„Cred în…”

Doua credo-uri crestine, în expresia personala a autorilor lor.

Primul este o talmacire de-a mea dupa Maurice Zundel, preot catolic elvetian (1897-1975)

„Cred în omul creator de om.

Cred în treimea omenească a Tatălui, Mamei şi Copilului.

Cred în fecioria autenticei paternități şi autenticei maternități.

Cred în fecioria iubirii.

Cred în comuniunea luminii,

în care persoanele se zămislesc şi se recunosc reciproc.

Cred în valoarea infinită a trupului omenesc şi în veşnicia lui.

Cred că Dumnezeu, înomenindu-se, devine om cu suflet şi trup. (nu stiu daca am inteles bine)

Cred că trupul nu devine el însuşi decât desfăşurându-şi

dimensiunea mistică ce-l personifică şi scapă oricărei stăpâniri.

Cred că dragostea e o sfântă taină de primit în genunchi.

Dumnezeu e cu adevărat Dumnezeul trupurilor,

aşa cum trupurile noastre sunt chemate să devină Trupul lui Dumnezeu

pentru a dărui lacrimi durerii Lui şi – mai mult încă –

pentru a face vizibil zâmbetul iubirii Lui.”

Al doilea este o talmacire dupa Bruno Forte, teolog si episcop italian. ( text primit cu ocazia unor exercitii spirituale la Paray-le-Monial, prin 2000.)

Cred în Tine, Doamne Isuse Christoase, Fiu iubit între veşnicie

trimis în lume pentru a-i împăca cu Tatăl pe cei păcătoşi. (Mc 1,11)

Pură acceptare a Iubirii, eşti Cel ce iubeşti într-o nemărginită recunoştinţă

şi ne înveţi că până şi gestul de a primi e divin, iar

primirea iubirii nu e mai puţin divină decât iubirea.

Eşti Cuvântul veşnic ţâşnit din tăcere, în dialogul nesfârşit al Iubirii. (In 1, 1ss)

Eşti Iubitul care primeşte şi dăruieşte tot ce are. (In 20,21)

Zilele vieţii Tale în trup (Evr 5, 7ss),

în care ai trăit întru ascultare desăvârşită,

în anonimatul de la Nazaret, în primăvara din Galileea,

până la urcarea la Ierusalim, la drama Pătimirii Tale,

la viaţa nouă a Învierii Tale,

fac să crească în sufletele noastre recunoştinţa Iubirii,

făcând din noi, cei ce Te urmăm,

oameni care cred în Iubire (1 In 4,16)

şi trăiesc în aşteptarea venirii Tale. (1 Cor 11,26)

 

 

 

 

Un gând despre “„Cred în…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.