Fragment de predica

A pr Delfieux (1934-2013), Paris, Saint-Gervais

A întâmpina şi interioriza iubirea cu care Cel dintâi

ne iubeşte Dumnezeu

e calea către împlinire şi bucurie.

De-am şti s-o primim cu adevărat,

câte suferinţe ar fi uşurate, vindecate, alinate,

câte nevroze, câte carenţe afective, câte întunecări spirituale…!

Căci Tatăl însuşi ne iubeşte (In 16,27).

În palmele mâinilor ce au zidit lumea, Isaia ne spune atât de grăitor că Dumnezeu ne-a „însemnat” indelebil numele:

Iată, te-am însemnat în palmele mele (Is 46,4).

Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi,

până la adâncile voastre cărunteţe vă voi ocroti.

Precum am făcut în trecut,

mă leg înaintea voastră

că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor (Is 46,4).

Oare femeia uită pe pruncul ei şi de rodul pântece­lui ei n-are ea milă? Chiar când ea îl va uita, eu nu te voi uita (Is 49,15).

Acesta e adevărul cel dintâi şi cel de pe urmă,

Vestea cea Bună ce o avem de vestit lumii:

Trebuie ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis…

şi că i-ai iubit pe ei

aşa cum m-ai iubit pe mine (In 17,23).

Iar dragostea lui Dumnezeu, spune sfântul Paul,

a fost revărsată în inimile noastre

de către Duhul Sfânt ce ni s-a dat (Rom 5,5).

Nimic nu poate opri revărsarea iubirii unui Dum­nezeu

pe care chiar cuvântul lui îl arată ca Părinte al milos­tivirii.

Nimic ne va despărţi de iubirea lui Cristos (Rom 8,35).

Nimic nu va putea stinge văpaia iubirii divine,

care este Duhul Sfânt.

(…) Primind iubira, vom putea spune poate, la rândul nostru, împreună cu sfânta Tereza a Pruncului Isus,

că “ne-am găsit în iubire vocaţia”.

Vom înţelege cândva cât de mult se aseamănă

cea de-a doua poruncă cu cea dintâi (Mt 22,39).

Fiindcă atât de mult a pus Dumnezeu în om din El,

încât există în germen, în fiecare din noi, dorul de iubirea cea dintâi ce vine ea în întâmpinarea noastră.

Un asemenea fel de a vedea lucrurile schimbă totul.

O dată pentru întotdeauna, scrie sfântul Augustin,

ţi se dă acest scurt precept:

iubeşte şi fă ceea ce doreşti.

Dacă taci, taci din iubire.

Dacă vorbeşti, vorbeşte din iubire.

Dacă cerţi, ceartă din iubire.

Dacă ierţi, iartă din iubire.

Poartă în străfundul sufletului rădăcina iubirii.

Dintr-o asemenea rădăcină nu poate ieşi decât bine.

Ajunge să iubeşti, căci nu există nimic dincolo de iubire.

Iubirea e totul, purifică totul, luminează totul.

Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare,

nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte.

Ea nu se poartă necuviincios, nu caută la ale sale,

nu se mânie, nu ţine cont de rău.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suportă, toate le crede,

toate le speră, toate le îndură (1Cor 13,4-7).

Înţelegem acum mai bine pentru ce, meditând la aceste cuvinte,

„mica” Tereza a încetat să mai dorească vreo altă vocaţie decât cea de a iubi.

„Şi atunci, cuprinsă de o bucurie fără seamăn,

am exclamat: În inima Bisericii, voi fi Iubirea… ast­fel voi fi totul…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.