„O zgârietura pe coaja mintii…”

Reproduc o bucatica dintr-un dialog savuros dintre doi distinsi si pe nedrept detestati intelectuali: sa le zic „A.P” si „GL”. Momentan nu regasesc sursa, scuze. 

„G.L.: Te-ncumeţi să punem în discuţie şi celebrul „ca şi“? De ce n-ai voie să foloseşti „ca şi“ ca pe „ca“?

A.P.: Da… Pentru că „şi“-ul ăsta a apărut dintr-un fel de calofilie semidoctă, de pudoare prost plasată. Cum știi, foarte mulţi inşi sînt hipersensibili la cacofonii. E urît – nu-i așa? – să faci cacofonii. Poţi să vorbeşti brambura, dar nu cumva să se întîlnească „ca“-ul dintr-un cuvînt cu „ca“-ul de la începutul  celuilalt, că e „vulgar“. Deşi nu putem spune altfel decît Biserica Catolică, sau Ion Luca Caragiale. Mie mi se pare că a fi obsedat de evitarea cacofoniilor este o formă, ridicolă, de hipercorectitudine.

G.L.: Și de un prost gust explicit. E vorba de fapt despre calofilii semidocte.

A.P.: Bine, măcar, că nu s-a ajuns încă să se spună Biserica ca şi Catolică… Deși puriștii ar protesta și la asta și ar spune, probabil, „Biserica și ca și Catolică“…

G.L.: Ion Luca (și) ca și Caragiale. Eu aş spune, întîi și-ntîi, că acest „ca şi“ îşi are justificarea atunci cînd este vorba de o comparaţie. Și cu asta basta. „Eu, ca şi tine, iubesc natura“.

A.P.:  Da. Acolo vorba e la locul ei.

G.L.: Deci, atenţie, dragi vorbitori de limbă română, „ca şi“ se foloseşte atunci cînd introducem o comparaţie de egalitate. Şi tu, şi eu avem ceva comun. „Ca şi ție – adică la fel ca tine – mie îmi place steak-ul mai în sînge“. Sau într-o metaforă comparativă. „Era ca și cum s-ar fi surpat bolta cerului“.

A.P.: Eu accept chiar mai mult decît a­tît. Accept că unii, obsedaţi de „spectrul“ cacofoniei, vor s-o evite cu acest şi interpus. Şi, în loc să spună „ca cultură“ sau „ca caracter“, spun „ca şi caracter“, „ca şi cultură“. E o fandoseală, dar are o minimă justificare.

G.L.: Dar s-a ajuns la utilizarea lui „şi“ și cînd nu trebuie evitată o cacofonie.

A.P.: Păi, asta e! Aici începe nebunia: „ca şi profesor“…

G.L.: …„ca şi profesor“. În acest caz fiind vorba nu de o comparaţie, ci pur şi simplu de o calitate, de o ipostază.

A.P.: Exact.

G.L.: „Eu, ca profesor – adică «în calitate de profesor», în ipostaza mea de profesor –, vă cer să învățați.“ A introduce aici pe „ca și“ comparativ n-are nici un sens, e o stridență semantică, o zgîrietură pe coaja minții.

A.P.: Da. Și, mai ales, expresia „ca profesor“, nu conține nici o cacofonie. Ca şi profesor, ca şi opinie, ca şi idee sînt nişte drăcii. Nu ştiu cum s-au născut ele şi cum au început să circule ca ceva absolut firesc, dar e o adevărată epidemie.

Pentru conformitate,
Andrei Pleșu”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s