In memoriam Eloi Leclerc, de 8 mai

În primavara 1945, autorul rândurilor de mai jos era un tânar franciscan detinut înr-un lagar nazist. Inainte de a fi eliberat, a trecut prin incercarea groaznica a unei lungi calatorii haotice, in vagoane de marfa pecetluite, intre doua lagare. La eliberare, era alt om, sanatatea distrusa definitiv; i-au trebuit ani de zile si scrierea mai multor carti, pentru a ajunge sa povesteasca si sa comenteze ceea ce traise in acea primavara. Se numea Eloi Leclerc, pagina de mai jos este din volumul „Chemin de contemplation”, aparuta in romana la editura Sapientia, Iasi.

Eloi Leclerc : Téléchargement de MP3 chrétiens, - enseignements ...Faptul că omul tânjeşte după Dumnezeu se află în centrul Revelaţiei. O afirmă limpede tradiţia biblică, mai cu seamă psalmii. Iată, spre exemplificare, câteva versete ce tălmăcesc dorul omului de Dumnezeu, setea lui nestinsă de a sorbi din Izvorul etern al tuturor vieţilor:

               Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
                   pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
                    Sufletul meu e însetat de tine,
                pe tine te doreşte trupul meu,
                 ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă (Ps 63/62,2).
Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule
(Ps 42/41,2-3).

Dacă omul biblic năzuieşte cu întreaga sa făptură
să ajungă până la Dumnezeul vieţii, el ştie prea bine,
în lumina Cuvântului, că nimic nu începe cu el însuşi.
Înainte ca omul să dorească unirea cu Dumnezeu,
Dumnezeu doreşte El să i se comunice.

Întreaga istorie
a lui Israel pune în lumină acest adevăr esenţial:
Dumnezeu, cel dintâi, s-a apropiat de om, vrând să se
unească cu el, mai exact, vrând să-l unească pe om cu
El. Revelaţia e capitală şi în lumina ei putem înţelege
ce înseamnă cu adevărat viaţa mistică. Dumnezeu este
cel care pregăteşte întâlnirea sa cu omul. Iniţiativa e a
lui. Şi e absolut gratuită.

În perspectiva aceasta, viaţa de unire cu Dumnezeu
îşi are izvorul în împărtăşirea de sine a lui Dumnezeu.
În Misterul lui Isus, Pascal îi atribuie lui Cristos afirmaţia
următoare: „Nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit”.

S-ar putea spune, la fel de adevărat: „Nu M-ai căuta
dacă Eu nu te-aş fi găsit”. Trebuie repetat iar şi iar: în
viaţa de unire cu Dumnezeu, cel mai important lucru
nu e drumul către Dumnezeu – pe care omul şovăie
întotdeauna –, ci mai degrabă faptul că Dumnezeu îi
iese omului în cale. Înainte ca omul să fi simţit că
doreşte întâlnirea, Dumnezeul iubirii lucrează, vrând
El să-l întâlnească pe om şi să i se împărtăşească.

Itinerarul sufletului către Dumnezeu îşi are întotdeauna punctul de plecare în Înalt. Când omul pleacă la drum,
Dumnezeu îl aştepta de mult. Iar tot ce face vreodată
omul pentru aceasta e să perceapă şi să înţeleagă tot
mai adânc taina împărtăşirii divine, primind-o într-un
suflet tot mai iubitor.

Din păcate, pentru felul nostru de a vedea lucrurile,
descoperirea de sine a dumnezeirii rămâne într-un
plan secundar. Atenţia ne este atrasă mai degrabă de
propriile eforturi şi căutări, de ascensiunea spirituală,
pe scurt, suntem orientaţi spontan înspre noi înşine.”

Titlul original: Eloi Leclerc, Chemin de contemplation, Desclée de Brouwer, Paris, 1995

Cale de îndumnezeire / Éloi Leclerc ; trad.: Agnes Davidovici. – Iaşi : Sapientia, 2012
ISBN 978-606-578-044-6

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.