Create in me a clean heart. —Psalm 51:12

By Richard Rohr: The Power of Forgiveness
Sunday, August 27, 2017

Among the most powerful of human experiences is to give or to receive forgiveness. I want to share with you a personal story of forgiveness that happened in my family near the time of my mother’s death.

She was lingering on the threshold, and for several days she had been talking about “a mesh” she couldn’t get through.

I was sitting by her bed, telling her how much I would miss her. She said she wanted to hear that from my father, whom we always called “Daddy.” Of course, Daddy had been telling her that for weeks.

So Daddy came over and effusively told her, “Oh, I’m going to miss ya.”

She replied, “I don’t believe it.”

I couldn’t believe my ears! I said, “Mother, you’re a few hours from death. You can’t say that!”

She persisted: “I don’t believe it.”

Daddy redoubled his efforts: “I ask your forgiveness for all the times I’ve hurt you in our fifty-four years of marriage, and I forgive you for all the times you’ve hurt me.”

I said, “Mother, isn’t that beautiful? Now say that back to Daddy.” And suddenly she clammed up. She didn’t want to say it.

I said, “Mother, you’re soon going to be before God. You don’t want to come before God without forgiving everybody.”

She said, “I forgive everybody.”

I said, “But do you forgive Daddy?” and she became silent again.

Then Daddy jumped in and said, “Honey, I never fooled around with any other women.”

We all knew that. She even said, “Well I know that, I know that.”

My siblings and I still don’t know how Daddy had hurt Mother. But any married person knows there are many little ways a couple can hurt one another over fifty-four years.

Then I said, “Mother, let’s try this. Put one hand on your heart, and I’m going to pray that your heart gets real soft.” I placed one of my hands on hers, over her heart, and held her other hand and started kissing it.

After about a minute she said, very faintly, “That melts me.”

“What?”

“When you kiss my hand like that, now I’ve got to do it.” After a pause, she continued: “I’m a stubborn woman. All of my life I’ve been a stubborn woman.” (Mother was an Eight on the Enneagram!)

“Well, Mother, we all knew that,” I said. “Now look at Daddy and you tell him.”

So she looked over and she didn’t call him “Daddy,” as she usually did. She spoke to him by name: “Rich, I forgive you.”

I prompted her again: “Mother, the other half—I ask for your forgiveness.”

She started breathing heavily and rapidly. Then she summoned her energy and said, “Rich, I ask your forgiveness.” A few more moments of labored breathing, and she said, “That’s it, that’s it. That’s what I had to do.”

I said to her, “Mother, do you think that was the mesh?”

She replied, “It’s gone! The mesh is gone! And, God, I pray that I mean this forgiveness from my heart.”

Then she said, referring to my two sisters and my sister-in-law, “Tell the girls to do this early and not to wait ‘til now. They’ll understand a woman’s heart and the way a man can hurt a woman.”

Mother was so happy then, and fully ready for death.

That’s the power and the grace of forgiveness. But let’s do it now and not wait until later! Let’s ask for the grace to let go of those grudges and hurts we hold on to. How else will we ever be free? In forgiveness, we live up to our true and deepest dignity. We then operate by a power and a logic not our own. We live out of the True Self and not just the tiny self that is always offended and complaining. Without forgiveness nothing new happens, and we remain frozen in a small past.

Reference:

Adapted from Richard Rohr with John Feister, Hope Against Darkness: The Transforming Vision of Saint Francis in an Age of Anxiety (Franciscan Media: 2001), 141-144.

Anunțuri

Farâme de suflet

http://www.lapunkt.ro/2017/08/20/interviu-revista-orizont-memoria-binelui-si-a-iubirii/

Dintr-un interviu cu Monica Pillat. Extrase.

„Eu pot sã vã spun cã dacã nu aş fi suferit atât de mult, nu aş fi putut iubi atât de adânc. Am fost de copil învãţatã de mama cã nu mi se cuvine nimic, cã tot ce pot nãdãjdui este sã nu fiu bãgatã în seamã, cã cel mai bun lucru care ni s-ar întâmpla ar fi sã fim toleraţi de societatea de atunci. Nepretinzând nimic de la viaţã, am trãit crescânda bucurie a darurilor neaşteptate. Arestarea tatãlui meu a dus în mod paradoxal la o intensitate extraordinarã a coeziunii familiale. Ne-am agãţat unii de alţii pentru a rezista. Când s-a întors din detenţie, dupã cinci ani şi jumãtate, am fost devastatã de o fericire cumplitã. Nu aş fi cunoscut o asemenea stare vreodatã. Oare Iov a simţit la fel când Dumnezeu i-a înapoiat tot ceea ce îi luase?

Atunci când înãuntrul şi în jurul tãu se face întuneric, dacã nu poţi aprinde o lumânare, te pierzi. Tata mi L-a arãtat pe Dumnezeu de foarte timpuriu. Mã plimbam cu el pe deal, vara, când ne-a ieşit în cale o bãtrânicã încovoiatã sub greutatea unui maldãr de vreascuri adunate din pãdure. Abia mai putea merge şi avea rãsuflarea întretãiatã. Tata a oprit-o şi a rugat-o sã-l lase pe el sã-i ducã lemnele în spate pânã acasã. Femeia s-a uitat la el, nevenindu-i sã-şi creadã ochilor şi l-a urmat fãrã grai pânã la poarta aşezãrii. Eu îi ţin minte şi astãzi privirea cu care l-a însoţit pe tata. Sunt încredinţatã cã Dumnezeu ne trimite îngeri, sub chipuri omeneşti. Atunci, pentru un scurt rãstimp, am vãzut pe viu cum se întâmplã.

Tata i-a povestit surorii sale, Pia, cã dupã zeci de interogatorii cu torturi şi umilinţe oribile, s-a întors în celulã strivit sufleteşte şi trupeşte. Cum zãcea zdrobit pe podea, L-a vãzut deodatã în dreptul uşii pe Isus, ţintuit pe cruce şi atunci a înţeles cã rostul îngrozitoarelor chinuri era sã îl apropie de Patimile Domnului. Din acel moment nici o suferinţã nu i s-a mai pãrut prea mare. Aşa se face cã, fiind foarte bolnav, cu caverne pânã la claviculã, a rezistat totuşi detenţiei şi s-a mai putut întoarce acasã.

Ar trebui sã ne rugãm şi sã perpetuãm facerea de bine. Altruismul este soluţia salvatoare. Mulţi se întreabã, când li se pare cã sunt loviţi de soartã,”de ce tocmai mie sã mi se întâmple una ca asta?” Victimizarea nu ajutã pe nimeni, în nici un fel. E utilã doar ca scuzã şi trãdeazã un egoism miop. Dar atunci când nu te distruge, suferinţa sparge orizonturi, te ridicã pe o treaptã mai înaltã, de unde strâmtul e doar un detaliu al largului.

Aşteptarea e rodire, coacere, ofrandã. Mã pregãtesc pentru întâlnirea cu Dumnezeu, nu doar pentru cea de la capãtul vieţii, ci pentru cea de zi cu zi şi noapte de noapte. Când scriu, când mã rog, când visez, când întâlnesc oameni minunaţi.”

Dialogul Monica Pillat – Cristian PĂTRĂȘCONIU a fost publicat în numărul din luna august al revistei Orizont, paginile 4-5.

RIP Inna Grosvald

A fost matusa mea prin alianta, casatorita cu Raul, un var de-al tatei. Era o rusoaica de origine germana, cu ochi albastri si fizionomia germanilor din nord. A stat alaturi de familia ei cea noua câteva decenii bune, si acum a plecat, fara sa fi avut copii, la aproape o suta de ani. A fost o femeie plina de bunavointa, de liniste, de simplitate. Dumnezeu s-o odihneasca. Ave Maria de Schubert este ce a dorit pentru incinerare, vineri 11 august trecut.