„…nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi […]
Vasile cel Mare sau pe când episcopii purtau felon — JURNAL DE MIGRANT
Retin pasajul despre Sf Vasile
„Omul durerilor eparhiei sale
Ce este episcopul în eparhia sa dacă nu umărul de sprijin al tuturor? Părintele tuturor, creștini sau necreștini, omul rugăciunii și mai ales omul faptei, într-un singur cuvânt, omul durerilor este cea mai bună definiție a episcopului.
În anul 370, murind episcopul Eusebiu, Vasile a fost ales în locul acestuia. Deşi era în floarea vârstei, consumat de asceza severă a monahismului ce îl practicase, și-a asumat episcopatul nu ca un merit ci ca o nevoie a Bisericii.
În primul an al omoforului său, Capadocia a fost lovită de o foamete cumplită. A privit cu durere la suferinţa oamenilor. Mişcat de acest lucru, a organizat o tabără filantropică în care a strâns pe cei mai înfometaţi dintre locuitorii cetăţii, cu copiii în frunte, pentru a le da de mâncare. Și nu doar mâncare. Poporul avea nevoie, ca și astăzi de cuvânt și alinare.
Nu a încetat nicio clipă să piardă din vedere problemele săracilor, nedreptăţiţilor, orfanilor, văduvelor, bolnavilor şi a celor aflaţi în nevoi. Pentru aceştia a înfiinţat o serie de aşezăminte cunoscute sub numele de Vasiliade, care includeau case de oaspeţi pentru clerici, instituţii de asistenţă socială, ospătărie, spital şi şcoli tehnice, precum şi locuinţe care ofereau adăpost personalului. O cetate în cetate.
Dragostea cea mare a episcopului Vasile l-a făcut pe Grigorie, Teologul de mai târziu, să rostească: „Vasile putea să facă aici să plouă pâine din cer prin rugăciune, prin cuvântul său el deschide hambarele bogaţilor, pentru a satura pe cei săraci cu pâine. Adună în acelaşi loc pe cei răniţi de foame, printre aceştia sunt unii care abia mai respiră, bărbaţi, femei, copii, bătrâni.”
Brațele întinse ale unității Bisericii
Dacă despre Vasiliada și opera sa socială nu ne ajung rândurile să le descriem, nu trebuie să uităm despre o altă parte a slujirii Sfântului Vasile cel Mare – unitatea Bisericii și reprezentarea acesteia în fața autorităților statale.”
