Un dimanche, deux commencements

Évangile selon saint Luc (1, 1-4.4, 14-21), 3e dimanche TO, année C
Résultat de recherche d'images pour "Jésus synagogue"

PAROLE EN GENÈSE
„Plusieurs commencements nous sont offerts en ce dimanche. A moins que ce ne soit un seul et même événement…
L’évangéliste introduit son récit par une adresse à Théophile. L’intention est simple: soutenir sa foi. Commencement de l’Évangile selon Luc…
La liturgie nous propulse ensuite immédiatement dans un autre commencement. On assiste à quelque chose d’unique.
Envoi en mission ? Jésus sort des tentations aux désert et revient sur les lieux de ses origines, là où il a grandi. Une puissance l’habite et l’anime. Et c’est à la synagogue que tout va prendre sens. Jésus se voit remettre le Livre pour la lecture.

Il lui donne sa voix, l’accueille de tout son être et concentre à ce moment-là tous les regards. La densité du moment est palpable dans le texte. L’Écriture devient Parole. Elle trouve en Jésus l’espace de sa résonance, l’ajustement parfait. L’éternel entre dans le temps: aujourd’hui s’accomplit…

Le commencement est en fait accomplissement. L’Évangéliste l’a bien saisi. Son récit raconte ce passage de la promesse de Dieu à sa réalisation.
Dieu continue de faire ce qu’il dit. Aujourd’hui. C’est cela l’action liturgique de l’Église et de la communauté chrétienne: vivre ensemble ce passage de l’Écriture à la Parole. D’accueillir en soi la promesse et d’entrer dans son accomplissement, aujourd’hui.  La mise en chair de l’Écriture nous attend à chaque fois que nous entendons la Parole.
C’est une action de l’Esprit. Ce n’est que dans cette puissance que le Verbe est donné au monde par Marie. Sa chair est en vue d’une naissance, d’un accomplissement, d’un bien pour tous ceux qui en sont privés.
La même expérience nous attend. L’aujourd’hui de Dieu nous atteint, corps et sang, à chaque eucharistie. Et nous attestons de la réalisation active de cette promesse en parole et en acte. Cela s’appelle le témoignage. Cette page d’Évangile nous rappelle ce dont nous devons rendre compte à notre tour comme serviteurs de la Parole.

Elle est notre témoignage, notre seule consistance, notre solidité, notre attestation. Et nos vies, paroles et actes, sont sa manifestation, la liturgie véritable.”

Marie-Dominique Minassian
Equipe Evangile@Peinture

Rasisme vechi, rasisme noi si imaginare

„Există îndeajuns de multe rasisme adevărate ca să mai inventăm şi unele imaginare.
De treizeci şi cinci de ani, termenul de „islamofobie” a anihilat orice discurs critic despre islam. Scopul lui dublu este de a-i reduce la tăcere pe occidentali şi de a-i descalifica pe musulmanii reformatori.

O mare religie precum islamul nu e reductibilă la un singur popor, dat fiind că are o vocaţie universală. Iar să nu o supunem examinării, proces prin care au trecut, timp de secole, creştinismul şi iudaismul, înseamnă să o menţinem în dificultăţile cu care se confruntă astăzi. Şi să-i condamnăm pentru totdeauna pe adepţii ei la rolul de victime, absolviţi de orice responsabilitate pentru violenţele comise în numele său.

Denunţarea acestei imposturi, reevaluarea a ceea ce numim „întoarcerea spiritului religios” şi care înseamnă mai degrabă întoarcerea fanatismului, celebrarea libertăţii extraordinare pe care Franţa o oferă cetăţenilor ei, dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu: acestea sunt obiectivele eseului de faţă.

„Mondializarea traduce momentul istoric în care Pământul devine conștient de limitele lui, iar oamenii de interdependența lor. Universul încetează să mai fie spațiul comun al schimburilor umane, pentru a deveni locul în care oamenii se chinuie reciproc. Întrucât nimic nu mai separă popoarele unele de altele mai mult de câteva ceasuri petrecute în avion sau în tren, oamenii se găsesc lipsiți de distanța necesară oricărei relații. Deschiderea promisa de modernitate, minunata posibilitate de a ieși din local, din natal, din tribal, a dus la o nouă închidere la scară globală.”

Sursa:

Gradina în Japonia

beautiful japan Kawachi Wisteria

Kawachi Fuji Garden (Fukuoka): Walking into an oil painting? The fragrant wisteria tunnel, the most stunning display at the Kawachi Fuji Garden, makes it possible. With flowering vines overhead, the walkway is said to inspire a zen-like calm in visitors. The garden displays about 150 wisteria plants of 20 different species. It hosts the annual Wisteria Festival at the end of April, when the flowers are in full bloom.

Încrederea în Dumnezeu și statornicia

Prea târziu te-am iubit...

Statornicie providenta Vladimir Ghika.jpg„Este câte un om slab care are nevoie de ajutor, lipsit de putere şi împovărat de sărăcie; ochiul Domnului îl priveşte cu bunătate şi îl ridică din umilirea lui şi îi înalţă capul: mulţi se miră din cauza lui.
Cele bune şi cele rele, viaţa şi moartea, sărăcia şi bogăţia sunt de la Dumnezeu.
Înţelepciunea şi disciplina şi cunoaşterea legii sunt la Domnul; iubirea şi căile binelui sunt la el.
Nebunia şi întunericul sunt create pentru cei păcătoşi; cei care îşi găsesc plăcerea în rele îmbătrânesc în rău.
Darul lui Dumnezeu rămâne pentru cei drepţi şi bunăvoinţa lui îi va însoţi în veci.
Este câte un om care se îmbogăţeşte prin zgârcenie, şi aceasta este răsplata lui: în ziua în care îşi va zice: „Mi-am găsit tihna şi de acum voi mânca singur din bunurile mele”, nu ştie că timpul trece şi moartea se apropie, va lăsa toate altora şi…

Vezi articolul original 164 de cuvinte mai mult

Richard Rohr – Jesus and the Bible. Many Ways of Knowing — Persona

Unknown to many post-Reformation Christians, early centuries of Christianity—through authoritative teachers like Origen, Cyril of Alexandria, Augustine, and Gregory the Great—encouraged as many as seven “senses” of Scripture. The literal, historical, allegorical, moral, symbolic, eschatological (the trajectory of history and growth), and “primordial” or archetypal (commonly agreed-upon symbolism) levels of a text were often given […]

via Richard Rohr – Jesus and the Bible. Many Ways of Knowing — Persona

Despre ura în spatiul social

Câteva extrase dintr-un excelent interviu luat lui Horia Roman Patapievici de catre Magda Gradinaru. Din situl dânsei, „Kairos”.

https://kairost.wordpress.com/2018/11/05/romania-in-anii-urii-cum-au-disparut-cararile-dintre-oameni-si-au-aparut-clivaje-de-nevindecat-interviu-cu-horia-roman-patapievici/

Corespund din pacate si recentelor evenimente din Franta provocate de „vestele galbene”. Pe care le privesc, din fericire pentru mine, de la o distanta „safe”. Fireste, sunt consternata, mai ales ca ceea ce se numeste pompos „peisajul mediatic” francez se fereste sa condamne ceea ce e de condamnat, lasând treaba asta celor care sunt tinta atacurilor.

„Ura ne pierde pe toti. Si pe cei victoriosi in prima instanta, pe termen mediu si lung, ura ne pierde pe toti.

Din ce se naste ura? Ura sociala, ura dintre noi?

Din neputinta. Raspunsurile sunt diferite, de la caz la caz. Cazul anilor ’90: m-am intrebat in timp ce scriam prefata la volumul pe care-l voi lansa la inceputul anului viitor, „Anii urii”, daca sunt situatii complet similare, cea a polarizarii in jurul lui Ion Iliescu si cea a polarizarii in jurul lui Traian Basescu. Tind sa cred ca nu sunt perfect similare, tocmai prin prezenta urii.

A aparut o cultura a urii. (….)

A aparut o cultura a urii si asta s-a vazut in mod exemplar pe Realitatea TV si Antena 3, care au dat tonul unui mod de a intarata oamenii impotriva lui Traian Basescu si demonizarea celor care fie il sustineau in mod direct, fie semnalau derapajul prin care Traian Basescu era transformat intr-un obiect al diviziunii nationale.

Succesul celor care au instrumentat aceasta ura a fost remarcabil. (…)

Ca o persoana care a suferit aceasta stigmatizare de „basist” si a fost victima a acestei intaratari stupide, irationale, impotriva „basistilor” facute la Antena 3 – unde am fost unul dintre cei aratati cu degetul ca fiind un monstru – eu stiu bine ce inseamna ura, ura sociala. Si m-am gandit ca acum, pentru prima oara, am inteles ce inseamna antisemitismul pentru un evreu.

Asta trebuie sa fi simtit un evreu – cand intram la Mega Image, spre exemplu, in 2011, era cate unul care ma remarca si zicea: „Bai, uita-l pe Patapievici!” Si in clipa aia era o rumoare agresiva, care crestea. Simteai ca nu mai puteai sa traiesti, expulzat de acest val de ura, care se manifesta printr-o interpelare: „De ce-l sustineti dom’ne pe Basescu asta? Nu va e rusine?” Si nu se putea discuta, nu puteai sa argumentezi nimic.

Ura e contagioasa si irationala. Si tine cumva locul sperantei, sunt cele doua sentimente cu care poti sa conduci politic o tara: exploatezi sperantele sau resentimentele, ura. Romania a ales aceasta cale a urii. Dar a disparut Traian Basescu din peisaj, a disparut si eticheta de „basist”, dar nu a disparut ura.

Pentru ca mobilizarea prin ura a politicului e ceva care ii pune pe cei care au construit-o in situatia ucenicului vrajitor. Ei nu mai stapanesc fortele pe care le-au declansat. Ura a ramas printre noi.

De fapt ce este ura? Ura este o maniera irationala de a exprima conflictul sau diferendul politic. Conflictele politice sunt constitutive politicului, nu sunt o anomalie. Pentru ca politicul se manifesta prin diferenta de opinii intre ceea ce numim optiuni politice diferite. Asa se organizeaza si se manifesta politicul.

Ura este tipul emotional prin care conflictul politic este tematizat si interiorizat. Este ceva foarte periculos, noi ne-am obisnuit sa ne detestam semenul atunci cand avem diferente politice fata de el. Iar referendumul, pe o chestiune non-politica, a reanimat aceasta maniera a urii de a tematiza diferenta, in care adversarul nu mai este cel care gandeste diferit, sau simte diferit, ci este „dusmanul”.

Oamenii s-au raportat la diferendumul dintre ei prin mecanismul urii. Ura nu are un continut, este o modalitate de a tematiza diferenta.

Cand apare o diferenta in campul social sau politic, o societate in care ura musteste tematizeaza diferenta folosind ura. Asta este problema.

Ura este deci o treapta mai abjecta, mai jos, decat cea in care ne gasim in incompatibilitatea ideilor de tara.

E ca un fluid care a fost pompat in societatea noastra de doua televiziuni, iar cea care continua sa practice acest tip de instigare este Antena 3, cu un succes remarcabil. Ganditi-va, Traian Basescu a fost cel mai popular presedinte. El avea, ca si Ion Iliescu, dar in alt fel, o capacitate de a se adresa popular cu totul iesita din comun.

Politicianul veritabil in democratie este acela care stie sa se adreseze oamenilor, fara sa-si falsifice vocea, pe toate palierele culturale din societatea respectiva. Ion Iliescu stia sa vorbeasca cu un taran, cu un muncitor, cu un intelectual intr-un registru care era al activistului de partid luminat, si n-o spun derogatoriu, o spun descriptiv. Traian Basescu stia sa vorbeasca cu toate categoriile sociale fara sa faca rabat in privinta lexicului si a adresarii. Sunt singurii doi politicieni care au avut aceasta virtute in mod natural.

(…) Ideea ca justitia este o tema importanta pentru construirea spatiului de drept, pornind de la Uniunea Europeana care a cerut acest lucru, fusese acceptata chiar si de guvernarea foarte autoritara a lui Adrian Nastase, dar care a fost si o guvernare – si pentru asta am laudat-o – orientata in mod clar catre Occident. In fond, PNA, cum s-a chemat stramosul DNA-ului a fost infiintat la cererea expresa a Comisiei Europene, sub Adrian Nastase.

 

INTERVIU Norman Manea — Kairos

Cine îl întâlneşte pe Norman Manea are prilejul de a cunoaşte o personalitate cu adevărat universală, un scriitor care locuieşte limba română în care scrie şi astăzi, după trei decenii americane, care povesteşte despre trauma deportării naziste şi despre penitenciarul comunist într-un asemenea fel încât este perfect inteligibil marilor culturi ale lumii. Despre cina pariziană […]

via INTERVIU Norman Manea, despre prietenia cu Philip Roth, adaptabilitatea la români şi despre cum l-ar fi iertat Sebastian pe Eliade / Adaptabilitatea este una dintre trăsăturile românilor, care nu şi-au lămurit, încă, greşelile din trecut — Kairos