Despre post

https://danutj.wordpress.com/2020/02/29/despre-post/

„Postul ne ajută să ne uităm mai întâi la nevoile semenilor noștri și la identitatea noastră corporativă. Disciplina postului este utilă pentru a ne deschide tot mai mult spre cei din familie și comunitatea creștină, iar apoi către societatea din care facem parte. A posti înseamnă a ieși din îngustimea individualismului care se centrează pe propriile interese, obiective și resurse, conștientizarea că facem parte dintr-un trup și că doar astfel ne putem mântui și afla un rost în lume. Postul presupune renunțarea la anumite lucruri pe care în mod regulat ni le însușim și le folosim pentru sine, de la cele de strictă necesitate, cum ar fi mâncarea și băutura, până la altele care au importanță pentru stilul nostru de viață, așa cum sunt resursele alocate distracției, hobbyurilor etc. Dar această privațiune nu înseamnă să amânăm consumul lor pentru mai târziu sau să facem economii, ci ocazia de a le oferi altora care au nevoie sau care nu reușesc să le acopere în mod curent. Ieșirea din starea noastră de confort și participarea activă la nevoia celuilalt nu se realizează doar de două ori pe an la cele două posturi mari. Dar fiecare perioadă de post reprezintă o ocazie de a ne evalua cu adevărat poziția în trupul lui Cristos și al spațiului social, cât de real ne situăm în relație cu ceilalți și cât de bine cunoaștem starea celor ce trăiesc lângă noi. Dincolo de nevoile celuilalt, postul reprezintă instrumentul care ne face sensibili în privința refacerii unor relații afectate, a primirii și acordării iertării, a acceptării reciproce în ecuația vindecării oferite de Dumnezeu. Când postim avem șansa unei mai mari lucidități cu privire la oamenii de lângă noi, la importanța lor pentru viața noastră și la disponibilitatea de a construi relații sănătoase bazate pe încredere și prețuire reciprocă.

Pe lângă această raportare la corpul în care suntem angrenați, postul este o permanentă ocazie de cunoaștere de sine. Ca ființe dependente, care primim viața mereu pe diverse căi, putem folosi postul ca un mijloc de evaluare de sine, ca să înțelegem mai bine cine suntem cu adevărat și cum anume ni se desfășoară existența noastră de zi cu zi. Pe de o parte, postul este util pentru analiza mai realistă a nevoilor cotidiene, să știm care ne sunt limitele. Această disciplină ne ajută să ne dăm seama cât ne trebuie cu adevărat pentru a trăi decent, pentru a avea o viață normală. De regulă, contextul în care ne aflăm ne supralicitează nevoile și ne cere un efort mult mai mare de a le acoperi. Pe de altă parte, postul înlesnește o mai bună înțelegere cu privire la complexitatea ființei umane, pentru a prețui ceea ce avem și a ne recunoaște statutul de ființe care sunt ceea ce sunt nu prin sine, ci prin participare la darurile ce ne sunt oferite. Postul ne ajută să ne acceptăm mai bine statutul de ființe personale, care doar prin raportare la ceilalți își definesc identitatea și își află mai bine unicitatea și sensul. Învățăm din postul lui Isus Cristos, din perioada celor 40 de zile din pustie, că limitele existenței umane ne arată cât de vulnerabili suntem, dar și cât de importantă este libertatea de care dispunem și care este cu adevărat ierarhia nevoilor și valorilor umane. Postul ne oferă ocazia de a lua o distanță față de sine și de a ne scoate din posibile forme de anestezie în care trăim sau unele forme de existență descentrată, captivi în constrângeri determinate de false nevoi și orientări spre lucruri care nu hrănesc decât anumite dimensiuni ale propriei persoane.

Încheiem prin invitația de a apela la această disciplină a spiritualității creștine, dar mai ales de a o actualiza în contextul experienței creștine în care ne aflăm fiecare. Postul se deprinde în cadrul unei comunități și se evaluează permanent prin raportarea la cei din jurul nostru. Nu este o obligație, ci o oportunitate. Există mai multe posibilități de a posti, dar nu trebuie uitat că nu este un scop în sine, ci o cale. Nu există o rețetă fixă pentru post, ci doar voința de a urma această disciplină, cu deschiderea de a învăța de la alții. Nu reprezintă o rigoare impusă, ci un exercițiu asumat care aduce beneficii pentru viața de credință. De obicei, este însoțit de rugăciune, spovedanie, facere de bine, dialog cu semenii. Nu este o cale de a impresiona pe cineva sau de a-l convinge pe Dumnezeu să ofere ceva la schimb. Este un profund exercițiu de evaluare și o posibilitate de a face un pas în plus pe drumul cunoașterii de sine.”

Dănuț Jemna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.