„… de ce un politician adevărat își dorește puterea conducătoare? Iarăși etimologia ne lămurește: pentru că potere, posse a dat a putea care este verbul conștiinței de putere, adică a fi capabil, a avea superioritate, valoare, după cum putința din potentia înseamnă putere, forță, dar mai ales eficacitate, putere politică, supremație. Desigur, cu asta nu am rezolvat problema, mai ales că există persoane care având chiar genetic dorința de putere conducătoare, nu ne conving. Spre pildă, Seneca îndeamnă foarte frumos „cu cât ai mai multă putere, cu atât trebuie să abuzezi mai puțin de ea”; din păcate pentru el, sfârșitul de care a avut parte a fost consecința abuzului de putere la care a ajuns în preajma împăratului. Sau împăratul Marcus Aurelius, admirabil în blândețea sa scriitoricească, dar politician necruțat de adversari printre care și fiul său. Curtius, un bun cunoscător, ca să nu scriu analist, al ideii de conducător, consideră că portretul complex presupune și o anumită ponderare în actul diriguitor, adică adevăratul politician să fie precum un bun păstor „să-și tundă oile , nu să le jupoaie”. Să-l mai cităm și pe Livius, înțeleptul colaborator imperial care atrage atenția asupra faptului că „cu cât ești mai puternic, cu atât trebuie să te folosești mai cu măsură de puterea ta”; a se înțelege că politicianul foarte puternic, tocmai pentru că e conștient de potența sa, nu are de ce să abuzeze de ea; ar fi deja dovadă de prostie și l-ar schimba în altceva.
Și-apoi, cum spune istoricul roman, cetățenii iubesc conducătorii autoritari (până la un punct), puternici, simțindu-se reprezentați de ei.
Iată de ce un conducător, un politician deci, spre a fi ceea ce pretinde că este, trebuie să-și dorească potentias maximas și nu împărțirea cu alții, căci, ne învață inconfundabilul drept roman, proprietatea comună e izvorul celor mai mari nenorociri și neînțelegeri (cine permite, cine demite, cine comite, cine remite, cine promite, cine submite și alți posibili compuși ai lui mittere de incontestabilă actualitate la noi). Ca exemple clasice avem personalitățile împăraților romani, iar ca pildă autohtonă livrescă pe boierul Stroie Orheianu – admirabil construit de Sadoveanu care la rândul său nu a spus NU puterii politice – explicându-le amărâților reprezentați de moș Mihu și cam senilul popă al satului că dorința lui este să primească toate pământurile :
„Eu vă rog , gospodarilor, zise cu umilință Orheianu, aveți bunătate și mă răsplătiți pentru toate ostenelile mele… Dați-mi mie de bunăvoie moșia voastră…
– Cum boierule? … dumneata ne ceri moșia pe care ai stăpânit-o și noi am câștigat-o prin dreaptă judecată acum patru ani?
– Nu, moșule, răspunse zâmbind Orheianu. Cer toată moșia voastră: dați ce-a mai rămas, ca să-mi întregesc ce-i al meu!
– Și noi ce să facem?
– Ce vă va lumina Dumnezeu!”
Într-adevăr cam cinică formă de manifestare a potenței totale dar și lipsită de inteligență dacă avem în vedere sfârșitul boierului. Puterea politicianului trebuie să fie condusă de subtilitate, nu de lăcomie. Desigur, asta nu îl scutește de întrebările fără noimă.
În rest, natura, sora românului poluator, își urmează cursul implacabil înțeles în continuare pe dos de fratele ei, astfel că ploile transformă câte o localitate în iad sau apocalipsă deși nu se vede nici o flacără, vreun drac nici atât, iar apele – se constată cu aceeași prostie de data aceasta de către un… arhitect – refulează și asta pentru că – ne spune un cetățean a toate știutor – canalizarea a fost… supradimensionată. E evident că și cei responsabili de răspândirea știrilor, înțeleg tot atât, de vreme ce ni le prezintă.
Și-atunci, tot în notă interogativă, de ce prostia iese în spațiul public în loc să rămână privată? Poate pentru a se dovedi că totuși parteneriatul public – privat funcționează chiar dacă nu în situațiile dorite sau necesare.
Dar iată, deja vine și următoarea interogație profundă „ce credeți că va spune președintele…. ?”. Întrebați-l pe el.”
Partea finala dintr-un excelent articol de Dan Negrescu.
http://www.lapunkt.ro/2018/07/despre-putere-foarte-pe-scurt/