A intrat prin acoperis

Un om paralizat se ridica

Când Isus a intrat din nou în Cafarnaum, după câteva zile, s-a auzit

că el este în casă. Mulţi s-au adunat, aşa încât nu mai era loc nici

înaintea uşii, iar el le vestea cuvântul. Au venit la el aducând un

paralizat purtat de patru [bărbaţi]. Și, neputând să-l aducă până la

el din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul unde era el şi, după ce

au făcut o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paralizatul.

Văzând credinţa lor, Isus i-a spus celui paralizat: „Fiule, îţi

sunt iertate păcatele!” Stăteau acolo unii cărturari care se întrebau

în inimile lor: „De ce vorbeşte acesta astfel? E o blasfemie! Cine

poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” Îndată ce a cunoscut

Isus în duhul său că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: „De

ce gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor: a spune celui

paralizat «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune «Ridică-te, ia-ţi

targa şi umblă!»? Însă, ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a

ierta păcatele pe pământ – i-a spus celui paralizat – îţi spun: ridică-

te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” El s-a ridicat şi îndată, luându-

şi targa, a ieşit în văzul tuturor aşa încât toţi erau uluiţi şi-l preamăreau

pe Dumnezeu, spunând: „Niciodată nu am văzut aşa ceva”.

Marcu 2,1-12

Din milioanele de predici prin care rasuna si azi Cuvântul, am tradus câteva. Rândurile de mai jos fac parte dintr-una din aceste omilii, comentarii „familiare” rostite de un preot în fata credinciosilor dupa citirea în biserica a unui pasaj de Evanghelie. Autorul celei din care reproduc începutul se numeste Pierre-Marie Delfieux, regretatul fondator al unei comunitati în sânul careia am petrecut niste ani.

„Scena la care asistăm e cea a unei bătălii în care e angajată credinţa în Mântuitorul Cristos. Printre participanţi se află oameni care vin la Isus plini de încredere, dispuşi să recunoască în persoana lui o puterea gata să vindece şi să ierte.

Nu-i opresc nici starea lor mizerabilă, nici faptul că se ştiu păcătoşi.

Îl caută pe Isus, însufleţiţi de speranţa că vor găsi la el ajutor. Iar dacă unul din ei nu se poate mişca, cere altora să-l ducă la Isus, cum ne arată evanghelia de azi .

Patru bărbaţi s-au pus în mişcare, ca un alai. Auzind că Isus se află într-o anumită casă, au pornit într-acolo. Faptul că ei sunt în afara casei ne duce cu gândul la superficialitatea unor vieţi fie risipite în păcat, fie distruse de boală; dar tocmai această „exterioritate” îi mână către interiorul unde au auzit că lucrează Dumnezeu.

Paşii le sunt călăuziţi de o putere uimitoare, mai tare decât orice slăbiciune, şi chiar decât paralizia.

Nevoie nu era de ei, de vreme ce nu mai era loc nici înaintea uşiiatât de mulţi erau cei adunaţi acolo. Cu toate acestea, cei patru au pornit la drum. Cu toate că nu puteau trece dincolo de prag, l-au introdus înăuntru pe cel neputincios, trecând peste toate opreliştile.

Și, neputând să intre din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul… şi, după ce au făcut o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea omul paralizat  (Mc 24).

Pământul nu le era prieten, şi atunci ei au luat cu asalt cerul.

Omul incapabil să se mişte se află înaintea Celui care este Calea.

Ar fi putut oare Dumnezeu să nu-i redea mersul?

Ar fi putut să nu-i ierte păcatele?

De altă parte, e acolo mulţimea celor care, înăuntru, se îmbulzesc în jurul lui Isus. Ei ascultă şi primesc Cuvântul dumnezeiesc. Iar dacă îl vor lăsa să le pătrundă în conştiinţă pentru a-l pune în practică, vor trăi (cf. Lc 11,28).

Se află însă printre ei şi câţiva învăţaţi, care cârtesc. Ei nu-şi deschid inima credinţei, ci au venit doar ca să vadă despre ce e vorba. Cum la ei toate se petrec numai în cap, inima lor nu primeşte nimic. Li se adresează însuşi Dumnezeu Cuvântul, dar ei vorbesc despre „blasfemie”.

De ce gândiţi astfel în inimile voastre? îi întreabă Isus.

O inimă împietrită rezistă chiar şi lui Dumnezeu.

Învăţaţii au văzut cu ochii lor vindecarea unui paralizat, au asistat la iertarea păcatelor lui, dar se încăpăţânează în refuz. Nefiind în stare să-şi schimbe felul de a vedea lucrurile, nu pot nici să recunoască, în umanitatea lui Cristos, prezenţa dumnezeiască, cu puterea ei de a spăla păcatele.

Iar cum raţionamentul ţine neapărat să-şi păstreze drepturile, ei vor mai gasi şi alte argumente pentru refuzul lor:

Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli (Lc 11,15).

Pe Fiul lui Dumnezeu, venit printre oameni ca să ierte, îl consideră un posedat!

Într-o zi nu prea îndepărtată, îl vor răstigni. Sub pretextul blasfemiei, îl vor ucide,

după ce, pironindu-l pe cruce, au făcut din cel care este Calea, „un paralizat”!

Numai că Fiul Omului s-a ridicat din morţi! Cel ce păruse doborât a înviat!

Îndreptându-se către discipoli, în prima zi din săptămânăprima duminică a timpurilor celor noi, Isus înviat le-a redat pacea (cf. In 20,21).

Şi, pentru ca noi să ştim că Fiul omului are pe pământ puterea de a ierta, le-a spus atunci: Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate! (In 21,23)

Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut (In 20,29).”

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s