Începutul unei carti-debut

Doru Davidovici, Caii de la Voronet

De fapt, absenti, si caii, si Voronetul, din poveste. Dar povestea ramâne poveste…

„Niciodată n-aş fi crezut că ,,Love Story” o să se sucească, o să
se răsucească şi o să se suprapună într-atât peste povestea mea. Mai
întâi Jennifer a murit, şi deşi aş fi avut chef să picur puţin la căpătâiul
ei, n-am făcut-o: se plângea prea mult în jur. Apoi Jennifer – Ali
McGrew – s-a căsătorit cu directorul de la Paramount şi a murit încă
o dată, de data asta definitiv. Şi, în sfârşit, Jennifer, cu fusta ei scurtă
în carouri şi picioarele lungi, vârâte în ciorapii negri, a apărut într-o
dimineaţă pe şoseaua pustie, făcându-mi semne disperate să opresc.
…Mă trezisem cu limba uscată şi cu creierul coclit; când m-am
sculat, l-am scuturat de pe pătură pe Pufi, care m-a privit cu reproş
şi s-a încolăcit să-şi continue somnul pe covor. Presimţisem de cu
seară o zi din aia, de-a dracului, posacă şi plină de nădufuri. Aşa cum
te-apucă uneori… şi pentru că n-are rost să te descarci pe aproapele
tău, l-am lăsat pe Pufi la părinţi, m-am făcut că uit cele 24 de ore pe
care le mai aveam libere, şi am plecat la unitate. Am preferat Fiatul,
pentru că trenurile, toate, plecau ori nesuferit de devreme, ori nepermis
de târziu. Ieşisem din oraş, şoseaua era încă umezită de aerul nopţii,
şi departe, dincolo de curba lungă, o siluetă ţinea braţul întins, încercând
să oprească rarele maşini care treceau. ,,Vezi să nu” am mormăit
apăsând acceleraţia prea mult chiar şi pentru curba aceea uşoară.
Silueta a lăsat mâna jos, descifrând fără greutate în viteza maşinii
refuzul, iar eu m-am grăbit să iau aerul de om prosper de afaceri în
drum spre importantele-i treburi. Dar când am trecut pe lângă ea, o
palmă uriaşă m-a plesnit prin parbriz, drept între ochi, şi Fiatul a
frânat cuminte, derapând uşor pe pietrele umezite. Până să mă dumiresc,
Jennifer şedea lângă mine, rebegită, cuminte, cu genunchii lipiţi între
braţele strânse. Fiatul a pornit iar, singur, naiba ştie cum, şi când
m-am trezit a doua oară, fata mă întreba dacă nu pot să dau drumul
la calorifer în maşină. Am apăsat automat clapa de aer cald, şi am
privit profilul: părul lins, fruntea uşor bombată, nasul în vânt, bărbia
rotundă şi încăpăţânată – mă rog, tot tacâmul. Se încălzise şi se
revărsase, moale ca o plăcintă, nu întreba unde merg, nu spunea unde
vrea să ajungă. Avea o mutră aşa adormită, încât ar fi fost o cruzime
să-i fac probleme, şi când am privit-o iar, după ce depăşisem un tractor
care şerpuia pe toată lăţimea şoselei, trăgând după el un agregat
misterios folosit în campania agricolă de primăvară, am văzut că
adormise de-a binelea. Dormea tun, cu ceafa rezemată de spătarul
banchetei, cu corpul prăvălit într-o parte, cu genunchii vârâţi în
schimbătorul de viteze; de câte ori îl manevram, îi atingeam ciorapii
negri, întinşi. Treaba ei.”
*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.