Am citit…

pe site-ul ziarului Gândul, sub semnatura Leliei Munteanu.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/unirea-bisericilor-o-utopie-pioasa-14913320

Sublinierile sunt ale mele.

„Am citat din “Noua mărturisire de credinţă împotria panereziei ecumenismului”, redactată la schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos, ca o întărire a celei vechi, din 2009, emanată atunci de Sinaxa Clericilor şi Monahilor Ortodocşi. Ambele documente – acesta din 2015 şi cel din 2009 – exprimă tranşant aceeaşi poziţie: “Dezaprobăm ca panerezie şi respingem în mod public ecumenismul sub toate formele sale”. Mărturisirea de la Prodromu continuă pe acelaşi ton intransigent: “Declarăm public faptul că aşa-zişii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe care fac compromisuri dogmatice şi acte liturgice, care au fost condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înşisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioşii Bisericii Ortodoxe şi nici Biserica în pliroma (plenitudinea, în sensul de dezoltare desăvârşită, n. m.) ei.

Încep astfel şi nu altfel, ca să vă vindec de iluzii.

Teoretic, ar fi cel mai bun moment din istoria ultimilor aproape o mie de ani ca romano-catolicii şi ortodocşii să refacă unitatea sfâşiată prin schimbul de anateme din 1054, dintre Patriarhul Constantinopolului Mihail I Celularie şi Papa Leon al IX-lea.

Suveranul Pontif, care astăzi a deschis Poarta Jubileului Milostivirii, a cerut chiar în debutul  ceremoniilor ca “relaţiile dintre catolici şi ortodocşi să se inspire mereu din respect, iubire, iertare şi coexistenţă frăţească”.  Francisc are – ca nici unul dintre predecesorii săi – umilinţa necesară dialogului teologic şi conştiinţa vie a necesităţii apropierii celor două Biserici, într-o lume în pragul catastrofei: “Cum putem vesti în mod credibil Evanghelia păcii care vine de la Cristos, dacă între noi continuă să existe rivalităţi şi certuri?”

Gesturile şi declaraţiile simbolice ale Papei Francisc şi ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, desfăşurate la sfârşitul anului trecut şi reînnoite în diverse împrejurări au sădit în suflete sămânţa speranţei. Problemele complicate ale lumii de astăzi nu pot fi rezolate decât în unitate de cuget şi acţiune. (Glasurile celor doi arhipăstori s-au ridicat împreună pentru a dezvălui, bunăoară,  “situaţia teribilă a creştinilor şi a tuturor celor care suferă în Orientul Mijlociu”).

Când, în mai 2014, la Ierusalim, cei doi întâistătători s-au întâlnit să marcheze îmbrăţişarea din urmă cu o jumătate de secol dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora şi ridicarea reciprocă a anatemelor, au declarat: “Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou şi necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă”, ca “răspuns la mizeriile care continuă să chinuie lumea noastră (…), într-un context istoric marcat de violenţă, indiferenţă şi egoism”.

Sintagma “comuniune în diversitate legitimă” nu e deloc pe placul anti-unioniştilor, care văd în ea “duhul sincretismului religios de factură new age”.

Împreună, Francisc şi Bartolomeu I au semnat, în decembrie anul trecut, la Patriarhia din Constantinopol, o declaraţia comună, în care identificau “un ecumenism al suferinţei”, ca piatră de temelie şi “instrument eficace de unitate”.  Papa a mers mai departe, garantând că  „Biserica Catolică nu doreşte să impună nici o condiţie, în afara celei a profesiunii de credinţă comune. Suntem gata că săutăm împreună modalităţile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condiţiile actuale”.

“Spre restabilirea comuniunii depline la care tindem” cei doi, împreună, sunt gata să treacă peste diferenţele dogmatice care separă cele două Biserici – lucru de neconceput, chiar în vremea minunatului Ioan Paul al II-lea, care îl avea în spate pe actualul Papă Emerit, Benedict al XVI, pe atunci inflexibilul prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Francisc e dispus să pună în discuţie dogma primatului papal, aşa cum a fost formulată în Conciliile Vaticane. Cât despre Filioque (formulă a Simbolului de Credinţă catolic, care susţine purcederea Sfântului Duh nu doar de la Tatăl, ca în Crezul ortodox, ci şi de la Fiul – qui ex Patre Filioque procedit) aceasta e o dogmă care nu mai stârneşte atâtea patimi, mulţi teologi catolici renunţând la ea. Celelalte diferende – Purgatoriul (neadmis în Ortodoxie), folosirea de către catolici a pâinii nedospite la Sfânta Euharistie, celibatul preoţilor, prezenţa sculpturilor şi a muzicii instrumentale (orga) în sfintele lăcaşe – devin minore şi lesne de acomodat.

Însă anti-unioniştii nici nu vor să audă, numind toate acestea, cu suveran dispreţ, “minimalism dogmatic”.

Ceea ce stă acum în calea unităţii e chiar diferenţa de statut dintre cei doi: Francisc are putere de decizie pentru întreaga Biserică Romano-Catolică (deşi, din acest punct de vedere nu se află mereu într-o situaţie confortabilă şi, până la reformarea deplină a Curiei, mai are de întâmpinat destule obstrucţii), în timp ce  Bartolomeu I are, în arhitectura autocefaliilor, puteri limitate care rarisim depăşesc hotarele Fanarulului.

Cea mai ostilă Patriarhului Ecumenic, Arhiepiscopul Noii Rome, e “A Treia Romă”, Patriarhia de la Moscova, care se referă la Bartolomeu I doar ca la un “primus inter pares” (primul între egali), oferindu-I, cu alte cuvinte, exclusiv la o “întâietate a cinstirii”. Polemica e veche şi dură, Patriarhul Ecumenic considerându-se şi un ”primus sine paribus” (primul fără egali), ţinând seama de competenţele canonice pe care încă le mai posedă. Acest gen de controverse amână, de 50 de ani, Marele Sinod Panortodox.

Curentul ortodox fundamentalist, prezent cu precădere în Biserica Rusă şi Biserica Greacă, având ca vârf de lance Sfântul Munte, consideră că Biserica Ortodoxă este singura “Corabie a Mântuirii, Una, Sfântă, Sobornicească (Catolică, adică Universală, n.m.) şi Apostolească, orice conciliere cu Catolicismul fiind o “erezie”, dacă nu chiar un demers “antihristic”.

Articol interesant, bine informat si echilibrat. Spre deosebire de unele din numeroasele comentarii. Reproduc:

#32 Profetu9.12.2015 11:50

  • Pai Dumnezeu nu vede nici o separare intre ortodoxie si catolicism. Ambele fac parte din Babilonul cel Mare al religiilor false ale pamantului. Apocalipsa cap 17, 18. Ambele sunt sustinute de politica adica de fiara cu 7 capete ONU. Apocalipsa cap 13.

Sic!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s