Evanghelia dupa Ioan, capitolul 20
1 În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. 2 Atunci, a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. 3 A ieşit atunci Petru şi celălalt discipol şi au venit la mormânt. 4 Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. 6 Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, 7 dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. 8 Atunci a intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; 9 pentru că încă nu ştiau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi. 10 Atunci discipolii s-au întors la ai lor.
Isus se arată Mariei Magdalena
(Mc 16,9-11; Mt 28,9-10)
11 Iar Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat spre mormânt 12 şi a văzut doi îngeri în haine albe, care stăteau în locul unde zăcuse trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. 13 Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. 14 Spunând acestea, s-a întors şi l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. 15 Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: „Domnule, dacă dumneata l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua”. 16 Isus i-a zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: „Rabbuni” – care înseamnă „Învăţătorule” a.17 Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl b, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”. 18 Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul c şi că el i-a spus acestea.