Despre Duhul Sfânt

O sinteza în Catehismul Bisericii Catolice.

  1. „Duhul Sfânt” este numele propriu al Celui pe care îl adorăm și îl preamărim împreună cu Tatăl și cu Fiul. Biserica l-a primit de la Domnul și îl mărturisește în Botezul noilor ei fii.

Termenul „Duh” traduce cuvântul ebraic Ruah, al cărui sens primar este suflare, aer, vânt. Isus folosește tocmai imaginea sensibilă a vântului pentru a-i sugera lui Nicodim noutatea transcendentă a Celui care este în persoană Suflarea lui Dumnezeu, Duhul dumnezeiesc[12]. Pe de altă parte, „Duh” și „Sfânt” sunt atribute divine comune celor Trei Persoane dumnezeiești. Dar unind cei doi termeni, Scriptura, liturgia și limbajul teologic desemnează Persoana inefabilă a Duhului Sfânt, fără posibilitate de echivoc cu celelalte întrebuințări ale termenilor „duh” și „sfânt”.

Denumirile Duhului Sfânt

  1. Când vestește și promite venirea Duhului Sfânt, Isus îl numește „Paraclet”, literalmente: „Cel care este chemat alături”, ad-vocatus(In 14, 16. 26; 15, 26; 16, 7). „Paraclet” este tradus, de obicei, prin „Mângâietorul”, cel dintâi mângâietor fiind Isus. Domnul însuși îl numește pe Duhul Sfânt „Duhul Adevărului” (In 16, 13).
  2. În afara numelui propriu, care e cel mai folosit în Faptele Apostolilor și în Scrisori, la Sfântul Paul se întâlnesc denumirile: Duhul făgăduinței, Duhul înfierii, „Duhul lui Cristos” (Rom 8, 11), „Duhul Domnului” (2 Cor 3, 17), „Duhul lui Dumnezeu” (Rom 8, 9. 14; 15, 19; 1 Cor 6, 11; 7, 40), iar la Sfântul Petru, „Duhul slavei” (1 Pt 4, 14).

Simbolurile Duhului Sfânt

  1. Simbolismul apei semnifică acțiunea Duhului Sfânt în Botez, deoarece, după invocarea Duhului Sfânt, ea devine semnul sacramental eficient al noii nașteri: după cum gestația primei noastre nașteri a avut loc în apă, tot astfel, apa Botezului semnifică realmente că nașterea noastră pentru viața divină ne este dăruită în Duhul Sfânt. Dar, de vreme ce „într-un singur Duh am fost botezați cu toții”, „am fost și adăpați cu un singur Duh” (1 Cor 12, 13): deci Duhul este și, în mod personal, Apa vie ce izvorăște din Cristos cel răstignit și care e în noi „Apă săltătoare spre Viața veșnică”.
  2. Și simbolismul ungerii cu ulei este caracteristic Duhului Sfânt, până la sinonimie. În inițierea creștină, este semnul sacramental al Confirmării, numită pe drept în Biserica orientală „Mir”, „Crismație”. Dar, pentru a-i percepe întreaga putere, trebuie să ne întoarcem la cea dintâi ungere săvârșită de Duhul Sfânt: cea a lui Isus. Cristos (Mesia în ebraică) înseamnă „uns” de Duhul lui Dumnezeu. Au existat „unși” ai Domnului în Vechiul Legământ, în primul rând, regele David. Dar Isus este Unsul lui Dumnezeu într-un fel unic: umanitatea pe care o asumă Fiul este în întregime „unsă de Duhul Sfânt”. Isus este constituit „Cristos” de Duhul Sfânt. Fecioara Maria îl zămislește pe Cristos de la Duhul Sfânt, care, prin înger, îl vestește la nașterea lui drept Cristosul și îl zorește pe Simeon să vină la Templu ca să-l vadă pe Cristosul Domnului; El îl umple pe Cristos și a sa este puterea ce iese din Cristos în faptele lui de vindecare și de mântuire. În sfârșit, El îl învie pe Isus din morți. Atunci, constituit pe deplin „Cristos” în umanitatea sa, care a biruit moartea, Isus îl revarsă din belșug pe Duhul Sfânt până când „sfinții” vor constitui, în unirea lor cu umanitatea Fiului lui Dumnezeu, „omul desăvârșit” ce realizează „măsura vârstei plinătății lui Cristos” (Ef 4, 13): „Cristos total”, după expresia Sfântului Augustin.
  3. În timp ce apa semnifică nașterea și rodnicia Vieții dăruite în Duhul Sfânt, focul simbolizează energia transformatoare a lucrărilor Duhului Sfânt. Profetul Ilie, care „s-a ridicat ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea” (Sir 48, 1), atrage prin rugăciunea sa asupra jertfei de pe Muntele Carmel focul din cer, figura focului Duhului Sfânt, care transformă ceea ce atinge. Ioan Botezătorul, care „va merge înaintea Domnului cu duhul și cu puterea lui Ilie” (Lc 1, 17), îl vestește pe Cristos ca pe acela care „va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Lc 3, 16), Duh despre care Isus va spune: „Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie de pe acum aprins” (Lc 12, 49). Duhul Sfânt se coboară asupra ucenicilor sub formă de „limbi de foc” în dimineața Rusaliilor și îi umple de El (Fapte 2, 3-4). Tradiția spirituală va reține acest simbolism al focului ca unul dintre cele mai expresive pentru acțiunea Duhului Sfânt: „Nu stingeți Duhul” (1 Tes 5, 19).
  4. Norul Aceste două simboluri sunt inseparabile în manifestările Duhului Sfânt. Încă de la teofaniile Vechiului Testament, Norul, când întunecat, când luminos, îl revelează pe Dumnezeul viu și mântuitor, învăluind transcendența slavei sale: cu Moise pe Muntele Sinai, la Cortul Adunării și în timpul drumului prin pustiu; cu Solomon cu ocazia sfințirii Templului. Iar aceste figuri sunt duse la împlinire de Cristos în Duhul Sfânt. Acesta se coboară peste Fecioara Maria și o „adumbrește” ca să-l zămislească și să-l nască pe Isus. Pe muntele Schimbării la Față, El vine în norul care-i umbrește pe Isus, pe Moise și Ilie, pe Petru, Iacob și Ioan, „și glas s-a făcut din nor, zicând: «Acesta este Fiul meu cel ales, de El să ascultați»” (Lc 9, 34-35). În sfârșit, același Nor „l-a luat pe Isus din fața ochilor” ucenicilor în ziua Înălțării și îl va revela pe Fiul Omului în slavă în Ziua Venirii sale.
  5. Pecetea este un simbol înrudit cu cel al ungerii. Într-adevăr, „Dumnezeu Tatăl l-a pecetluit” pe Cristos (In 6, 27) și în El Tatăl ne pecetluiește și pe noi. Deoarece arată efectul indelebil al ungerii Duhului Sfânt în sacramentul Botezului, al Mirului și al Preoției, imaginea peceții (sphragis) a fost folosită în unele tradiții teologice pentru a exprima „caracterul” de neșters imprimat de aceste trei sacramente care nu pot fi repetate.
  6. Mâna. Isus îi vindecă pe bolnavi și-i binecuvântează pe copiiprin impunerea mâinilor. Apostolii vor face la fel, în numele lui. Mai mult, Duhul Sfânt este dăruit prin impunerea mâinilor de către apostoli. Scrisoarea către evrei așază impunerea mâinilor printre „articolele fundamentale” ale învățăturii sale. Biserica a păstrat acest semn al revărsării atotputernice a Duhului Sfânt în epiclezele sale sacramentale.
  7. Degetul. Isus „scoate demonii cu degetul lui Dumnezeu” (Lc 11, 20). Dacă Legea lui Dumnezeu a fost scrisă pe table de piatră „cu degetul lui Dumnezeu” (Ex 31, 18), „scrisoarea lui Cristos” dată în grija apostolilor „este scrisă cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor” (2 Cor 3, 3). Imnul Veni, Creator Spiritus îl invocă pe Duhul Sfânt ca pe digitus paternae dexterae – „degetul dreptei Tatălui”.
  8. Porumbelul. La sfârșitul potopului (al cărui simbolism se referă la Botez), porumbelul lăsat să zboare de către Noe se întoarce cu o ramură fragedă de măslin în cioc, semn că pământul poate fi locuit din nou. Când Cristos iese din apa botezului, Duhul Sfânt, sub chipul unui porumbel, se coboară peste El și rămâne acolo. Duhul se coboară și se odihnește în inima purificată a celor botezați. În unele biserici, sfânta Rezervă euharistică se păstrează într-un receptacol de metal în formă de porumbel (columbarium) atârnat deasupra altarului. Simbolul porumbelului pentru a-l sugera pe Duhul Sfânt este tradițional în iconografia creștină.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.