Între Dumnezeu si om, un dialog

Cuvântul dumnezeiesc îţi este adresat, ţie anume

Résultat de recherche d'images pour "Jésus"

Cuvântul mângâierii, cuvântul care va da vieţii tale un nou sens, o nouă valoare, îţi este adresat, acum, şi mereu. Niciodată, nu va înceta să-ţi fie aproape, şi să se îndrepte către inima ta…

Pentru început, îţi propun să răsfoim împreună o carte care este de fapt Cartea. Ai ghicit bine, e vorba de Biblie. I s-a mai spus Cartea cărţilor, iar numele ei, care este de fapt un plural,  ne trimite chiar la un întreg morman  de cărţi, la o întreagă bibliotecă. I se mai spune şi Cuvântul lui Dumnezeu, sau Sfânta Scriptură.

Din păcate, numeroşi sunt creştinii pentru care, dintr-o pricină ori alta, scrierile sacre sunt departe de a reprezenta ceva drag şi familiar. Şi ce păcat! Căci ceea ce-l face pe om, om, este sufletul, a cărei hrană de neînlocuit este Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru om, pentru sufletul lui, pentru tine şi pentru mine, a venit pe lume, acum două mii şi ceva de ani, Hristos, Dumnezeu-Cuvântul.

Cuvântul, Duh şi Viaţă (Ioan 6,63), Pâinea vieţii, pogorâtă din cer (Ioan 6,33), prin care, încă din această viaţă, cerurile ni se deschid. Oare nu-L vom primi ?

Cei din vechime, părinţii care au trăit în pustie, şi căutătorii de Dumnezeu din toate vremurile au făcut-o:

„Am căutat  în Carte o punte şi o poartă către Paradis, am trecut, şi am intrat. Ochii mei au rămas afară, dar duhul meu a pătruns înăuntru.” (sf Efrem din Nisibe)

Biblia, nu te mira, este scrisă ‘anume pentru tine’ : chiar dacă vei afla în ea, dacă o citeşti fără să fii pregătit, şi mai ales dacă o deschizi la întâmplare, lucruri de neînţeles, unele chiar şocante. Ai nevoie de o călăuză ca să pătrunzi în acest univers, şi Biserica nu te lipseşte de asemenea călăuze…

Dar… depinde mai ales de tine dacă Biblia va rămâne o carte printre alte cărţi, de ţinut în raft, şi atât, sau va fi mult mai mult… Este neapărată nevoie de răbdarea, smerenia, încrederea şi bună-voinţa ta, ca ea să fie, şi pentru tine, scrisoare de dragoste, cuvânt de folos, mesaj dumnezeiesc aducător de Viaţă, de nădejde, de lumină.

Primind Cuvântul lui Dumnezeu, eşti împreună cu Dumnezeu. Iar El te învaţă, te povăţuieşte, te sprijină , te mustră, te mângâie, te clădeşte, te întăreşte, te înnoieşte.

Ce ai tu, de făcut, în schimb, este să intri în citirea Cărţii Cărţilor aşa cum intră musulmanii în moscheile lor : desculţ, smerit, plin de dor, ‘cu frică’, altfel spus, cu infinit respect.

Doreşte-ţi, mai ales, această întâlnire cu Dumnezeu: Cheamă-mă, cheamă-mă, Doamne, eu sunt oaia ta pierdută… 

Din capul locului, cere-I Domnului un mare har :

Acela de a te desprinde de micul tău ego, de a pune o distanţă între problemele tale cotidiene, grijile şi întristările tale, şi adâncul sufletului tău… pentru a călca, spre a-L întâlni, pe pământul Său sfânt.

Harul de a te simţi destinatar al mesajului divin.

Acela de a descoperi, asa cum spunea sfântul Grigore cel Mare (papă în sec.al VI-lea), Inima lui Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu.

În veacul nostru, încărcat de mesaje contradictorii care ne vin pe toate căile, mai ales prin universul virtual propus de reţelele sociale prin care vine şi ceva bine, dar şi atâta rău, de televizoarele aflate la loc de cinste în mai toate căminele, în lumea noastră în care se încrucişează cacofonic atâtea apeluri politice, comerciale, care încearcă să-ţi influenţeze comportamentul, fără să-ţi respecte libertatea, Dumnezeul Dragostei lucrează cu totul şi cu totul altfel…

Dumnezeu ne respectă libertatea. Nu ne trage de mânecă, nu ne strigă în urechi, şi nu ne sileşte la nimic. Dar, ca să-I auzim glasul, trebuie să avem urechea trează, să dorim din toată inima să-L ascultăm.

Crede, aşadar: respectând tot ceea ce eşti, ce gândeşti şi ce doreşti, respectând până şi reticenţele tale înaintea Lui, care ţi pot trage dintr-o experienţă personală nefericită, Dumnezeu are ceva de spus.

De acest „ceva” ai nevoie azi. Pentru că răspunde aspiraţiilor tale cele mai adânci, la care de obicei nu te gândeşti, prins cum eşti în vârtejul dorinţelor efemere, al nevoilor şi problemelor de zi cu zi.

Celor din casa Lui, Dumnezeu le-a făcut trei daruri extraordinare, de care face bine să ne amintim şi să ne folosim :

Credinţa, care ne împinge să ascultăm încrezători şi respectuoşi Cuvântul Lui.

Nădejdea, care ne face să „păstrăm în inima noastră toate aceste cuvinte”, să ne gândim la ele, să ne lăsăm în voia lucrării lor care ne va face mai buni şi mai drepţi.

Şi dragostea, care ne orientează sufletele spre Cuvântul lui Dumnezeu şi ne călăuzeşte strădania de a-l trăi cu adevărat.

Începe-ţi aşadar citirea cerând în prealabil de la Părintele Luminilor, în Numele Fiului Său, să-ţi dăruiască Duhul Sfânt. Iar Împăratul ceresc, Mângâietorul, Duhul adevărului  îţi va deschide, încet-încet, mintea şi inima. Zi de zi, te va îndruma aşa fel încât să alegi viaţa, adevărul, binele, fericirea.

Cândva, un păcătos iertat, la fel cum au fost, fiecare la rândul lui, toţi sfinţii, un om numit Augustin, păgân creştinat care a ajuns, în secolul IV, episcop de Hippona, în Africa de nord, îşi exprima astfel chemarea fierbinte către către Domnul :

Doamne al meu, singura mea nădejde, ascultă-mă!

Nu îngădui ca din pricina ostenelii să încetez a Te căuta,

ci dăruieşte-mi să-ţi caut cu dor Chipul.

Dăruieşte-mi, Doamne, putere, ca să Te caut,

căci Tu m-ai făcut să te descopăr tot mai mult.

Înaintea Ta, Domne, puterea şi neputinţa mea :

acolo unde am putere, păstrează-mi-o,

iar unde sunt neputincios, vindecă-mă.

Înaintea Ta îmi pun şi ştiinţa şi neştiinţa:

acolo unde mi-ai deschis, păstrează-mă,

şi acolo unde mi-ai închis, deschide-mi …

Poţi ‘intra’ şi tu în rugăciunea aceasta a sfântului, altfel spus, ţi-o poţi însuşi. Şi, mai ales, nu pregeta: cere-I insistent Domnului să-ţi deschidă, după cum a El însuşi a cerut şi făgăduit : Bateţi, şi vi se va deschide!

Pregăteşte-ţi pur şi simplu mintea şi inima, păstrează-le mereu deschise, treze şi dornice să asculte. Este un act liber al voinţei tale, prin care te adresezi lui Dumnezeu, zicând : Vorbeşte, Doamne, prietenul Tău ascultă.

Fă-i Domnului acest dar al încrederii tale, al lăsării tale pe mâna Lui, şi călătoria ta spre mântuire începe. De fapt, eşti de pe acum pe calea cea bună, pe care, urmând-o, vei ajunge să-ţi clădeşti viaţa, încet-încet, dacă vei avea perseverenţă şi răbdare, pe cea mai solidă dintre temelii. Da, poţi fi sigur, drumul a şi început…

Iar tu stai pe stâncă !

Dacă Mă iubeşte cineva…

Da, stai pe stâncă, pentru că, iată, răspunsul Mântuitorului la hotărârea ta de a-L urma nu se lasă aşteptat:

Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi, şi vom veni la el şi ne vom face locaş la el. (Ioan 14,23)

Nu uita aceasta niciodată, singura dragoste curată, neprefăcută, dezinteresată, neschimbătoare care există, singura iubire care nu pune condiţii, şi nu se sfârşeşte niciodată, este dragostea lui Dumnezeu pentru ‘zidirea Lui cea căzută’: tu şi cu mine, şi toţi semenii noştri. Noi, oamenii.

Cerând iar şi iar Domnului, insistent, această dragoste,  o vei căpăta, te vei hrăni din ea, şi-ţi vei afla adevărata menire, adevăratul sens al vieţii, care este : A IUBI.

 

Cum a devenit Shaul apostol

Résultat de recherche d'images pour "conversion saint paul"

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Galateni

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

Capitolul 1

1 Paul, apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi; 2 şi toţi fraţii care sunt cu mine, către Bisericile din Galaţia a3 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos, 4 care s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, 5 căruia să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin. 
(…)
    11 Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că evanghelia predicată de mine nu este după om: 12 nici n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci [am primit-o] prin revelaţia lui Isus Cristos.
     13 Aţi auzit, desigur, de purtarea mea când eram în iudaism; cum persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi încercam s-o distrug. 14 Şi pentru că eram plin de zel pentru tradiţia [primită] de la strămoşi, îi întreceam în iudaism pe mulţi de o vârstă cu mine din neamul meu.
     15 Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu e, cel care m-a ales încă din sânul mamei mele şi m-a chemat prin harul său, 16 mi l-a descoperit pe Fiul său în mine ca să-l vestesc păgânilor, imediat, fără să mă sfătuiesc cu cineva f17 Şi fără să urc la Ierusalim, la cei care erau apostoli înaintea mea, am mers în Arabia, apoi m-am întors din nou la Damasc.
     18 Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalim să fac cunoştinţă g cu Chefa şi am rămas la el timp de cincisprezece zile. 19 Dar nu am văzut pe nimeni altul dintre apostoli, în afară de Iacob, fratele Domnului h20 Ceea ce vă scriu, iată, [mărturisesc] înaintea lui Dumnezeu, că este adevărat i.

Note subsol

a Numele Galaţia are două sensuri: 1) iniţial, indica platoul central al Antiohiei între Pont, Bitinia şi Licaonia, teritoriu ocupat de galii veniţi din Europa, care au invadat Macedonia, Grecia şi Asia Mică în anul 279 î.C. După descrierea călătoriilor misionare din Fapte (cap. 13 şi 14; 16,1-6), Paul nu a vizitat comunităţi creştine în nordul Galaţiei. În schimb, a menţinut un contact destul de strâns cu localităţile Antiohia, Derbe, Listra şi Iconiu din sudul provinciei romane; 2) acelaşi nume este atribuit provinciei romane Galaţia înfiinţată în anul 24 î.C., care includea vechiul teritoriu al Galaţiei şi regiunile Pisidiei, Pamfiliei şi o parte din Licaonia.
b Unele manuscrise omit: Cristos, altele adaugă: Isus.
c Termenul grec anathema se referă la un obiect consacrat lui Dumnezeu. Obiectul consacrat poate fi oferit lui Dumnezeu sau distrus, în cazul în care nu mai este demn de Dumnezeu. Aici sfântul Paul îi ameninţă pe creştinii care se lasă amăgiţi de predicatorii iudaizanţi cu excluderea de la împărăţia lui Dumnezeu şi de la mântuire.
d Lit.: sclav.
e Cele mai vechi manuscrise omit: lui Dumnezeu.
f Lit.: cu carne şi sânge.
g Termenul grec historeuo indică, în greaca elenistică, acţiunea de vizitare şi observare a unui oraş, monument sau, cum este aici, a face cunoştinţă cu cineva, a omagia pe cineva.
h Este greu de identificat acest personaj. Este distinct de Iacob al lui Zebedeu, fratele sfântului Ioan evanghelistul. Tradiţia patristică îl identifică cu Iacob al lui Alfeu, dar acest apostol este rar menţionat în NT şi în primele scrieri creştine. Iacob, „fratele Domnului” (ruda, verişorul), este cunoscut în special pentru rolul pe care l-a avut în conducerea Bisericii din Ierusalim, martirizat în anul 62. Tot lui i se atribuie Scrisoarea sfântului apostol Iacob.
i Lit.: nu mint.

 

 

De la Petru citire…

… nu fara a aminti ca a fost ales de Dumnezeu,  ca sa fie el însusi si sa devina marele apostol pe care-l sarbatorim azi, dupa Învierea Domnului si iertarea sa de catre El. Discipol inimos dar inconstant pe a carui marturie, alaturi de cele ale altor apostoli, se întemeiaza credinta crestina.

Scrisoarea a doua a Sfântului Apostol Petru, cap.1

traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi

De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi venirea lui pe baza unor basme f bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai măreţiei lui. 17 El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire, atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubit g în care este mulţumirea mea”. 18 Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe muntele cel sfânt.
     19 Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. 20 Înainte de toate, să ştiţi aceasta: nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva, 21 deoarece profeţia nu a fost dată niciodată din voinţa omului, ci oamenii h, conduşi de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu.

c Unele manuscrise au: prin propria lui.
d Multe manuscrise adaugă: ca prin fapte bune.
e Lit.: cort.
f Lit.: mituri. Sensul cuvântului este diferit de cel al „mitului” folosit de filozofi şi de istoricii religiilor. Aici se referă la legendele mitologice sau cosmogonice şi la oracolele din lumea greacă. Autorul vrea să condamne ficţiunile fără sens ale ereticilor în opoziţie cu soliditatea mărturiei apostolice.
g În unele manuscrise, ordinea cuvintelor este inversată: Fiul meu, cel iubit, acesta este.
h Multe manuscrise adaugă: cei sfinţi.

Versiunea ortodoxa, de pe acelasi site http://www.deiverbum.ro/cat/2petru/

Epistola a doua sobornicească a Sfântului Apostol Petru

Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri.

Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.

Şi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt.

Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre, aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.

 

Pour toi, qui suis-je?

Évangile de Jésus-Christ selon saint Matthieu 16,13-19.

En ce temps-là, Jésus, arrivé dans la région de Césarée-de-Philippe, demandait à ses disciples : « Au dire des gens, qui est le Fils de l’homme ? »
Ils répondirent : « Pour les uns, Jean le Baptiste ; pour d’autres, Élie ; pour d’autres encore, Jérémie ou l’un des prophètes. »
Jésus leur demanda : « Et vous, que dites-vous ? Pour vous, qui suis-je ? »
Alors Simon-Pierre prit la parole et dit : « Tu es le Christ, le Fils du Dieu vivant ! »
Prenant la parole à son tour, Jésus lui dit : « Heureux es-tu, Simon fils de Yonas : ce n’est pas la chair et le sang qui t’ont révélé cela, mais mon Père qui est aux cieux.
Et moi, je te le déclare : Tu es Pierre, et sur cette pierre je bâtirai mon Église ; et la puissance de la Mort ne l’emportera pas sur elle.
Je te donnerai les clés du royaume des Cieux : tout ce que tu auras lié sur la terre sera lié dans les cieux, et tout ce que tu auras délié sur la terre sera délié dans les cieux. »

 

Extrait de la Traduction Liturgique de la Bible – © AELF, Paris


Isaac de l’Étoile (?-v. 1171)
moine cistercien
Sermon 49, 1er pour la fête des saints Pierre et Paul

 

« Je me suis fait tout à tous. Je ne cherche pas mon propre intérêt, mais celui de la multitude des hommes, afin qu’ils soient sauvés » (1Co 9,22; 10,33)

      « Ce sont des hommes de miséricorde, dont les bienfaits ne tombent pas dans l’oubli ; les biens qu’ils ont laissés à leur postérité subsistent toujours » (liturgie latine; Si 44,10-11).

Nous célébrons, bien aimés, le jour de naissance des apôtres Pierre et Paul ; et il convient (…) tout à fait que pareille mort soit appelée naissance, puisqu’elle engendre à la vie. (…) Voilà où parviennent les saints : par cette mort qui donne la vie,  ils quittent cette vie qui conduit à la mort, pour parvenir à cette vie vivifiante qui est en la main de Celui qui « a la vie en lui-même », le Père, comme le dit le Christ (Jn 5,26). (…)

      Il y a trois sortes d’hommes miséricordieux. Les premiers donnent de leurs biens (…) en vue de suppléer par leur superflu à la pénurie d’autrui (…). Les seconds distribuent tous leurs biens, et pour eux dorénavant (…) tout se trouve en commun avec autrui (…). Quant aux troisièmes, non seulement ils dépensent tout, mais ils « se dépensent eux-mêmes tout entiers » (2Co 12,15) et ils se livrent en personne aux périls de la prison, de l’exil et de la mort, pour retirer les autres du péril où sont leurs âmes. Ils sont prodigues d’eux-mêmes, parce qu’ils sont avides des autres. Ils recevront la récompense de cette amour « dont il n’existe pas de plus grand : donner sa vie pour ceux qu’on aime » (Jn 15,13). (…)

Tels sont ces glorieux princes de la terre et serviteurs du ciel dont aujourd’hui — après de longues privations « de la faim et de la soif, du froid et de la nudité », de très dures fatigues et des dangers « de leurs compatriotes, des païens et des faux frères » (2Co 11,26-27) — nous célébrons la mort magnifiquement victorieuse. À de tels hommes s’applique bien cette phrase : « Leurs bienfaits ne tombent pas dans l’oubli », parce qu’ils n’ont pas oublié la miséricorde. (…) Oui, aux miséricordieux « le sort qui leur échoit est splendide, leur héritage magnifique » (Ps 15,6).

https://www.youtube.com/watch?v=rjwXt3-E-3A

Practice Self-Compassion (Everyone fails, 2)

Practice Self-Compassion

ILLUSTRATIONS BY SEIJI MATSUMOTO

 

So, you’ve bombed. Who’s being hard on you? It’s probably not your boss, colleagues or best friend — it’s you.

Now imagine it was your best friend who bombed. What would you say to her? Would you tell her she’s a failure and she’s never going to recover? Or would you tell her that she’s had plenty of successes, that she will overcome this, too, and that she might even learn from it?

Self-compassion is the practice of offering yourself the same grace you’d give to others — and it’s linked to reduced shame and anxiety in the aftermath of a setback. Women tend to have somewhat less self-compassion than men, meaning we’re more likely to use criticizing ourselves as a path to penance and motivation. 

Just like failure, self-compassion can be learned. Here are three easy steps, developed by Kristin Neff, a professor at the University of Texas at Austin:

  • Note how you feel without exaggerating or denying your feelings. After my panic attack, I tried to avoid inflating what happened (“My career is over”) or pretending it hadn’t (“Just keep going, you’re fine”). Instead, I tried to connect with the truth of the present moment: I felt embarrassed and scared. 
  • Remind yourself you aren’t alone. I am certainly not the only person to panic in front of a crowd — and telling myself I was would have only exacerbated my shame. Instead, I reminded myself that I was a regular human being, and this happens. I even thought of Dan Harris, an ABC News anchor who famously suffered a panic attack on live television and now hosts the positive psychology podcast “10% Happier.” 
  • Imagine what you’d say to a friend in the situation. Then direct those words at yourself. What I would have told my friend? “You can’t control what’s happening right now. You gave two other speeches today that your client loved. People will understand what happened tonight.” 

In my case, I channeled this self-talk into the courage to continue. I asked the audience if I could start up again, this time from my chair. Eventually, I stood up behind the lectern and was able to finish.

https://www.nytimes.com/guides/working-womans-handbook/how-to-overcome-failure