Amintiri din anii 90

Résultat de recherche d'images pour "manastirea antim bucuresti"

Era o vreme când mă duceam adesea, duminica după-masa, la Mânăstirea Antim, la ceasurile când se cântă Paraclisul Maicii Domnului. Ieşeam totdeauna de acolo înseninată, împrospătată, întărită, fără să pot spune ce anume îmi făcea acest efect. Sigur, nimic din situația mea nu se schimbase în cursul celor două ceasuri şi ceva petrecute acolo, cum probabil nu se schimbase nici în viața celorlalte persoane aflate în acelaşi loc, în majoritate femei cuvioase şi necăjite, femei pe care le poți afla acolo la orice oră, rugându-se cu foc, însemnându-se la tot pasul cu semnul Crucii, oferindu-I lui Dumnezeu, cu zeci de mătănii, plecăciuni şi închinăciuni, toate păsurile lor şi ale celor dragi. Unele, o spun cu regret, aprige când ceva li se pare nepotrivit cu sfințenia locului.

Se roagă cu neclintită încredere, neavând habar de imensitatea darului pe care, la rândul lor, îl fac lumii. De n-ar fi decât pentru că, într-un regim ateu cum era cel comunist, ele, naşele, mamele şi bunicile au păstrat nestinsă flacăra credinței, şi au transmis-o, pe tăcute, celor mai tineri. Însă, în taina inimii lui Dumnezeu, este vorba, desigur, de mult mai mult: să zicem, pe scurt, de o afinitate dintre Ziditor şi „micul rest”, credincioşii cei mici şi sărmani, de dragul cărora ne iartă, poate, şi pe noi ceilalți…

Luând lucrurile începând, să zicem, de la nivelul solului, cred că efectul vizitei făcute la Antim duminică după-masa, rod neîndoielnic al unui har „marian” dăruit întregii adunări în care mă aflam, mi se trăgea de la faptul că toate rugăciunile ascultate acolo treceau, foarte concret, prin întreaga mea ființă. Pentru că la Antim nu se poate să nu cânți şi tu, împreună cu întreaga obşte… as zice că răsună până şi pereții, în vreme ce în pridvor îşi plâng lacrimile de ceară zeci de lumânări subțirele, galbene, ce se topesc încovoiate parcă de toată durerea lumii. Iar cântările acestea pe texte bisericești reprezintă, pentru o întreagă tradiție (păstrată în grade şi modalități foarte diferite, dar păstrată…) şi un soi de disciplină a respirației, o formă de ascultare prin care credinciosul, uneori chiar fără să-şi dea seama, participă la tainica unire a omului cu Dumnezeu… Care este, dacă te gândești bine, însăşi rațiunea de a fi a Bisericii.

În  minunatul ansamblu de rugăciuni inspirate din psalmi şi alte texte biblice, sau având alte venerabile surse, care este Paraclisul Maicii Domnului străluceşte ca o bijuterie un pasaj din capitolul 1 al Evangheliei după sf. Luca.

În acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-o cetate a semintiei lui Iuda…

„Cetatea” suspomenită, unde am fost, era şi rămâne un sătuc din preajma Ierusalimului, numit Ein (sau Ain) Karim, în traducere: „izvorul din vie”, „Mary’s spring”, ce curge încă în localitatea cu pricina, devenită suburbie mai mult sau mai puțin boemă a capitalei statului evreu. În acel loc plin de farmec, printre înălțimi împădurite, unde, dacă vii dinspre nord, trebuie să urci ca să ajungi, Sfânta Fecioară a vizitat-o pe vara ei Elisheba, Elisabeta, aflată în a şasea lună de sarcină, în pofida vârstei ei înaintate…

Résultat de recherche d'images pour "Ein Karem"

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.