De-am cunoaste darul lui Dumnezeu

30 decembrie, sf. Andrei

Ziua nepotului Andrei, a raposatului prieten Andrei M., a Andreei Luminita, prietena mea de departe – în spatiu si în timp.

Am tradus cu ani în urma o predica despre chemarea fratilor Ioan si Andrei. Urmeaza sa apara în româneste… cândva.

O copiez, taind pe ici pe colo.

 

Chemarea  lui Petru şi a lui Andrei[1]

___________________________________

 

„Veniţi şi vedeţi”

 În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors şi, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule» – unde locuieşti?” El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi”. Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.

Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus: „L-am găsit pe Mesia!” – care, tradus, înseamnă „Cristos”- şi l-a adus la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; te vei numi «Chefa»” – care înseamnă «Petru»”.
Ioan 1,35-42

Dublă întâlnire. Doi bărbaţi. Doi fraţi, discipoli ai Botezătorului, Petru şi Andrei, se întâlnesc cu Isus şi recunosc în el, mai întâi un Învăţător, apoi mai mult decât atât:  e Mesia, Unsul lui Dumnezeu, Cristos (Hrostos!).

Întâlnire fundamentală, în cursul căreia Cuvântul, Dumnezeu întrupat, se adresează pentru prima oară unor oameni. Clipă unică în care omul pune întrebări Celui asupra căruia Duhul a coborât ca un porumbel din cer, pentru a rămâne deasupra lui (In 1,32).

Da, Isus e cu adevărat alesul lui Dumnezeu (cf. In 1,29-34),

Mântuitorul lumii (In 4,42).

Înaintea Domnului, doi bărbaţi. Doi discipoli. Doi sfinţi.

Unul va fi martirizat la Roma, celălalt va muri la Constantinopole.

Frăţia lor uneşte de pe acum Occidentul şi Orientul creştin.

Sunt două personaje istorice, cât se poate de reale,având totodată o dimensiune simbolică evidentă, care ne spune şi nouă ceva, azi.

Primul poartă numele Andrei, nume ce trimite la grecescul „andros”, bărbat.

Astăzi, Evanghelia ne povesteşte despre un om care, căutând iertarea lui Dumnezeu, a primit botezul lui Ioan şi i-a devenit discipol; acest bărbat l-a urmat pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (In 1,29).

Dumnezeu, citim în cartea profetului Ezechiel (34,16), îşi caută neîncetat oaia pierdută. Iar Cristos, noul Adam, ne taie şi astăzi calea, în tăcere, vrând să ne treacă de la starea de „om vechi” la cea de „om nou” (cf. Ef 4,23-24).

În această cea dintâi întâlnire, aşa cum o descrie sfântul Ioan, la început Cristos nu vorbeşte. Trece numai, făcând bine (cf. Fap 10,38).Nu se ştie de unde vine nici unde se duce, aşa cum nu se ştie nici de Duhul care a coborât asupra lui (In 1,32). Tot astfel, şi în vieţile noastre, percepem uneori o tainică „trecere”, fără ca să se audă vreun glas: e deajuns să fim atenţi.

În ce-l priveşte, Andrei nu se mulţumeşte să fie atent. Merge după Isus. Literal, textul arată că, pentru a-l urma, s-a ridicat, s-a făcut „acolit”, urmăritor, adică discipol.

Doar atunci se întoarce spre el Isus, apoi se opreşte şi-l priveşte:

Cine mă urmează nu umblă în întuneric (In 8,12).

Iar Andrei primeşte de la Cristos toată lumina.

„… credeţi în lumină ca să deveniţi fiii luminii” (In 12,36).

Cel care ia hotărârea de a-l urma pe tos, se va afla dintr-o dată în lumină.

Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze,

iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte (In 12,26).

Pentru a-l urma pe Cristos, trebuie să-l iubeşti. În iubire, îl poti recunoaşte.

Pentru ca să-ţi fie dat să-l recunoşti pe Dumnezeu,

trebuie ca ochii inimii tale să fie luminaţi.

Andrei e un om care caută adevărul.

La fel ca Samuel, atent în aşteptarea glasului lui Dumnezeu (1 S 3,4),

Natanael, sub smochin, scruta Scripturile (In 1,48);

amândoi au meritat să-i audă glasul (1 S 3,9), să-i recunoască trăsăturile (In 1,49).

Tot astfel şi Andrei încearcă să vadă şi să priceapă; vrea să ştie unde locuieşte bărbatul acesta, pentru a înţelege cum anume e el Mielul lui Dumnezeu (In 1,36).

Isus, atunci, vorbeşte. Pământul, în sfârşit, aude glasul Fiului omului. În pământul pustiu, uscat şi fără apă (ps 63,2), în care oamenii trăiesc aşteptându-şi moartea, răsună în sfârsit glasul Cuvântului vieţii:

Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi chiar acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu(In 5,25).

Iar primul cuvânt adresat unor oameni de către Cristos e o întrebare: „Ce căutaţi?”

Dumnezeu a vorbit, adresându-se libertăţii supreme a omului.

Oare ce căutăm?

Dacă nu căutăm nimic, dacă nu cerem nimic, nu vom avea nimic.

Însă  oricine cere, primeşte;

cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide (Lc 11,10). 

Un singur lucru e necesar: cel ce caută să aibe inimă curată.

Dacă îl căutăm pe Isus aşa cum a făcut-o Maria Magdalena,

în iubire, îl vom găsi în grădina inimii noastre (In 20,15).

Dacă îl căutăm cu gânduri rele (In 5,18), nu-l vom recunoaşte

în noaptea grădinii agoniei (In 18,4).

Mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi, iar unde sunt eu, voi nu puteţi veni ! (In 7,34)

Unii care refuză să fie ucenici caută să pună mâna pe Dumnezeu; dar ei se poticnesc în întuneric, ne spune Isus. (In 11,10;18,6)

Pe discipolii care-l caută cu dragoste, Isus îi ridică în lumina sa (cf. In 12,46; Lc 22,46).

Andrei pune întrebarea fundamentală:

„Învăţătorule, unde locuieşti?” (In 1,38)

Chestiunea fundamentală, când l-ai recunoscut pe cel pe care-l iubeşti

şi ai mers după el, nu poate fi decât aceasta:

să afli locul „casei lui Dumnezeu”:

 

„Veniţi şi vedeţi”, le răspunde Domnul,

adresându-se, încă o dată, libertăţii omeneşti celei mai depline.

„Să vii”, „să vezi”. Ceea ce înseamnă să înaintezi liber şi să vezi cu ochii tăi.

Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte  şi au rămas la el în ziua aceea. (In 1,39)

Dumnezeu ne-a făcut şi nouă aceleaşi promisiuni ca primilor lui discipoli.

Din fiecare, vrea să facă pietrele vii, adunate împrejurul pietrei din capul unghiului care e Cristos, pentru edificarea casei spirituale (1 Pt 2,5).

La fel ca Petru, suntem şi noi casa lui Dumnezeu, concetăţeni a sfinţilor

şi oameni de casă ai lui Dumnezeu (Ef 2,19).

Da, facem parte din familia lui Dumnezeu. Trupul nostru este pentru Domnul, scrie sfântul Paul (Pavel!), iar Domnul este pentru trupul nostru (cf.1 Cor 6,13).

Isus le-a zis: „Oare nu este scris în Legea voastră:  Eu am zis: sunteţi dumnezei?” (In 10,34)

De-am cunoaşte, împreună cu apostolii Petru şi Andrei, darul lui Dumnezeu!

Autor: Pierre-Marie Delfieux, + 2013

 

 

=================

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s