Homélie pour le 27e Dimanche T.O. Année A — Spiritualité 2000

La parabole d’aujourd’hui, même si elle est adressée par Jésus aux chefs des prêtres et aux pharisiens, raconte un peu nos histoires et notre expérience spirituelle, individuelle ou collective, en Église ou autrement. Nous sommes tous concernés par cet enseignement. Il est facile de nous y reconnaître.

via Homélie pour le 27e Dimanche T.O. Année A — Spiritualité 2000

„Întelepciunea unui sărac” – fragment

Copiez rândurile de mai jos, semnate Eloi Leclerc, despre Francisc din Assisi, sfântul zilei,

ca omagiu lui Alexandru (Ducu) Suteu, cuscrul meu.

În ziua de 4 octombrie, la sarbatoarea sf. Francisc, familia si prietenii îsi iau ramas bun de la el, la Montréal, iar numele lui va fi pomenit si la eucharistia zilei, în biserica Saint-Jean, Strasbourg. 

Odihneste-te în pace si lumina, Ducule!

 

„Francisc şi-a reluat obiceiul de a se reculege în singurătate.
Se plimba agale pe potecile de sub pini, unde lumina
puternică de primăvară, cernută prin cetină, se fă-
cea extrem de blândă. În acea atmosferă se simţea bine şi
se ruga îndelung. Nu spunea mare lucru.

Rugăciunea lui nu era făcută din formule. Ce făcea mai cu seamă era să
asculte. Stătea, pur şi simplu, în aşteptare, ascultând. Ai fi
zis chiar că pândea ca un vânător. Lungile ceasuri de aş-
teptare Francisc le petrecea rămânând atent la cea mai
mică mişcare a fiinţelor vii şi a lucrurilor din jur, gata să
descopere semnul unei prezenţe.

Cântecul unei păsăruici, foşnetul frunzelor, acrobaţiile unei veveriţe, până şi
pulsaţia lentă şi tăcută a sevei… oare nu purtau toate pecetea
unui limbaj tainic, dumnezeiesc? Dar ca s-o recunoşti
trebuia să ştii să asculţi şi să înţelegi, fără a refuza
ceva, fără a tulbura pe nimeni, cu smerenie şi respect infinit,
şi mai trebuia şi să faci linişte în tine însuţi.

Francisc asculta cum îi vorbeşte vântul. Îi era bun prieten.
Nu era oare vântul un pribeag ca el, fără acoperiş şi
fără rădăcini, mereu pe fugă, mereu rătăcitor? Sărac între
săraci, cu toată lipsa lui de consistenţă, purta belşugul de
sămânţă al creaţiei. Nu păstra pentru sine nimic. Semăna
şi se ducea mai departe. Fără să-i pese unde aveau să cadă
seminţele, fără să-şi cunoască vreodată roadele muncii.
Se mulţumea să semene cu dărnicie. Nu era legat de nimic,
liber ca spaţiul infinit. Sufla unde avea chef, metaforă
a Spiritului lui Dumnezeu, cum îl arată Scriptura.

Ascultând cântarea vântului, Francisc simţea cum i se aprinde
şi îi creşte în suflet dorinţa de a se împărtăşi din Duhul
Domnului, de a colabora la sfânta lucrare dumnezeiască.
Aspirate de o asemenea supremă dorinţă, dorurile sufletului
îşi aflau, în sfârşit, împăcarea.”

 

Barou’h chéamar – Béni soit celui qui a dit… — Spiritualité 2000

Selon la légende, les Sages de la Grande Assemblée qui siégeaient à Jérusalem à l’époque du Temple, chargés de légiférer, ont rédigé ces louanges en copiant un texte inspiré par le ciel. Dans cette bénédiction, le mot Barou’h «Béni» est répété à treize reprises, qui correspondent aux treize attributs divins de miséricorde.

via Barou’h chéamar – Béni soit celui qui a dit… — Spiritualité 2000