Ce sa insemne oare « fericiti cei saraci » ? (Luca… in evanghelia de azi, Luca 6, 17.20-26)
Cu varianta “saraci în duh”, înca si mai enigmatica (pasajul apropiat ca sens din Matei 5, 3…11).
Avem aici un cuvânt greu de primit, iar unele predici (considerate, ce-i drept, perimate) fac ideea si mai putin atragatoare, parând a sugera ceva gen: “bogatii cu bogatii, saracii cu saracii, totul e ce faci cu bogatia sau cu saracia ta”.
De ce sa fie saracii fericiti? În numele unei afirmatii, fie ea si a lui Hristos ? Dar mai stie oare multa lume de va fi “împaratia/regatul/domnia/ lui Dumnezeu”…?
Înainte de toate, e de bun simt sa refuzi sa iei prima “fericire” ad litteram. Nu e vorba de o pledoarie pentru mizerie, boli, jafuri, sau pur si simplu ghinionul de a te fi nascut într-un mediu defavorizat. Altfel, de ce ni se mai cere în Biblie– în nenumarate pasaje din Vechiul Testament dar si din Evanghelii – sa le sarim în ajutor celor lipsiti, umiliti, obiditi… saraci?
E la mintea oricui ca Mântuitorul nu ne cere sa traim în mizerie, stiind prea bine, ca Dumnezeu si ca om, ca foamea si disperarea pot împinge oamenii la cele mai rele fapte.
Si atunci, despre ce saracie e vorba?
Ce alte cuvinte din Scriptura ne pot ajuta?
Ma multumesc sa sugerez unul singur, dar de o covârsitoare importanta.
Un cuvânt în care sf Pavel/Paul sintetizeaza semnificatia Întruparii lui Dumnezeu. Si anume, saracirea radicala a Fiului, ca “golire de sine”, “dezbracare” în sensul renuntarii la prerogativele divine, pentru “a se smeri” luând chipul nostru “de rob”:
Sa aveti in voi gandul acesta care era si in Hristos Isus:
El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor.
La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. (Filipeni 2, 5-8, traducere Cornilescu)
*
Dumnezeu, spunea foarte frumos Maurice Zundel, nu poseda si nu retine nimic pentru sine, este pura daruire, pura atentie, iubire care nu “însfaca” nimic. Deci, “sarac” !
“Tatal nu este decât o privire dragastoasa catre Fiul, Fiul nu este decât o privire catre Tatal, iar Duhul Sfânt nu este decât legatura întru iubire între Tatal si Fiul”.
[L’homme est appelé à s’inscrire dans le sillage de l’altérité trinitaire, où “Le Père n’est qu’un regard vers le Fils, le Fils n’est qu’un regard vers le Père et l’Esprit Saint n’est qu’une relation d’amour vers le Père et le Fils”.]
Cel mai folositor, pentru cei care doresc sa-I placa lui Dumnezeu, si sa îi faca voia, spun oamenii rugaciunii din toate timpurile, este sa te înfatisezi înaintea Lui cu mâinile goale, cu un suflet « dezgolit », eliberat de egoism, lacomie, mândrie. Altfel, spunea foarte sugestiv J. Tauler (1300-1361) ar fi ca si cum am vrea sa umplem un butoi cu vin fara sa varsam înainte apa cu care era umplut.
În aceeasi faimoasa predica numarul 25, maestrul renan spune mai departe ca “golirea” noastra de tot ce ne îndeparteaza de Dumnezeu se face în primul rând de catre Duhul, care ne “saraceste” ego-ul ca sa poata revarsa mai bine în inima noastra bogatiile harului.
Despre saracia aceasta având ca tel unirea noastra cu divinitatea este vorba, asadar. Saracia nu ca mizerie materiala, guri fara dinti si burti de copii umflate de nemîncare. Ci saracia ca spirit, ca valoare spirituala, constând în primul rând în a recunoaste dependenta totala de Dumnezeu, si în al doilea rând a accepta viata ca dar dumnezeiesc, inclusiv când se petrece în saracie, boala, durere.
Adaug un alt pasaj din Tauler (din predica 71 la Mt 5, 1-12).
“Fericiti cei saraci în Duh… Este vorba aici de în primul rând de virtutea saraciei spirituale fiindca ea este începutul si temelia oricarei desavârsiti. Puteti întoarce chestiunea sub toate fetele, va fi întotdeauna nevoie ca omul sa fie, în strafundul inimii, despuiat, liber, sarac si desprins de orice avere, daca Dumnezeu chiar trebuie sa-si desfasoare în el pe deplin lucrarea”.
Gravura de Gustave Doré
Blog de albina 