De meditat la vremea Adventului

„… vom lăsa ca El să ne plăsmuiască precum un olar (cf. Is 29,16)

Cu papa Francisc despre o erezie foarte raspândita: pelagianismul.

Din exortatia apostolica Gaudete et exultate

47. Gnosticismul a dat loc unei alte erezii vechi, prezente și ea astăzi. Cu trecerea timpului, mulți au început să recunoască faptul că nu cunoașterea ne face mai buni sau sfinți, ci viața pe care o trăim. Problema este că asta a degenerat subtil, în așa manieră încât aceeași eroare a gnosticilor pur și simplu s-a transformat, dar n-a fost depășită.

48. De fapt, puterea pe care gnosticii o atribuiau inteligenței unii au început s-o atribuie voinței umane, efortului personal. Astfel au apărut pelagienii și semipelagienii. Nu mai ocupa inteligența locul misterului și al harului, ci voința. Se uita că totul „nu depinde nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu cel îndurător” (Rom 9,16) și că el „ne-a iubit cel dintâi” (1In 4,19).

O voință fără umilință

49. Cei care răspund acestei mentalități pelagiene sau semipelagiene, deși vorbesc despre harul lui Dumnezeu cu discursuri îndulcite, „în definitiv se încred numai în propriile forțe și se simt superiori celorlalți pentru că respectă norme determinate sau pentru că sunt în mod încăpățânat fideli față de un anumit stil catolic.

Când unii dintre ei se adresează celor slabi, spunând că totul este posibil cu harul lui Dumnezeu, în fond obișnuiesc să transmită ideea că totul se poate face cu voința umană, ca și cum ea ar fi ceva curat, perfect, atotputernic, la care se adaugă harul. Se pretinde să se ignore că „nu toți pot totul” și că în această viață fragilitățile umane nu sunt vindecate complet și odată pentru totdeauna de har. În orice caz, așa cum învăța sfântul Augustin, Dumnezeu te invită să faci ceea ce poți și „să ceri ceea ce nu poți”; sau să-i spui cu umilință Domnului: „Dă-mi ceea ce poruncești și poruncește-mi ceea ce vrei”.

50. În ultimă analiză, lipsa unei recunoașteri sincere, suferite și rugătoare a limitelor noastre este ceea ce împiedică harul să acționeze mai bine în noi, pentru că nu-i lasă spațiu pentru a provoca acel bine posibil care se integrează într-un drum sincer și real de creșter. Harul, tocmai pentru că presupune natura noastră, nu ne face dintr-o dată superoameni.

A pretinde asta ar însemna să ne încredem prea mult în noi înșine. În acest caz, în spatele credinței drepte, atitudinile pot să nu corespundă cu ceea ce afirmăm despre necesitatea harului, iar în fapte ajungem să ne încredem în ea puțin. De fapt, dacă nu recunoaștem realitatea noastră concretă și limitată, nu vom putea să vedem nici pașii reali și posibili pe care Domnul ni-i cere în fiecare moment, după ce ne-a atras și ne-a făcut capabili cu darul său. Harul acționează istoric și, în mod obișnuit, ne ia și ne transformă în mod progresiv. De aceea, dacă refuzăm această modalitate istorică și progresivă, de fapt putem ajunge să-l negăm și să-l blocăm, chiar dacă îl exaltăm prin cuvintele noastre.

51. Când Dumnezeu se adresează lui Abraham, îi spune: „Eu sunt Dumnezeul cel atotputernic: Umblă în prezența mea și fii neprihănit!” (Gen 17,1). Pentru a putea fi desăvârșiți, așa cum îi place lui, avem nevoie să trăim cu umilință în prezența sa, învăluiți în gloria sa; avem nevoie să mergem în unire cu el recunoscând iubirea sa constantă în viața noastră. Tatăl e cel care ne-a dat viața și ne iubește mult. Odată ce îl acceptăm și încetăm să gândim existența noastră fără el, dispare angoasa singurătății (cf. Ps 139,7). Și dacă nu mai punem distanțe între noi și Dumnezeu și trăim în prezența sa, vom putea să-i permitem să examineze inimile noastre pentru a vedea dacă merg pe calea cea dreaptă (cf. Ps 139,23-24).

Astfel vom cunoaște voința vrednică de iubire și perfectă a Domnului (cf. Rom 12,1-2) și vom lăsa ca el să ne plăsmuiască precum un olar (cf. Is 29,16). Am spus de atâtea ori că Dumnezeu locuiește în noi, dar este mai bine să spunem că noi locuim în el, că el ne permite să trăim în lumina sa și în iubirea sa. El este templul nostru: „Un lucru cer de la Domnul și pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului și să vizitez sanctuarul său” (Ps 27,4). „Căci mai bună este o zi în curțile tale, decât o mie în altă parte” (Ps 84,11). În el suntem sfințiți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.