Acum ai avea si tu 70 de ani

Din cartea „Caii de la Voronet” de Doru Davidovici

„Tata face semn din capul masiv, „ia loc”, apuc scaunul de lângă

el, pun teancul de ziare şi reviste jos pe ciment, fără nicio ceremonie,

făcându-mă că nu-i observ cuta dintre sprâncene. Tata nu spune nimic,

mă urmăreşte din ochi cum târşâi scaunul prin fata lui, îl potrivesc şi

mă instalez. Dumnezeule, ce bine ar fi să se aplece înainte, să-mi pună

mâna pe genunchi şi să se apuce iar de poveştile lui; terasa s-ar umple

de vapoare, prore spintecând talazuri, catarge înalte sfâşiind ceruri

duşmane, pânze albe întinse spre negre depărtări necunoscute, şi

oamenii puternici ai mării, între ape şi ceruri, fumându-şi pipele şi

ascuţindu-şi săbiile scurte, de abordaj. Ar urma strigătul gabierului

„Pământ, pământ”, plaja, tărâmul necunoscut, vraja. Tata m-a învăţat

să visez, să-mi lupt visele, a fost chiar o vreme când… ei, umbre! Priveşte

la teancul mărişor de maculatură pe care l-am detronat fără pic de

consideraţie, ia un aer de complezenţă, i se duce scânteia din priviri…

– L-ai cunoscut pe bătrânul…

L-am cunoscut, cum să nu. În jur, blocurile se apropie, se apleacă

peste mine, mă despart de avioane, de aerodrom, de Stefanofca; sunt

iar eu, numai eu cu tatăl meu, pe terasa vastă şi veche, colcăind de

etrave, bompresuri, timone, de pupe înalte şi împodobite de

–…avea numai 70 de ani…

Privesc în jos, cimentul crăpat, ziarele, faţa lată a lui Mussi cu

fruntea înaltă, mult prea înaltă, cu ochii albaştri, cu arcul încordat în

jos al buzelor. Simt ceva în spate, ceva mare, adânc, copleşitor, blocurile

se dau în lături, revin iar sclipindu-şi ferestrele de cristal, galioanele

se freacă şi se strivesc rupându-si coastele putrede, casele se clatină

pe temeliile lor de piatră – se aşează din nou sigure şi stabile, bine

înfipte în pământ… Sunt în picioare, teancul de ziare şi reviste sare şi

zboară învârtejit, ţip, şi tot ce-am strâns în mine izbucneşte în ţipătul

ăsta nenorocit, care-mi arde gâtul şi cerul gurii. Tata mă priveşte puţin

speriat, mai mult mirat, şi atunci întreb din nou, stăpânindu-mă, nici

eu nu ştiu cum, şi soarele ăsta anemic de oraş care-mi încălzeşte ceafa

stârneşte puhoaie de sudoare sub vestonul albastru, pe piept, pe

integrala dd

– L-ai cunoscut pe Gigi Bădoi?

Bătrânul neagă din cap, sigur, altceva nici n-are de făcut, cum,

de unde să-l cunoască, şi atunci îl lămuresc: „A fost coleg cu mine. A

fost, înţelegi?” Nu-i dau timp să vorbească, continui, crud, nici eu nu

ştiu de ce aşa de crud, taică-meu plânge un mort matusalemic de cel

puţin 199 de ani: „a murit şi avea numai 33 de ani. Şi nevastă tânără,

şi copii mici, tot tacâmul”. În prag, mama oprită, cu sacoşele atârnând

grele: „cum a murit?” Mi se înghesuie cuvintele pe buze, dure, grele,

nedrepte: „uite aşa, cum se moare. A închis ochii şi a murit. Dar înainte

de asta s-a prăbuşit niţel cu elicopterul.” Părinţii mei se pricep la

aviaţie: de ce n-a sărit cu paraşuta? Îi lămuresc, înăbuşindu-mă, că nu

oricând se poate sări cu paraşuta. Sunt rău, nu merită bătrânii mei

una ca asta. Cred că mă apăr… Ei îşi plâng şi-şi apără morţii lor;

pe ai mei. Vine vremea pentru fiecare, şi oricine, când îi sună ceasul…”

Anunțuri

3 gânduri despre “Acum ai avea si tu 70 de ani

  1. „Nu credeam sa învat a muri vreodata”.
    Ma întreb insa, abia acum, ce legatura intre carte si uschitul ei titlu… in fine, care alta decât „cai (albastri de Voronetz) pe peretzi…

  2. Pingback: Au fost omorati acum 4 ani la Toulouse – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s