„De ce ne amăgim? Răul de care suferim nu-i în afara, ci înăuntrul nostru…” Seneca

Seneca: Scrisori către Luciliu (1)
LaPunkt

Viaţa noastră este legată de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uită numai la dânsul și care aduce toate lucrurile spre interesul lui: trebuie să trăiești pentru altul, dacă vrei să trăiești pentru tine. Această comunitate, respectată cu grijă și sfinţenie, care ne unește pe toţi unii cu alţii și creează un drept comun întregii omeniri, contribuie foarte mult la întărirea acelei comunităţi mai strânse dintre prieteni, despre care vorbeam. Căci cine se simte în multe privinţe legat de oameni, de-un prieten este legat întru totul.

Aceasta, o, Luciliu, dragul meu prieten, aș prefera să mi se arate de către gânditorii ăștia subtili – datoriile mele faţă de un prieten, și faţă de toţi oamenii – decât în ce sensuri se înţelege cuvântul „prieten“ și cât de numeroase sunt înţelesurile cuvântului „om“.

Iată, înţeleptul și nebunul apucă aici pe căi deosebite. De partea cui mă dau? În ce parte-mi poruncești să merg? Pentru unul orice om este un prieten, pentru celălalt prieten nu înseamnă și om; unul își face un prieten, celălalt se face el prieten cuiva. Asta înseamnă să sucești cuvintele și să împarţi silabele.                                                                        *

De ce ne amăgim? Răul de care suferim nu-i în afara, ci înăuntrul nostru, în măruntaiele noastre chiar. Tocmai fiindcă nu știm că suntem bolnavi, de aceea ne însănătoșim atât de greu. Dacă am începe să ne îngrijim, cât timp ne-ar trebui ca să scăpăm de răul atâtor boli? Dar acum noi nici măcar doctorul nu-l chemăm, care-ar avea mai puţin de lucru, cât boala-i la început. Sufletele tinere și neștiutoare ascultă de cel ce le-arată drumul cel drept. Nu este un om care să revină mai greu la calea naturii decât cel care fuge de dânsa. Nouă însă ne e rușine să-nvăţăm a fi înţelepţi. Dar, pe Hercule, dacă ne e rușine să căutăm o călăuză, nu e nici o speranţă că binele acesta atât de mare s-ar putea revărsa asupra noas- tră printr-o întâmplare: trebuie să ne ostenim. Și, la drept vorbind, osteneala nu e atât de mare, dacă vom începe, așa cum spuneam, să ne modelăm și să ne îndreptăm sufletul mai înainte ca răutatea să se învârtoșeze. Dar nici în faţa răutăţii învârtoșate nu mă dau bătut, căci nu există boală sufletească pe care munca statornică și continuă, precum și o îngrijire atentă să n-o înfrângă.

Seneca, Scrisori către Luciliu

Traducere de Gheorghe Guțu

Humanitas, 2020

Ediție cartonată

„Una dintre marile cărţi despre condiţia umană.“ – Gabriel Liiceanu

„ Pe bună dreptate s‑a spus că Seneca este cel mai modern scriitor latin. Cele 124 de scrisori către prietenul său Luciliu, guvernatorul Siciliei, alcătuiesc un tratat de morală pentru uzul posterităţii. Deschizând această carte scrisă acum două mii de ani, nu putem ocoli întrebarea dacă posteritatea ne mai cuprinde și pe noi. La ce bun să mai citim niște epistole cu temă morală? Ce ne mai poate învăţa astăzi filozoful care a fost profesorul tânărului Nero, ba chiar a guvernat Imperiul în vremea lui? […]

Cititorul de azi poate găsi în aceste epistole de acum două mii de ani un prototip superior al cărţilor de dezvoltare personală. Stoicii au fost printre primii care au alcătuit asemenea reţete de viaţă, pentru eliberarea de angoasă și grijă, căutând să confere motivaţie și sens atât activităţii umane, cât și împrejurărilor neașteptate ale vieţii. Cum să avem mai multă încredere în forţele proprii? Cine suntem? Care e secretul vieţuirii în armonie?

Alături de alţi autori stoici, Seneca a devenit o mină de aur pentru cărţile motivaţionale și de dezvoltare personală din zilele noastre.“

-Dionisie Pîrvuloiu

Vezi articolul

Lucius Annaeus Seneca (sau Seneca cel Tânăr), om de stat, filozof și scriitor latin, s-a născut în anul 4 î.Cr. la Corduba (azi Córdoba), în provincia romană Hispania. În pofida unei sănătăţi precare urcă destul de repede în ierarhia politică a unei Rome marcate de regimuri tiranice și represive. Câștigă și faimă literară, scriind tragedii și tratate cu caracter filozofic, literar și știinţific. Este, pe rând, condamnat la moarte de Caligula, apoi de Claudius, exilat opt ani în insula Corsica, apoi numit pretor și preceptor al tânărului împărat Nero. Timp de alţi opt ani Seneca va fi adevăratul conducător al Imperiului Roman – o perioadă de pace și prosperitate.

Treptat, relaţiile sale cu Nero se răcesc, iar acuzaţiile și calomniile se înmulţesc, acestea insistând pe contrastul dintre imensa bogăţie a lui Seneca și nobilele precepte stoice pe care le promova. În anul 65, în urma descoperirii unui complot împotriva lui Nero, în care ar fi fost implicat și Seneca, filozoful este obligat să se sinucidă. Dintre operele sale cele mai importante amintim: De brevitate vitae (Despre scurtimea vieţii), De providentia (Despre providenţă), Quaestiones naturales (Problemele naturii), De vita beata (Despre viaţa fericită), De ira (Despre mânie), tragedii ca FenicieneleHercule furiosTroieneleMedeea, pamfletul Apokolokyntosis divi Claudii (Prefacerea în dovleac a împăratului Claudius).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.