Necesar . pe i

Teodor Baconschi  pe fb

Nu mă lupt cu rinocerizarea filetistă a Ortodoxiei pentru că nu mi-aș iubi țara. Dimpotrivă: aici m-am născut, aici voi odihni pe veci într-un mormânt, în limba română mi-am scris (cu o excepție) toate cărțile, am reprezentat România ca ambasador în trei capitale și apoi, ca ministru de Externe. Aversiunea mea față de pocirea etnocentrică a tradiției ortodoxe ține de argumente, nu de umori:

1. Filetismul (adică naționalismul religios) a fost condamnat ca erezie de către comuniunea pan-ortodoxă. Creștinismul e o religie universală, chiar dacă primește expresii locale.

2. Naționalizarea sentimentului religios comportă riscurile derapajului totalitar – așa cum s-a văzut în cazul Mișcării Legionare și a mesianismului slav post-sovietic. La noi, identificarea fără rost a Ortodoxiei și a românismului permite, de trei decenii, atât nostalgii de extremă dreaptă, cât și perpetuarea ”Cântării României”, festivalul delirului național-comunist (care era menit să țină loc de hrană, de cultură, de libertate și să mascheze eșecul multilateral dezvoltat al regimului dejisto-ceaușist).

3. Prin limitarea Ortodoxiei la amestecul dintre gândirismul interbelic și național-comunismul reșapat, prin excesul de ruralism și dioramă folclorică, Biserica majoritară riscă să devină paralelă cu evoluțiile societății românești și sfidează natura prepondent urbană (adică civilizată și civilă) a religiei lui Hristos.

4. A reduce sobornicitatea adevărului evanghelic la cadre strict etnice duce în final la transformarea Bisericii într-o sectă autarhică, izolaționistă, anti-ecumenică și anti-europeană.

5. Fetișizarea esențialistă a identității etnice inhibă orice progres spiritual, instigă la rasism și xenofobie, instituie delictul de opinie și o mentalitate antidemocratică – deci are toate ingredientele unui faliment moral-religios și se dovedește contrară intereselor raționale ale statului român.

Sursa: https://www.facebook.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.