Dumnezeu, si eu: pura relatie

Ce conteaza, în viata omului credincios, e în ultima instanta felul în care este legat de Dumnezeu. Din copilarie, am învatat ca suntem „cineva” diferit de altii, ceea ce e normal si foarte bine. Numai ca riscam sa ne simtim, în fata lui Dumnezeu, separati, „departe”, mai ales prin „nevrednicia” noastra. Numai ca nu e vorba de merite, nici de cât suntem de „corecti” în practicarea religiei noastre. Ce ni se cere, e sa fim în relatie. Legati de Dumnezeu, simtindu-ne „sub ochii Lui”, facând toate cu El si pentru El. 

Cum anume… ramâne un lucru de rezolvat de fiecare dintre cautatorii de Dumnezeu, esentialul fiind sa recunoasca întâietatea initiativei dumnezeiesti.

„Nu voi M-ati ales…”

Marta si Maria! Una privindu-l pe Hristos ca pe un oaspete care se cuvine a fi primit cât se poate de onorabil, dar situându-se, fata de El, în exterior… mai exact, în bucatarie; pe când sora ei, Maria, numai ochi si urechi, era cu EL, la picioarele Lui. Cel care intra în relatie, de fapt, e Dumnezeu. Pe Marta, Isus nu o cearta, de fapt, ci o corecteaza, blând. Se prea poate ca harnica gospodina sa se fi simtit destabilizata, dar socul era necesar pentru ca ea sa se poata descoperi legata de „marele Eu”: Dumnezeu. Ca trezindu-se din somn! De unde atitudinea ulterioara a Martei în episodul mortii si învierii lui Lazar, si cinstea care i-o face Domnul, revelându-i : „Eu sunt învierea si viata”.

M-am inspirat dintr-un text proaspat descoperit pe un blog pe care-l urmaresc cu mare drag: Persona. Care la rândul lui trimite la o scriere a lui Richard Rohr, „True Self, False Self, Homecoming.” Very stimulating!

„We think we’re separate from God for many compelling reasons and we usually search for the correct rituals and moral responses in order to get God to like us again, and for us to learn to trust and know God. This is the dance of life and death.

But of course, it’s not about being correct; it’s about being connected. It’s not about requirements or pre-requisites; it’s about pure relationship. It’s not so much about what we do; it’s about what God does. And what God does—what life does—is gradually destabilize the supposed boundaries of the small self so we can awaken inside of the Large Self, which we call God. This usually happens through experiences of great love or great suffering or inner prayer journeys that allow the private ego to collapse back into the True Self, who we are in God.

The only way that freedom and relationship grow is through a dance between the loneliness and desperation of the false self and the fullness of the True Self, which is ever re-discovered and experienced anew as an ultimate homecoming. The spiritual journey is a gradual path of deeper realization and transformation; it is never a straight line, but a back and forth journey that ever deepens the conscious choice and the conscious relationship. It is growing up, yes, but even more it is waking up.”

Fr. Richard Rohr, OFM, is a globally recognized ecumenical teacher bearing witness to the universal awakening within Christian mysticism and the Perennial Tradition. He is a Franciscan priest of the New Mexico Province and founder of the Center for Action and Contemplation (CAC) in Albuquerque, New Mexico. Fr. Richard’s teaching is grounded in the Franciscan alternative orthodoxy—practices of contemplation and self-emptying, expressing itself in radical compassion, particularly for the socially marginalized.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s