Cuvântul dumnezeiesc îţi este adresat, ţie anume
Cuvântul mângâierii, cuvântul care va da vieţii tale un nou sens, o nouă valoare, îţi este adresat, acum, şi mereu. Niciodată, nu va înceta să-ţi fie aproape, şi să se îndrepte către inima ta…
Pentru început, îţi propun să răsfoim împreună o carte care este de fapt Cartea. Ai ghicit bine, e vorba de Biblie. I s-a mai spus Cartea cărţilor, iar numele ei, care este de fapt un plural, ne trimite chiar la un întreg morman de cărţi, la o întreagă bibliotecă. I se mai spune şi Cuvântul lui Dumnezeu, sau Sfânta Scriptură.
Din păcate, numeroşi sunt creştinii pentru care, dintr-o pricină ori alta, scrierile sacre sunt departe de a reprezenta ceva drag şi familiar. Şi ce păcat! Căci ceea ce-l face pe om, om, este sufletul, a cărei hrană de neînlocuit este Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru om, pentru sufletul lui, pentru tine şi pentru mine, a venit pe lume, acum două mii şi ceva de ani, Hristos, Dumnezeu-Cuvântul.
Cuvântul, Duh şi Viaţă (Ioan 6,63), Pâinea vieţii, pogorâtă din cer (Ioan 6,33), prin care, încă din această viaţă, cerurile ni se deschid. Oare nu-L vom primi ?
Cei din vechime, părinţii care au trăit în pustie, şi căutătorii de Dumnezeu din toate vremurile au făcut-o:
„Am căutat în Carte o punte şi o poartă către Paradis, am trecut, şi am intrat. Ochii mei au rămas afară, dar duhul meu a pătruns înăuntru.” (sf Efrem din Nisibe)
Biblia, nu te mira, este scrisă ‘anume pentru tine’ : chiar dacă vei afla în ea, dacă o citeşti fără să fii pregătit, şi mai ales dacă o deschizi la întâmplare, lucruri de neînţeles, unele chiar şocante. Ai nevoie de o călăuză ca să pătrunzi în acest univers, şi Biserica nu te lipseşte de asemenea călăuze…
Dar… depinde mai ales de tine dacă Biblia va rămâne o carte printre alte cărţi, de ţinut în raft, şi atât, sau va fi mult mai mult… Este neapărată nevoie de răbdarea, smerenia, încrederea şi bună-voinţa ta, ca ea să fie, şi pentru tine, scrisoare de dragoste, cuvânt de folos, mesaj dumnezeiesc aducător de Viaţă, de nădejde, de lumină.
Primind Cuvântul lui Dumnezeu, eşti împreună cu Dumnezeu. Iar El te învaţă, te povăţuieşte, te sprijină , te mustră, te mângâie, te clădeşte, te întăreşte, te înnoieşte.
Ce ai tu, de făcut, în schimb, este să intri în citirea Cărţii Cărţilor aşa cum intră musulmanii în moscheile lor : desculţ, smerit, plin de dor, ‘cu frică’, altfel spus, cu infinit respect.
Doreşte-ţi, mai ales, această întâlnire cu Dumnezeu: Cheamă-mă, cheamă-mă, Doamne, eu sunt oaia ta pierdută…
Din capul locului, cere-I Domnului un mare har :
Acela de a te desprinde de micul tău ego, de a pune o distanţă între problemele tale cotidiene, grijile şi întristările tale, şi adâncul sufletului tău… pentru a călca, spre a-L întâlni, pe pământul Său sfânt.
Harul de a te simţi destinatar al mesajului divin.
Acela de a descoperi, asa cum spunea sfântul Grigore cel Mare (papă în sec.al VI-lea), Inima lui Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu.
În veacul nostru, încărcat de mesaje contradictorii care ne vin pe toate căile, mai ales prin universul virtual propus de reţelele sociale prin care vine şi ceva bine, dar şi atâta rău, de televizoarele aflate la loc de cinste în mai toate căminele, în lumea noastră în care se încrucişează cacofonic atâtea apeluri politice, comerciale, care încearcă să-ţi influenţeze comportamentul, fără să-ţi respecte libertatea, Dumnezeul Dragostei lucrează cu totul şi cu totul altfel…
Dumnezeu ne respectă libertatea. Nu ne trage de mânecă, nu ne strigă în urechi, şi nu ne sileşte la nimic. Dar, ca să-I auzim glasul, trebuie să avem urechea trează, să dorim din toată inima să-L ascultăm.
Crede, aşadar: respectând tot ceea ce eşti, ce gândeşti şi ce doreşti, respectând până şi reticenţele tale înaintea Lui, care ţi pot trage dintr-o experienţă personală nefericită, Dumnezeu are ceva de spus.
De acest „ceva” ai nevoie azi. Pentru că răspunde aspiraţiilor tale cele mai adânci, la care de obicei nu te gândeşti, prins cum eşti în vârtejul dorinţelor efemere, al nevoilor şi problemelor de zi cu zi.
Celor din casa Lui, Dumnezeu le-a făcut trei daruri extraordinare, de care face bine să ne amintim şi să ne folosim :
Credinţa, care ne împinge să ascultăm încrezători şi respectuoşi Cuvântul Lui.
Nădejdea, care ne face să „păstrăm în inima noastră toate aceste cuvinte”, să ne gândim la ele, să ne lăsăm în voia lucrării lor care ne va face mai buni şi mai drepţi.
Şi dragostea, care ne orientează sufletele spre Cuvântul lui Dumnezeu şi ne călăuzeşte strădania de a-l trăi cu adevărat.
Începe-ţi aşadar citirea cerând în prealabil de la Părintele Luminilor, în Numele Fiului Său, să-ţi dăruiască Duhul Sfânt. Iar Împăratul ceresc, Mângâietorul, Duhul adevărului îţi va deschide, încet-încet, mintea şi inima. Zi de zi, te va îndruma aşa fel încât să alegi viaţa, adevărul, binele, fericirea.
Cândva, un păcătos iertat, la fel cum au fost, fiecare la rândul lui, toţi sfinţii, un om numit Augustin, păgân creştinat care a ajuns, în secolul IV, episcop de Hippona, în Africa de nord, îşi exprima astfel chemarea fierbinte către către Domnul :
Doamne al meu, singura mea nădejde, ascultă-mă!
Nu îngădui ca din pricina ostenelii să încetez a Te căuta,
ci dăruieşte-mi să-ţi caut cu dor Chipul.
Dăruieşte-mi, Doamne, putere, ca să Te caut,
căci Tu m-ai făcut să te descopăr tot mai mult.
Înaintea Ta, Domne, puterea şi neputinţa mea :
acolo unde am putere, păstrează-mi-o,
iar unde sunt neputincios, vindecă-mă.
Înaintea Ta îmi pun şi ştiinţa şi neştiinţa:
acolo unde mi-ai deschis, păstrează-mă,
şi acolo unde mi-ai închis, deschide-mi …
Poţi ‘intra’ şi tu în rugăciunea aceasta a sfântului, altfel spus, ţi-o poţi însuşi. Şi, mai ales, nu pregeta: cere-I insistent Domnului să-ţi deschidă, după cum a El însuşi a cerut şi făgăduit : Bateţi, şi vi se va deschide!
Pregăteşte-ţi pur şi simplu mintea şi inima, păstrează-le mereu deschise, treze şi dornice să asculte. Este un act liber al voinţei tale, prin care te adresezi lui Dumnezeu, zicând : Vorbeşte, Doamne, prietenul Tău ascultă.
Fă-i Domnului acest dar al încrederii tale, al lăsării tale pe mâna Lui, şi călătoria ta spre mântuire începe. De fapt, eşti de pe acum pe calea cea bună, pe care, urmând-o, vei ajunge să-ţi clădeşti viaţa, încet-încet, dacă vei avea perseverenţă şi răbdare, pe cea mai solidă dintre temelii. Da, poţi fi sigur, drumul a şi început…
Iar tu stai pe stâncă !
Dacă Mă iubeşte cineva…
Da, stai pe stâncă, pentru că, iată, răspunsul Mântuitorului la hotărârea ta de a-L urma nu se lasă aşteptat:
Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi, şi vom veni la el şi ne vom face locaş la el. (Ioan 14,23)
Nu uita aceasta niciodată, singura dragoste curată, neprefăcută, dezinteresată, neschimbătoare care există, singura iubire care nu pune condiţii, şi nu se sfârşeşte niciodată, este dragostea lui Dumnezeu pentru ‘zidirea Lui cea căzută’: tu şi cu mine, şi toţi semenii noştri. Noi, oamenii.
Cerând iar şi iar Domnului, insistent, această dragoste, o vei căpăta, te vei hrăni din ea, şi-ţi vei afla adevărata menire, adevăratul sens al vieţii, care este : A IUBI.
Blog de albina 