cf. In 12,46; Lc 22,46).

Andrei pune întrebarea fundamentală:

„Învăţătorule, unde locuieşti?” (In 1,38)

Chestiunea fundamentală, când l-ai recunoscut pe cel pe care-l iubeşti

şi ai mers după el, nu poate fi decât aceasta:

să afli locul „casei lui Dumnezeu”:

 

„Veniţi şi vedeţi”, le răspunde Domnul,

adresându-se, încă o dată, libertăţii omeneşti celei mai depline.

„Să vii”, „să vezi”. Ceea ce înseamnă să înaintezi liber şi să vezi cu ochii tăi.

Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte  şi au rămas la el în ziua aceea. (In 1,39)

Dumnezeu ne-a făcut şi nouă aceleaşi promisiuni ca primilor lui discipoli.

Din fiecare, vrea să facă pietrele vii, adunate împrejurul pietrei din capul unghiului care e Cristos, pentru edificarea casei spirituale (1 Pt 2,5).

La fel ca Petru, suntem şi noi casa lui Dumnezeu, concetăţeni a sfinţilor

şi oameni de casă ai lui Dumnezeu (Ef 2,19).

Da, facem parte din familia lui Dumnezeu. Trupul nostru este pentru Domnul, scrie sfântul Paul (Pavel!), iar Domnul este pentru trupul nostru (cf.1 Cor 6,13).

Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră:  Eu am zis: sunteţi dumnezei?” (In 10,34)

De-am cunoaşte, împreună cu apostolii Petru şi Andrei, darul lui Dumnezeu!

Autor: Pierre-Marie Delfieux, + 2013

 

 

=================

| ILEANA PARTENIE on WordPress.com

Photo post.

Sursă: | ILEANA PARTENIE on WordPress.com

Despre refugiati, cu mila

Scrie un jurnalist român stabilit in Germania, TRAIAN DANCIU.

Un punct de vedere pe care-l impartasesc. Retin citatul din Ana Blandiana si replica, justa si omeneasca, la atitudinea „conspirationista” a distinsei poete – e o boala care circula de altfel intens.

Ana Blandiana în 2015: „Tot ce e clar în această privinţă este neclaritatea punctului de pornire: ce a declanşat această mişcare. Să nu-mi spuneţi că războiul din Siria, pentru că războiul exista deja. La un moment-dat, la un gong, s-a pornit. E clar că e vorba de nişte interese organizate şi în faţa acestor interese nu a existat un răspuns înţelept al Europei. Unul din răspunsuri e acela că Europa are o natalitate mult mai scăzută, Germania în cazul acesta, şi că deci are nevoie să primească forţă de muncă; da, dar având în vedere numărul acesta mare de refugiaţi, Germania în speţă, şi Europa, vor avea de ales între a primi migranţi şi a trăi în continuare la fel de bine, ca să-şi asigure pensiile, şi a renunţa la propria integritate pentru că, în mod ciudat, cei care vin nu se adaptează aşa cum s-a dovedit prin minoritatea turcă din Germania sau musulmanii din Franţa, oamenii nu s-au adaptat regulilor ţărilor respective, culturilor şi legilor ţărilor respective.”

Citeste mai mult: adev.ro/nyhh0w

 

Reproduc, din replica dlui Danciu:

„Probabil nu aţi văzut familiile de sirieni, iraqieni sau afgani care tremură de frig prin gările Germaniei, care se bucură de un pulover obosit donat de un binevoitor „alb”. Probabil nu aţi văzut mame şi copii cerşind pe străzile avutei Germanii. Ştiţi că foarte mulţi dintre cei care ajung până în Germania, după ce şi-au riscat viaţa cel puţin pentru a două oară, aşteaptă luni de zile în plasamente improvizate, în condiţii numite doar cu greu umane, după care unii dintre ei sunt retrimişi în ţara de origine, iar alţii într-altele ţări europene mai puţin bogate şi binevoitoare decât Germania? Dacă v-aş întreba, dacă aceasta ar fi menirea Spaţiului Schengen şi pentru români, avantajul pe care românii l-ar avea devenind cetăţeni ai acestuia, Dumneavoastră oare ce aţi răspunde? Da, vrem şi noi în Schengen-ul „dăruit” acum refugiaţilor??? Mă îndoiesc! Iar în ceea ce priveşte pericolul la care este expusă integritatea europeană, din punctul Dumneavoastră de vedere, acesta se decide abia în oglinda unor viziuni pe care dumneavostră le împărtăşiţi cu adevăraţii duşmani ai construcţiei europene, precum extremiştii şi populiştii de dreapta Marine Le Pen din Franţa, Geert Wilders din Olanda, Nigel Farage din Marea Britanie sau Viktor Orban din ţara vecină, Ungaria. Ei ameninţă integritatea Europei! ”

 

 

 

http://adevarul.ro/international/europa/ana-blandiana-vaclav-havel-marine-pen-scurta-cronica-transformarii-scrisoare-

Despre educatie

Extras dintr-un excelent material semnat Mihai Maci

http://www.contributors.ro/administratie/aveti-curaj-domnule-curaj/

Iniţiată şi abandonată de atâtea ori, “reforma curriculară” a sfârşit prin a nu mai produce decât lehamite. De-a lungul istoriei ei sinuoase am descoperit cu toţii câtă dreptate avea Michel Foucault: delimitarea domeniilor cunoaşterii e, în cel mai pur sens al cuvântului, un act arbitrar al puterii. Deoarece fiecare ministru, secretar de stat, lider sindical sau academician care a ajuns în “comisia naţională de curriculă” a avut grijă să-şi impună propria disciplină printre cele obligatorii, căci cerute “de piaţa muncii şi de societatea digitală”.

E ciudat totuşi că, dintre atâtea minţi luminate, nicuna nu s-a gândit la un lucru banal: o programă esenţializată, dar flexibilă, în care lucrurile noi să poată fi adăugate în pasul vremii, fără “reforme curriculare” din doi în doi ani.

Ce-nseamnă o programă simplă? Iată, de pildă, ce mi s-a întâmplat mie recent: la cursul de Antropologie de acum două săptămâni le-am spus studenţilor că tocmai ne-a părăsit René Girard şi că, cu această tristă ocazie, le voi vorbi despre acest gânditor care s-a prezentat pe sine (şi) ca antropolog. O studentă m-a intrebat: “nu e cel cu violenţa mimetică?”

Uimit, căci nu e ceva obişnuit ca studenţii mei să cunoască asemenea lucruri, am întrebat-o de unde ştie de Girard. Şi studenta mi-a spus că a mai făcut odată anul I, în Spania, şi că acolo studenţii debutanţi îl studiază. Peste câteva zile, la un seminar, le indicam studenţilor ce pasaje să citească din “Republica” lui Platon. Tot o studentă mi-a spus că a citit toata cartea. Am întrebat-o cu ce ocazie şi mi-a răspuns că şi-a făcut doi ani de liceu în Italia şi că acolo, în anul de filosofie, se citeşte toată “Republica”.

Asta înseamnă simplu, nu trebuie să inventăm noi nimic: marile cărţi, marii autori, marile idei. Ele sunt cele care alcătuiesc identitatea noastră europeană şi modernă şi care ne învaţă ce e “toleranţa, nediscriminarea şi acceptarea diferenţei”. Crede cineva că acestea post fi învăţate pe slide-uri cu liniuţe (şi poze cu copii somalezi) mai bine decât citindu-i pe Dickens şi Hugo? Au aceştia loc în programa noastră? Sau nu-i cere “piaţa şi societatea digitală”? Ciudat e că în ţările în care piaţa funcţionează maximal şi unde se crează efectiv societatea digitală, marile cărţi, marii autori şi marile idei sunt la loc de cinste. La noi sunt “cursurile scurte” şi “metodologiile” – tentative caricaturale de-a o lua pe scurtătură mimând formele exterioare ale unui discurs al cărui sens ne scapă cu desăvârşire. Şi atunci ne mirăm că proliferează intoleranţa şi discriminarea (de pildă în varii “teorii ale conspiraţiei”) – inclusiv în şcoli? Aveţi curaj, Domnule Curaj, să pledaţi legătura dintre şcoală şi cultură, nu transformarea învăţământului în practică pentru muncile necalificate?

Şi, pentru că tot e vorba de “toleranţă şi nediscriminare”, aveţi curaj, domnule Curaj, să vă convingeţi colegii, miniştri şi secretari de stat, să-şi trimită copiii la şcoli de cartier, cu copii romi, din medii defavorizate şi eventual imigranţi? Acolo se învaţă adevărata toleranţă. Regele Mihai nu absolvit nici Jean Monnet nici Sfântul Sava, ci o clasă cu copii din toate păturile sociale ale României interbelice. “Toleranţa” nu se învaţă după manual; dacă o impuneţi ca “disciplină obligatorie”, tare mă tem că efectul acesteia va fi mai curând unul advers. Arătaţi-ne d-voastră, oamenii de marii reprezentativitate în această ţară, că o ştiţi practica atunci când e o problemă de viaţă pentru d-voastră (şi copiii d-voastră) şi nu o temă retotrică de bon ton în Europa. Dacă copiii d-voastră fac doar anumite clase din anumite licee din Bucureşti şi facultatea la anumite universităţi din străinătate, atunci învăţaţi-ne şi pe noi să fim toleranţi cu aristocraţii francezi şi cu lorzii englezi! Îmi permit să cred că în această din urmă situaţie ospitalitatea noastră tradiţională nu se va dezminţi.

….

Aveţi curaj, domnule Curaj, să-i priviţi în ochi pe copiii din şcolile satelor României şi pe dascălii lor săraci şi să le spuneţi: da, merită să munciţi cu cinste în această ţară?

Dacă da, veţi binemerita de la noi toţi şi numele dumneavoastră va fi pentru noi un simbol!

Poftiti de cititi

… daca aveti nevoie sa vi se spele creierul.

Citesc in Revista 22, preluat din Hotnews

„E vorba despre site-uri neasumate, cu puternice tente extremiste, manipulatoare si de propaganda, site-uri ce devin foarte usor instrumente controlate obscur pe fondul agitatiei politice si sociale din ultima perioada.

1. cocoon.ro – cu motto-ul „Conspiratii indeplinite”

2. fluierul.ro –
3. nedreptate.net
4. expunere.com
5. descrieri.ro –
6. cunoastelumea.ro
7. activenews.ro
8. cyd.ro
9. aflasitu . ro
10. infoalert.ro
11. social-media-romania.eu – „Sangele Dacilor Striga prin Noi”
12. efemeride.ro
13. nationalisti.ro
14. nasul.tv
15. searchnewsglobal.wordpress.com
16. nuv.ro
17. lovendal.ro – „Cel mai bun site de secrete din Romania”
18. ziaristionline.ro
19. yno.ro
20. caplimpede.ro

E un exemplu de lista care circula pe retelele de socializare, insa continutul poate diferi de la o lista la alta. Insa, in principiu, e vorba despre vehicule de transmitere a unei informatii cel putin dubioase, lipsite de asumare publica privind politica editoriala si sursele de finantare, spre exemplu, dupa cum arata Hot News.”

Principiul lui Peter

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Principiul lui Peter este o teorie emisă de Dr. Laurence J. Peter.

Teoria afirmă că membrii de succes ai unei organizații ierarhice sunt, până la urmă, promovați până la nivelul lor maxim de competență, după care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenți, deci incompetenți.

Cartea The Peter Principle

Teoria a fost lansată, cu un stil plin de umor, în cartea The Peter Principle’ , publicată pentru prima dată în 1969. Peter spune că tema cărții sale este „Ierarhiologia”. Principiul de bază, enunțat în carte, sună astfel:

În orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență.

Comportament uman

Incompetența salariaților nu apare ca rezultat al faptului că o poziție ierahică mai înaltă ar fi „mai grea”, ci pur și simplu pentru că acea poziție este „diferită” de cea în care salariatul a excelat anterior, cerând deprinderi și priceperi diferite, pe care este posibil ca salariatul să nu le aibă sau să nu le poată dobândi. Un exemplu folosit de Peter se referă la un muncitor din fabrică, ale cărui rezultate în muncă excepționale au făcut să fie promovat într-o funcție de management, în care calitățile pentru care a fost promovat nu mai erau de nici un folos.

O cale prin care organizațiile încearcă să evite acest efect este de a nu promova o persoană până ce nu și-a dovedit deja calitățile sau deprinderile necesare. Astfel, o persoană nu va fi promovată pentru a-i conduce pe ceilalți, dacă nu a dovedit deja calități de lider. Corolarul acestei atitudini ar fi ca salariații, care sunt dedicați activității pe care o desfășoară, să nu fie recompensați prin promovare, ci prin creșterea salariului.

Precedente

În Kalila wa Dimna (Kalila și Dimna), o colecție de fabule din Persia epocii Sasanide, cunoscută lumii prin traducerea în arabă a lui Ibn al-Muqaffa’, unul din personaje spunea că Un om slab, de condiție joasă, este întotdeauna folositor și sincer, până ce este numit într-o funcție de care nu este demn.