MARILE PRINCIPII ALE RĂZBOIULUI NEVĂZUT

In expunerea lui Dom Bernard Ducruet de la abatia Fleury, Saint-Benoît-sur-Loire, Franta.

 

„Pentru a nu ne pierde încrederea, şi a duce la bun sfârşit lupta în planului Duhului ori cea pe planul social, este bine să păstrăm în memorie câteva principii care ne pot aduce lumină.

Vom aminti în cele ce urmează cinci dintre aceste principii.

Căutarea dragostei

Un prim principiu este următorul : atunci când urmăreşti dragostea înrădăcinată în Dumnezeu, încetezi să te mai afli sub influenţa duhului răului şi eşti la adăpost de sugestiile acestuia. Madeleine Delbrêl ne mai spune următoarele :

“În lupta sa cu puterile întunecate, Iisus nu are altă armă decât dragostea. Sfântul Ioan, cel care a înţeles cel mai bine drama luptei dintre lumină şi întuneric, este cel care ne arată că numai prin dragoste, şi cu puterea dragostei, putem intra în lumină “.

Ce avem de făcut, este să ne lăsăm tot mai mult inspiraţi, continuu inspiraţi, de Duhul lui Hristos, căci acolo unde lucrează Duhul Sfânt, duhul răului pierde orice putere.

Duhul lui Dumnezeu, ori duhul răului ?

Al doilea principiu este următorul : nu există asemănare între lucrarea Duhului Sfânt şi cea a duhului viclean. Acesta din urmă lucrează totdeauna din exterior, plecând de la simţuri. Poate pătrunde mai adânc, trecând de la datele simţurilor la emoţii, ca apoi să ia în stăpânire imaginaţia, tulburând mintea prin fel de fel de imagini, şi în cele din urmă ajunge să paralizeze inteligenţa ca şi judecata, pe care le întunecă şi le înşeală ; dar, chiar şi atunci, prin anamneză (adică practicând, în lumina Duhului, o rememorare a faptelor trecute însoţită de un bun discernamânt, lucru care necesită adesea ajutorul altcuiva), putem vedea ce portiţă am lăsat deschisă, lăsând cândva să se strecoare în noi acest duh, acceptându-i sugestiile. El nu poate reuşi însă să  pună stavilă libertătaţii sufletului nostru, a inimii noastre adânci. Dimpotrivă, Duhul Sfânt, Acela care ne-a dăruit libertatea, acţionează dinăuntru, fără a ne aliena vreodată libertatea, şi fără să ne constrâng. Lucrarea Duhului aduce pace, curăţă, luminează, clădeşte.

Participarea la Mântuire

O a treia consideraţie ne poate ajuta în luptă. Şi anume, faptul că războiul nevăzut pe care îl ducem este parte din lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu El, luptăm şi suferim pentru a-i elibera pe alţii, luptăm şi suferim pentru ca toţi oamenii sa fie eliberaţi. Slăbiciunile, limitele, greşelile noastre, ispitele, până şi păcatul care ne umileşte, toate  folosesc,  pentru ca noi să ajungem să fim încă şi mai aproape de Hristos, şi a-L lăsa să ne împace cu Dumnezeu. Din tot ce e rău scoatem în acest fel un bine superior, căci

Toate merg spre binele celui care-L iubeşte pe Dumnezeu (Romani 8,28)

Sfântul apostol Pavel ne mai arată :

Toate le sufăr pentru Hristos, slăbiciuni, ocări, constrângeri, prigoniri şi spaime, căci, când sunt slab, atunci sunt puternic. (2 Corinteni 12,10)

 Puterea care ni se dă, este chiar puterea lui Dumnezeu în noi, care înlocuieşte puterea noastră pierdută.

Creşterea întru dragoste

O a patra certitudine ne însufleţeşte lupta. Şi anume că lupta duce în definitiv la întărirea virtuţilor teologale ale credinţei, nădejdii, dragostei, şi prin aceasta ne uneşte şi mai strâns cu Dumnezeu, chiar dacă acest lucru se petrece în întuneric, în ceea ce sfântul Ioan al Crucii numeşte “noaptea simţurilor” şi “noaptea spiritului”. Astfel, atunci când strigăm “Doamne, vino iute în ajutorul meu”, strigătul acesta face să crească treptat în noi dragostea de Dumnezeu, şi o face să coboare tot mai adânc în iadul nostru, aducând lumina.

Ducând lupta Bisericii

Să nu uităm, în fine, să ne păstram vie convingerea că lupta noastră este totodată şi lupta Bisericii. Diavolul ne duce la disperare lăsându-ne muţi, convingându-ne că suntem singuri, şi că nu putem aşadar decât să fim înfrânţi. Însă luptele de aceste fel sunt întotdeauna solidare cu luptele Bisericii. Suntem în comuniune cu toţi cei care trec prin aceeaşi încercare. Suferim încercarea şi ispita împreună cu Biserica, şi pentru  Biserică. Ne vindecăm în Biserică, prin ea şi pentru ea. Luptăm pentru Biserică, cu Biserica, în  Biserică.”

Nota mea: am copiat din prima versiune a traducerii mele din „Le combat spirituel”, cea de-a doua, adaptata ca stil, având sansa de a fi fost publicata la editura de la Iasi, „Sapientia”. Inca nu mi-a trecut consternarea fata de faptul ca nu se poate scrie pe româneste numele Mântuitorului fara sa te afisezi ca facând parte dintr-o denominatie ori alta, cu riscul sa te respinga credinciosii alteia. Trist. Dar, cum îmi zicea cineva, macar acest sfânt Nume e pomenit o data in plus în scris…

Fratilor si surorilor ortodocsi, le urez sa petreaca în duh de sfintenie Marea Saptamâna a Patimilor Domnului.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s