Despre educatie

Extras dintr-un excelent material semnat Mihai Maci

http://www.contributors.ro/administratie/aveti-curaj-domnule-curaj/

Iniţiată şi abandonată de atâtea ori, “reforma curriculară” a sfârşit prin a nu mai produce decât lehamite. De-a lungul istoriei ei sinuoase am descoperit cu toţii câtă dreptate avea Michel Foucault: delimitarea domeniilor cunoaşterii e, în cel mai pur sens al cuvântului, un act arbitrar al puterii. Deoarece fiecare ministru, secretar de stat, lider sindical sau academician care a ajuns în “comisia naţională de curriculă” a avut grijă să-şi impună propria disciplină printre cele obligatorii, căci cerute “de piaţa muncii şi de societatea digitală”.

E ciudat totuşi că, dintre atâtea minţi luminate, nicuna nu s-a gândit la un lucru banal: o programă esenţializată, dar flexibilă, în care lucrurile noi să poată fi adăugate în pasul vremii, fără “reforme curriculare” din doi în doi ani.

Ce-nseamnă o programă simplă? Iată, de pildă, ce mi s-a întâmplat mie recent: la cursul de Antropologie de acum două săptămâni le-am spus studenţilor că tocmai ne-a părăsit René Girard şi că, cu această tristă ocazie, le voi vorbi despre acest gânditor care s-a prezentat pe sine (şi) ca antropolog. O studentă m-a intrebat: “nu e cel cu violenţa mimetică?”

Uimit, căci nu e ceva obişnuit ca studenţii mei să cunoască asemenea lucruri, am întrebat-o de unde ştie de Girard. Şi studenta mi-a spus că a mai făcut odată anul I, în Spania, şi că acolo studenţii debutanţi îl studiază. Peste câteva zile, la un seminar, le indicam studenţilor ce pasaje să citească din “Republica” lui Platon. Tot o studentă mi-a spus că a citit toata cartea. Am întrebat-o cu ce ocazie şi mi-a răspuns că şi-a făcut doi ani de liceu în Italia şi că acolo, în anul de filosofie, se citeşte toată “Republica”.

Asta înseamnă simplu, nu trebuie să inventăm noi nimic: marile cărţi, marii autori, marile idei. Ele sunt cele care alcătuiesc identitatea noastră europeană şi modernă şi care ne învaţă ce e “toleranţa, nediscriminarea şi acceptarea diferenţei”. Crede cineva că acestea post fi învăţate pe slide-uri cu liniuţe (şi poze cu copii somalezi) mai bine decât citindu-i pe Dickens şi Hugo? Au aceştia loc în programa noastră? Sau nu-i cere “piaţa şi societatea digitală”? Ciudat e că în ţările în care piaţa funcţionează maximal şi unde se crează efectiv societatea digitală, marile cărţi, marii autori şi marile idei sunt la loc de cinste. La noi sunt “cursurile scurte” şi “metodologiile” – tentative caricaturale de-a o lua pe scurtătură mimând formele exterioare ale unui discurs al cărui sens ne scapă cu desăvârşire. Şi atunci ne mirăm că proliferează intoleranţa şi discriminarea (de pildă în varii “teorii ale conspiraţiei”) – inclusiv în şcoli? Aveţi curaj, Domnule Curaj, să pledaţi legătura dintre şcoală şi cultură, nu transformarea învăţământului în practică pentru muncile necalificate?

Şi, pentru că tot e vorba de “toleranţă şi nediscriminare”, aveţi curaj, domnule Curaj, să vă convingeţi colegii, miniştri şi secretari de stat, să-şi trimită copiii la şcoli de cartier, cu copii romi, din medii defavorizate şi eventual imigranţi? Acolo se învaţă adevărata toleranţă. Regele Mihai nu absolvit nici Jean Monnet nici Sfântul Sava, ci o clasă cu copii din toate păturile sociale ale României interbelice. “Toleranţa” nu se învaţă după manual; dacă o impuneţi ca “disciplină obligatorie”, tare mă tem că efectul acesteia va fi mai curând unul advers. Arătaţi-ne d-voastră, oamenii de marii reprezentativitate în această ţară, că o ştiţi practica atunci când e o problemă de viaţă pentru d-voastră (şi copiii d-voastră) şi nu o temă retotrică de bon ton în Europa. Dacă copiii d-voastră fac doar anumite clase din anumite licee din Bucureşti şi facultatea la anumite universităţi din străinătate, atunci învăţaţi-ne şi pe noi să fim toleranţi cu aristocraţii francezi şi cu lorzii englezi! Îmi permit să cred că în această din urmă situaţie ospitalitatea noastră tradiţională nu se va dezminţi.

….

Aveţi curaj, domnule Curaj, să-i priviţi în ochi pe copiii din şcolile satelor României şi pe dascălii lor săraci şi să le spuneţi: da, merită să munciţi cu cinste în această ţară?

Dacă da, veţi binemerita de la noi toţi şi numele dumneavoastră va fi pentru noi un simbol!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s