Nu ceda fricii

« Să nu vă fie frică! »

Chiar dacă ti se pare că esti înconjurat de un orizont dusmănos,

chiar dacă îti lipseste aerul, şi  totul te-apasă,

chiar dacă noptile îti sunt lungi şi  grele,

şi  nu-ti afli în pat o pozitie în care să te doară mai putin,

chiar dacă citesti în ochii celor din jur o milă pe care nu ti-ai dori-o,

nu ceda, în nici un caz, nu ceda fricii!

Frica nu a fost nicicând o unealtă a vindecării.

Dimpotrivă, e ca o poartă ce se închide în fata vieţii.

Nu uita acest cuvânt: «  Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi  al dragostei şi  al întelepciunii care aduce stăpânire de şi ne. » ( 2 Timotei 1,7)

Frica este o fiară sălbatică: se hrăneste din îndoielile tale, şi  se desfată văzându-te epuizat. Este încăpătânată, şi  stă mereu trează, răspândind în juru-i duhori de moarte: ascunsă în străfundul fiinţei tale, stă mereu gata să se arunce asupra cugetului tău, încărcându-l şi  obsedându-l. E în stare să te arunce oricând în prăpastia disperării, şi  urcă din adâncul măruntaielor, până la constiintă, ca lava care tâsneste dintr-un vulcan.

Ne ia pe toti prin surprindere, şi  ne poate oricând îneca.

Ne paralizează şi  tese în jurul nostru bariere de netrecut.

Frica e un dusman puternic.

Cu acest adevăr în minte, fereste-te de ea!

Stai de veghe, şi  nu o lăsa să iasă din vizuină: căci tare ar dori să te înghită de tot!

Când îi şi mti în preajmă suflul înghetat; când şi mti că măruntaiele ti se crispează la atingerea ei, răsuflă adânc, şi  primeste în piept oxigenul încrederii. Deschide-te Luminii şi  Vieţii.

Închipuieste-ti cum lumina îti scaldă fiecare celulă într-o rouă plină de zâmbet.

Las-o să-ti redea viaţă. Şi  apoi, expirând, aruncă afară tot ce vrei să dai la o parte:

angoasă, singurătate, teamă, disperare, revoltă împotriva soartei.

La fiecare expiratie, încearcă să vezi cum se elimină fiecare din trăirile acestea negative.

 « Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te sperie.

Răbdarea obtine orice. »

Memorează aceste cuvinte ale sf.Teresa de Avila, şi  gândeste-te că nimeni nu poate spune asa ceva, dacă Duhul lui Dumnezeu, cel care alungă frica, nu este prezent în el.

Duh, răsuflare, două cuvinte cu aceeaşi  origine, două cuvinte la fel de sacre.

Respiră asadar în mod constient, şi  temerile, angoasele, tulburările se vor atenua şi  vor dispărea. Dacă un eveniment trăit te-a tulburat şi  « ti-a luat respiratia », fă-ti o prioritate din a-i reda ritmul, înainte de a găşi  o solutie problemelor care te angoasează; căci trupul ne poate ajuta să ne stăpânim gândul. Şi  pacea va reveni treptat în inima ta chinuită.

« Nu vă temeti ». « Nu-ti fie frică ». Îndemnul acesta apare în Biblie, se spune, de cel putin 366 de ori…

Dupa  Thierry Gamelin, Chemin de guérison

IMG_5363.JPG

 

 

Pentru un prieten bolnav

O meditatie propusa de Thierry Gamelin, Chemin de guérison

 

Esti ca un vas, un vas gol care asteaptă să-l atingă unda vieţii…

Închide ochii; accepta ceea ce simti. Suferinţelor din tine, vorbeste-le blând; şi  bucură-te de gândul că, încet-încet, te va cuprinde pacea. Coboară peste tine ca roua, şi  vine să-ti scalde în trupul tău orice zgârietură şi  orice rană.

Fă-i loc în tine. Ascultă-i melodia…

Nu ai nimic de făcut, nici un efort. Lasă-te, pur şi  simplu, în voia păcii care intră în tine. Recunoaste că nu-ti apartine: îti este dăruită. Trece prin tine. Singurul lucru pe care îl ai de făcut este să zici: accept ca pacea să intre înăuntrul meu, o las să se răspândească asa cum se răspândeste, într-o cameră, un parfum bun.

Repetă jocul acesta, şi  priveste cum pacea îti străbate încet-încet toată fiinţa. Îti umple fiecare coltisor, fiecare celulă. Şi  acum, lasă-te cuprins de bucurie. Închipuieste-ti că esti ca un vas… Corpul tău e un vas de lut. Primesti orice. Esti deschis, gata să primesti o iubire nesfârşi tă, şi  nu opui nici cea mai mică rezistentă.

Esti ca o amforă, astepti, cu încredere, ca unda luminoasă a iubirii să vină să te umple. Nu cere nimic: acceptă valul acesta de lumină. Intră într-o relatie de încredere deplină cu el. Priveste spre lumina ce vine să atingă vasul de lut care esti tu: şi  vasul se umple de lumină. Încet, se lasă umplut de raze. Priveste cum bucuria îti urcă în suflet, cum te pătrunde, şi  rămâne în tine. Valul care te cuprinde e ca o undă de bucurie, o undă gingas înmiresmată.

Primeste bucuria care se revarsă în tine, fii tot mai constient de prezenta ei. Nu e ca o plăcere trecătoare. Nu are nimic material. Nu-ti este exterioară. Bucuria, esti tu; bucuria, este ceva care există în tine. Esti un canal. Un canal prin care trec pacea şi  bucuria.

Priveste-te cu drag ca fiind  acest canal al  luminii. Priveste undele care trec prin tine: este viaţa nouă care-ti este dată. Esti în lumină.

Cu blândete, priveste cum se îndepărtează de tine vechiul univers pe care ti-l clădiseşi.  Priveste înapoi şi  întelege cât de mult te chinuia. Trăind în smerenie, este ca şi  cum te-ai naste iar : fiu al Pământului, esti, mai ales, fiu al lui Dumnezeu. Primeste Lumina, şi  ea te va umple de strălucire, şi  vei primi pace şi  bucurie.

Fericit esti, tu cel ce privesti la tine însuti cu milă, respect, şi  smerenie, căci vei deveni un canal al iubirii.

IMG_5736.JPG

Repetă cu încredere:

Eu (nume)…. îmi dau seama de adevăratele mele neputinte, şi  mă las în seama Vieţii.

Eu… accept să dau un sens bolii mele, încredintând-o Ziditorului tuturor lucrurilor.

Numai Dumnezeu dă sens unei situatii în care eu nu găsesc nici un sens.

Primind boala fără a mă  împotrivi, îi recunosc puterea creatoare.

Pe mine…. boala mă face să accept să fiu ajutat.

Eu…. accept ca Spiritul să vină să mă lumineze şi  să mă vindece.

Eu…. am încredere în vindecarea care-mi este destinată.

A te vindeca, înseamnă a renaste, a intra într-o viaţă nouă.

Eu… las un duh de pace, dragoste şi  bucurie să se răspândească în toate părtile corpului meu bolnav.

Am încredere. Am încredere. Am încredere.

 

Acum ai avea si tu 70 de ani

Din cartea „Caii de la Voronet” de Doru Davidovici

„Tata face semn din capul masiv, „ia loc”, apuc scaunul de lângă

el, pun teancul de ziare şi reviste jos pe ciment, fără nicio ceremonie,

făcându-mă că nu-i observ cuta dintre sprâncene. Tata nu spune nimic,

mă urmăreşte din ochi cum târşâi scaunul prin fata lui, îl potrivesc şi

mă instalez. Dumnezeule, ce bine ar fi să se aplece înainte, să-mi pună

mâna pe genunchi şi să se apuce iar de poveştile lui; terasa s-ar umple

de vapoare, prore spintecând talazuri, catarge înalte sfâşiind ceruri

duşmane, pânze albe întinse spre negre depărtări necunoscute, şi

oamenii puternici ai mării, între ape şi ceruri, fumându-şi pipele şi

ascuţindu-şi săbiile scurte, de abordaj. Ar urma strigătul gabierului

„Pământ, pământ”, plaja, tărâmul necunoscut, vraja. Tata m-a învăţat

să visez, să-mi lupt visele, a fost chiar o vreme când… ei, umbre! Priveşte

la teancul mărişor de maculatură pe care l-am detronat fără pic de

consideraţie, ia un aer de complezenţă, i se duce scânteia din priviri…

– L-ai cunoscut pe bătrânul…

L-am cunoscut, cum să nu. În jur, blocurile se apropie, se apleacă

peste mine, mă despart de avioane, de aerodrom, de Stefanofca; sunt

iar eu, numai eu cu tatăl meu, pe terasa vastă şi veche, colcăind de

etrave, bompresuri, timone, de pupe înalte şi împodobite de

–…avea numai 70 de ani…

Privesc în jos, cimentul crăpat, ziarele, faţa lată a lui Mussi cu

fruntea înaltă, mult prea înaltă, cu ochii albaştri, cu arcul încordat în

jos al buzelor. Simt ceva în spate, ceva mare, adânc, copleşitor, blocurile

se dau în lături, revin iar sclipindu-şi ferestrele de cristal, galioanele

se freacă şi se strivesc rupându-si coastele putrede, casele se clatină

pe temeliile lor de piatră – se aşează din nou sigure şi stabile, bine

înfipte în pământ… Sunt în picioare, teancul de ziare şi reviste sare şi

zboară învârtejit, ţip, şi tot ce-am strâns în mine izbucneşte în ţipătul

ăsta nenorocit, care-mi arde gâtul şi cerul gurii. Tata mă priveşte puţin

speriat, mai mult mirat, şi atunci întreb din nou, stăpânindu-mă, nici

eu nu ştiu cum, şi soarele ăsta anemic de oraş care-mi încălzeşte ceafa

stârneşte puhoaie de sudoare sub vestonul albastru, pe piept, pe

integrala dd

– L-ai cunoscut pe Gigi Bădoi?

Bătrânul neagă din cap, sigur, altceva nici n-are de făcut, cum,

de unde să-l cunoască, şi atunci îl lămuresc: „A fost coleg cu mine. A

fost, înţelegi?” Nu-i dau timp să vorbească, continui, crud, nici eu nu

ştiu de ce aşa de crud, taică-meu plânge un mort matusalemic de cel

puţin 199 de ani: „a murit şi avea numai 33 de ani. Şi nevastă tânără,

şi copii mici, tot tacâmul”. În prag, mama oprită, cu sacoşele atârnând

grele: „cum a murit?” Mi se înghesuie cuvintele pe buze, dure, grele,

nedrepte: „uite aşa, cum se moare. A închis ochii şi a murit. Dar înainte

de asta s-a prăbuşit niţel cu elicopterul.” Părinţii mei se pricep la

aviaţie: de ce n-a sărit cu paraşuta? Îi lămuresc, înăbuşindu-mă, că nu

oricând se poate sări cu paraşuta. Sunt rău, nu merită bătrânii mei

una ca asta. Cred că mă apăr… Ei îşi plâng şi-şi apără morţii lor;

pe ai mei. Vine vremea pentru fiecare, şi oricine, când îi sună ceasul…”

Les douze étapes

… des alcooliques anonymes :

1- Nous avons admis que nous étions impuissants devant l’alcool et que nos vies étaient devenues incontrôlables.

2- Nous en sommes venus à croire qu’une Puissance supérieure à nous-mêmes pourrait nous rendre la raison.

3- Nous avons décidé de confier nos volontés et nos vies aux soins de Dieu tel que nous le concevions.

4- Nous avons courageusement procédé à un minutieux inventaire moral de nous-mêmes.

5- Nous avons avoué à Dieu, à nous-mêmes et à un autre être humain la nature exacte de nos torts.

6- Nous étions totalement prêts à ce que Dieu éliminât nos défauts de caractère.

7- Nous Lui avons humblement demandé de faire disparaître nos déficiences.

8- Nous avons dressé la liste de toutes les personnes que nous avons lésées et avons résolu de leur faire amende honorable.

9- Nous avons personnellement réparé nos torts envers ces personnes, chaque fois que nous pouvions le faire, sans leur nuire, ou porter préjudice à d’autres.

10- Nous avons poursuivi notre inventaire personnel et promptement admis nos torts dès que nous les avons découverts.

11- Nous avons cherché par la prière et la méditation à améliorer notre contact conscient avec Dieu tel que nous le concevions, Le priant seulement de nous faire connaître sa Volonté et de nous donner la force de l’exécuter.

12- Grâce à ces étapes, nous avons connu un éveil spirituel ; nous avons essayé de transmettre ce message aux alcooliques et d’appliquer ces principes dans tous les domaines de notre vie.

Cele 12 etape pot fi gasite în româneste pe

http://www.alcooliciianonimi.ro/index.php/ro/

Pasul 1

Am admis că eram neputincioși în fața alcoolului, că nu mai eram stăpani pe viața noastră.

Pasul 2

Am ajuns la credința că o Putere Superioară nouă înșine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

…………

Pasul 12

După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor pași, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici și să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieții noastre.

NB

Neputinta în fata alcoolului nu e unica… Cea mai la moda dintre adictii este, poate, internetul, cufundarea într-un univers virtual de care devenim dependenti… Cum stim ca suntem victima unei adictii? Tot ce-mi vine în minte este: când frustrarea de acel „ceva” ne face agresivi…

Dar, „orice rau spre bine”: când ajungem rau de tot, aproape de fundul apei, o trezire e posibila… daca am avut sansa, si vointa, de a ne gasi ajutoare, parteneri, prieteni, medici…

Visele sunt libere

Orice om e capabil sa viseze, iar visul, cel din somn, cel din trezie, e pentru mine imaginea libertatii.

Omul liber, fie ca face ceva anume cu mâinile si inteligenta sa, fie ca viseaza, fie ca împartaseste viata unui grup pe care-l simte prieten, este fericit.

Pantha rei… Lucrurile curg de la sine… Si mintea te poate duce pâna si la planeta Marte, unde, cine stie, se va semana si se va cladi cândva…

Desen dintr-o expozitie a arh. Stefan Davidovici, Milano.

green mars