Am citit…

… câteva rânduri dintr-un articol despre mult discutatul referendum. Semnate Andrei Cornea.

„… victoria referendumului va însemna o slăbire simbolică accentuată a caracterului secular al statului, în situația în care bisericile și mai ales BOR susțin direct și indirect noua definiție constituțională a familiei și în situația în care o majoritate conservatoare a populației le va urma. Știu că sunt destui pentru care asta e o veste bună. Dar nici măcar ei nu pot nega că democrațiile liberale occidentale – exemplul cel mai strălucit sunt Statele Unite – s-au clădit pe ideea separării statului de biserici și a neutralității sale.

Nu pretind bisericilor de orice rit și confesiune să oficieze căsătorii între homosexuali; dar sunt contra ideii că aceleași biserici au dreptul să ceară și să obțină ca statul să nu oficieze anumite căsătorii civile, pe motiv că ele nu respectă „morala creștină“. Fără îndoială, creștinismul și Biblia reprezintă marea sursă a moralității europene contemporane (deși nu unica), dar interpretarea acestei surse a fost și este întotdeauna problematică și contradictorie. Despre voia lui Dumnezeu s-au scris, spus și pretins nenumărate lucruri, adesea puțin concordante între ele și variind enorm de la epocă la epocă, căci de profeți – mari și mici – nu s-a dus niciodată lipsă. De aceea, părinții liberalismului au conchis că e preferabil și înțelept ca statul să nu impună unor minorități nevătămătoare morala unor biserici, oricât de puternice ar fi aceste biserici care, totuși, nu pot pretinde să fie considerate „biserici de stat“. Pe scurt, susțin, în spiritul acestui liberalism care azi unora li se pare depășit, că felul în care fiecare om își trăiește viața, în măsura în care acest fel nu dăunează altora, este numai problema lui, iar statul nu are niciun drept să privilegieze prin legi și orice altceva un anume fel de viață (fie și declarat destul de abuziv „familie tradițională“) în detrimentul altuia, indiferent de ceea ce pretind bisericile că li s-ar fi dat prin revelație divină.”

https://revista22.ro/70273385/pentru-boicot.html

In ce ma priveste, regret nespus sustinerea de catre mai multe Biserici din România a unei absurditati evidente, croite pe tiparul drobului de sare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.