!
Ignațiu de Loyola, sfântul pe care îl celebrăm azi, a fost pelerinul care căuta în orice lucru și persoană să îl găsească pe Domnul. Să ne punem în prezența lui Isus, în rugăciune, și să cerem harul de a-l cunoaște cu adevărat și să ne ajute să ne vedem viața așa cum El o vede.
Rugăciunea lui Ignatiu
Ia-mi, Doamne, şi primește toată libertatea mea,memoria, mintea şi voinţa mea toată;tot ce am sau ce posed e din darul Tău;Ţie, Doamne, ţi le înapoiez;toate ale Tale sunt;dispune de ele după bunul tău plac;dă-mi numai iubirea şi harul tău şi mi-e de ajuns.
Fragment din meditatia pr. Iulian Budau
http://www.iezuiti.ro/2020/07/31/31-iulie-ziua-omului-cu-ochi-veseli/
„Am descoperit ceva scris de unul dintre oamenii care au trăit cu Ignaţiu, Luis Goncalves da Camara care poate răsturna multe categorisiri inexacte. Acesta îşi scrie memoriile, notând în jurnalul său o călătorie la Roma în care, cu foarte multă atenţie, îl studiază pe Ignaţiu, căutând să surprindă cât mai multe detalii despre el, despre felul în care umblă, acţionează, gândeşte… Despre tot ce poate auzi sau vedea. Ajunge aproape să-l spioneze: vrea să-i vadă chipul când îşi termină rugăciune în capelă sau atunci când îşi dictează autobiografia, apropiindu-se prea mult de el şi încălcând regula modestiei conform căreia persoanele, îndeosebi superiorii, nu trebuie priviţi direct în faţă, fapt pentru care este atenţionat de mai multe ori. Nu e vorba de curiozitate morbidă, de paparazzo, ci de atentă contemplare a unui om în care Dumnezeu lucrase, iar lucrarea aceasta produce modificări comportamentale şi atitudinale profunde. Probabil tocmai de aceea îl alege Ignaţiu tocmai pe el pentru a-şi dicta istorisirea pelerinajului, a drumului dinspre sine spre ceilalţi şi Dumnezeu….
O prea lungă introducere pentru o perlă. Iată ce notează da Camara:
„Devoţiunea lăuntrică a Părintelui Nostru strălucea şi se vedea tot timpul în pacea adâncă, liniştea şi modestia aparenţei exterioare. Gesturile sale nu trădau nici cel mai mic semn de agitaţie sau tulburare lăuntrică, indiferent ce fel de veşti i se dădeau sau de ce se întâmpla; nu conta dacă erau vesele sau triste, de natură spirituală sau pământească. Când dorea să primească pe cineva, o făcea cu o bucurie atât de mare, încât părea că-l aşeză înlăuntrul sufletului său.
Avea din fire nişte ochi atât de veseli încât, după cum mi-a povestit Pr. Lainez, atunci când un posedat din Padova a voit să-l identifice pornind de la trăsături fizice şi lăudându-l foarte, folosi această expresie: „un spaniol mic, niţel şchiop, cu ochi veseli”. Şi cu toate că aşa era, îi ţinea tot timpul atât de coborâţi, încât păreau ochii unui mort. Şi unul dintre lucrurile pentru care îi atenţiona pe fraţi cel mai adesea, era pentru privirea ridicată.”
„Marthe, Marthe, tu t’agites, tu t’inquiètes pour beaucoup de choses….” Ce n’est pas l’activité que Jésus condamne (que s’en consolent les maîtresses de maison), mais l’activisme, l’agitation. Il vaut mieux recevoir dans la paix du cœur, que de voir la maîtresse de maison sans cesse à la cuisine, venir en éclair à la table, abandonner son hôte et repartir pour que la salade soit au point. L’essentiel c’est la convivialité, avec un équilibre des réalités. Marthe d’ailleurs n’en manque pas, car lorsque Marie ne sait que pleurer devant le tombeau de son frère, Marthe est confiante: „Je sais que tout ce que tu demanderas à Dieu, il te l’accordera.” La réponse ne se fait pas attendre: „Je suis la Résurrection et la Vie.”
Blog de albina 