Farâme de suflet

http://www.lapunkt.ro/2017/08/20/interviu-revista-orizont-memoria-binelui-si-a-iubirii/

Dintr-un interviu cu Monica Pillat. Extrase.

„Eu pot sã vã spun cã dacã nu aş fi suferit atât de mult, nu aş fi putut iubi atât de adânc. Am fost de copil învãţatã de mama cã nu mi se cuvine nimic, cã tot ce pot nãdãjdui este sã nu fiu bãgatã în seamã, cã cel mai bun lucru care ni s-ar întâmpla ar fi sã fim toleraţi de societatea de atunci. Nepretinzând nimic de la viaţã, am trãit crescânda bucurie a darurilor neaşteptate. Arestarea tatãlui meu a dus în mod paradoxal la o intensitate extraordinarã a coeziunii familiale. Ne-am agãţat unii de alţii pentru a rezista. Când s-a întors din detenţie, dupã cinci ani şi jumãtate, am fost devastatã de o fericire cumplitã. Nu aş fi cunoscut o asemenea stare vreodatã. Oare Iov a simţit la fel când Dumnezeu i-a înapoiat tot ceea ce îi luase?

Atunci când înãuntrul şi în jurul tãu se face întuneric, dacã nu poţi aprinde o lumânare, te pierzi. Tata mi L-a arãtat pe Dumnezeu de foarte timpuriu. Mã plimbam cu el pe deal, vara, când ne-a ieşit în cale o bãtrânicã încovoiatã sub greutatea unui maldãr de vreascuri adunate din pãdure. Abia mai putea merge şi avea rãsuflarea întretãiatã. Tata a oprit-o şi a rugat-o sã-l lase pe el sã-i ducã lemnele în spate pânã acasã. Femeia s-a uitat la el, nevenindu-i sã-şi creadã ochilor şi l-a urmat fãrã grai pânã la poarta aşezãrii. Eu îi ţin minte şi astãzi privirea cu care l-a însoţit pe tata. Sunt încredinţatã cã Dumnezeu ne trimite îngeri, sub chipuri omeneşti. Atunci, pentru un scurt rãstimp, am vãzut pe viu cum se întâmplã.

Tata i-a povestit surorii sale, Pia, cã dupã zeci de interogatorii cu torturi şi umilinţe oribile, s-a întors în celulã strivit sufleteşte şi trupeşte. Cum zãcea zdrobit pe podea, L-a vãzut deodatã în dreptul uşii pe Isus, ţintuit pe cruce şi atunci a înţeles cã rostul îngrozitoarelor chinuri era sã îl apropie de Patimile Domnului. Din acel moment nici o suferinţã nu i s-a mai pãrut prea mare. Aşa se face cã, fiind foarte bolnav, cu caverne pânã la claviculã, a rezistat totuşi detenţiei şi s-a mai putut întoarce acasã.

Ar trebui sã ne rugãm şi sã perpetuãm facerea de bine. Altruismul este soluţia salvatoare. Mulţi se întreabã, când li se pare cã sunt loviţi de soartã,”de ce tocmai mie sã mi se întâmple una ca asta?” Victimizarea nu ajutã pe nimeni, în nici un fel. E utilã doar ca scuzã şi trãdeazã un egoism miop. Dar atunci când nu te distruge, suferinţa sparge orizonturi, te ridicã pe o treaptã mai înaltã, de unde strâmtul e doar un detaliu al largului.

Aşteptarea e rodire, coacere, ofrandã. Mã pregãtesc pentru întâlnirea cu Dumnezeu, nu doar pentru cea de la capãtul vieţii, ci pentru cea de zi cu zi şi noapte de noapte. Când scriu, când mã rog, când visez, când întâlnesc oameni minunaţi.”

Dialogul Monica Pillat – Cristian PĂTRĂȘCONIU a fost publicat în numărul din luna august al revistei Orizont, paginile 4-5.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.