adevarul.ro/cultura/spiritualitate/dalai-lama-dialogulinterreligios-cel-isi-raneste-aproapele-isi-reneaga-propriareligie-1
Dintr-un material de Luana Luban
„Ţinând cont de climatul anxiogen care se resimte în prezent în societatea franceză, puternic zguduită de atentatele din ultima vreme, problematica terorismului a fost un subiect de discuţie greu de ocolit. În această privinţă, Dalai Lama a afirmat că nu are sens să vorbim despre terorismul musulman sau budist, deoarece teroriştii nu sunt credincioşi adevăraţi, cel care îşi răneşte sau ucide aproapele îşi reneagă de fapt propria religie şi nu poate fi încarnarea unui mesaj de iubire şi de pace promovat de marile religii ale lumii. A subliniat însă virtuţiile „jihadului interior” pe care l-a comparat cu meditaţia budistă atunci când este vorba despre eliminarea emoţiilor distructive.
Anouar Kbibech a împărtăşit pe deplin această definiţie a jihadului pledând la rândul său pentru fraternitate, „acest cuvânt magic care are o valoare religioasă şi laică deopotrivă…”. Aşadar, onorabilul deziderat al fraternităţii între credincioşi şi între oameni în general a fost pe buzele tuturor, dialogul fiind cea mai bună metodă de rezolvare a conflictelor.
Avidă să ascult genul acesta de discuţii, indiferent de religia despre care se vorbeşte şi bucuroasă fiind că întâlnirile dintre teologi nu mai sunt doar discipline universitare, ci au devenit accesibile publicului larg, oferind şansa unei experienţe comune între liderii spirituali şi laici, nu pot să nu observ totuşi intervenţia corectitudinii politice care se infiltrează uneori chiar şi în cadrul unor astfel de manifestări. Mă bucur când dialogul religiilor nu este doar o confruntare de idei (de ideologii?), ci oferă oportunităţi de a pune bazele unor relaţii constructive şi fraterne, dar am un sentiment de insatisfacţie când nu se dezbat cauzele reale ale conflictelor. În cadrul conferinţei, Dalai Lama spunea că de fapt noi înşine ne creăm probleme din cauza fricii, a furiei şi a frustrărilor. Dar toate aceste sentimente puternice au la bază conflicte sau evenimente traumatizante.
Cum poţi explica unei persoane care, de exemplu, şi-a pierdut copilul sau pe cineva drag într-un atentat terorist că islamul este religia păcii şi a toleranţei când toate atentatele din ultima vreme se comit invocând numele lui Allah? Devenim frustraţi fără motiv sau dimpotrivă acumulăm multe tăceri de teamă să nu fim criticaţi de zbirii corectitudinii politice? Fraternitatea o fi poate cel mai nobil sentiment, dar pentru a fi împărtăşit trebuie să fim în rezonanţă unii cu ceilalţi, dincolo de toate diferenţele culturale, morale şi religioase care ne despart sau ne opun.
Dialogul este calea cea mai onorabilă, dar numai atunci când cel din faţa ta are disponibilitatea emoţională şi culturală să te asculte şi să te accepte aşa cum eşti. Dar cum putem oare purta un dialog cu fanaticii?? Evident, nici Dalai Lama, nici cardinalul, nici pastorul, nici mitropolitul ortodox, nici rabinul, nici reprezentantul cultului musulman nu au răspunsuri la toate întrebările care ne frământă şi ne complică existenţa. Dar cel puţin atunci când se întâlnesc ridică nivelul discuţiilor la un prag incomparabil de superioritate faţă de dezbaterile politice care ne otrăvesc cotidianul.
Consider salutară atitudinea liderului spiritual tibetan de a nu se fi întâlnit cu politicieni, evitând astfel ocazia enumerării unor fraze îmbuibate de ipocrizie şi lipsite de conţinut ideatic. Dialogul purtat de Dalai Lama cu reprezentanţii cultelor religioase din Franţa are meritul de a ne reaminti că fiecare dintre noi are o responsabilitate universală, aşa cum remarca şi Papa Francisc şi anume că umanitatea ar trebuie să acţioneze asemeni unei familii care trăieşte în aceeaşi casă.
„Nu este vorba despre un sincretism religios”, a subliniat rabinul Haïm Korsia, „ci tocmai pentru că suntem diferiţi, putem crea coeziune între noi”, subliind că uneori tocmai cei din exteriorul unei religii înţeleg ce se întâmplă cu adevărat în interiorul ei. „Principiul laicităţii ne permite să fim egali în faţa legii şi nu în competiţie”, a mai adăugat rabinul. Sentimentul iubirii ne permite însă să fim în competiţie pentru mântuirea lumii, iar aceasta nu poate fi posibilă dacă nu ne îngrijim de mântuirea semenilor: fraternitatea nu înseamnă doar ajutor în clipele dramatice, ci şi compasiune, iubire dezinteresată, sfaturi mântuitoare, purtare de grijă celor diferiţi nouă. Aşa cum spunea un sfânt cu „gură de aur”, „începutul iubirii e a-l pune pe celălalt înaintea noastră…”.
La sfârşitul conferinţei toţi cei prezenţi au ţinut nu un minut de reculegere, aşa cum s-a întâmplat după fiecare atentat petrecut în Franţa, ci „60 de secunde” de linişte împărtăşite cu bucurie. Poate totuşi, dincolo de orice diferenţe, sursa tuturor religiilor ar fi liniştea… Vorbind prea mult despre divinitate, ajungem să nu o mai simţim deloc.”
Citeste mai mult: adev.ro/odqrlg
Adaug: fiecare cu jobul lui! Al sefilor religiosi, cu siguranta, NU este eliminarea de criminali, nici acuzatiile. Fac si ei ce pot, când si unde pot, cu necesara prudenta si discretie. Aceeasi discretie pentru care, indiferent câti evrei va fi salvat, un papa a fost acuzat ca nu a spus nimic rau, în public, despre Hitler. Nu stiu de unde a intrat in capul oamenilor ca trecutul trebuie „judecat” prin prisma valorilor ulterioare. Nimeni, traind în libertate si confort, nu-si poate face o idee justa despre ce-i motiveaza pe altii, supusi dictaturilor, razboaielor, regimurilor totalitare.