Încrederea – Puterea poetică a spiritului omenesc / Nicolae Steinhardt — Bibliotecana

Nicolae Aurelian Steinhardt (1912-1989) – scriitor, critic literar, eseist, jurist, publicist român. De origine evreiască, se convertește la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, își ia numele de fratele Nicolae, și se călugărește după punerea sa în libertate. Reper al culturii și spiritualității românești, N.S. este autorul unei opere unice în literatura română: […]

Încrederea – Puterea poetică a spiritului omenesc / Nicolae Steinhardt — Bibliotecana

Extras:

„Când Dostoievski a scris: ”pe patul de moarte fiind și venind careva să-mi demonstreze cu argumente irezistibile că nu Hristos e adevărul, ci altceva, eu voi rămâne cu Hristos și mă voi despărți de adevăr”, el a dat expresie unei stări de spirit opuse celei căreia vremelnic a căzut pradă mica turmă a lui Hristos.

În prezența valurilor vieții, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanșe, zgomote și furii, creștinul e dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (…) Tărăboiul, desigur, e mare și realitatea se arată a fi devenit numai ostilitate și vuiet, hău și năvală, porțile s-ar zice că au fost ferecate, ieșire nu mai încape, ajutor nu mai are de unde și pe unde veni, duhuri kafkiene par a se fi pornit din toate azimuturile: da, valurile pot acoperi în orice clipă mica, neputincioasa navă a vieții omenești.

A spune totuși nu, a repeta (cum ne sfătuiește André Suarès) cuvântul lui Neptun către valurile dezlănțuite: nu, nu, nu, a considera drept maya (cum zic hindușii) – adică iluzie, amăgire, scenografie – tot decorul acela ce se străduiește a transmite impresia de ineluctabilitate și iremediabil, iată arta de a fi creștin – încrederea în Hristos chiar și la ananghie, nu numai în zilele vieții de șart, când cerul e senin ori ușor posomorât, când zgomotul de fond al realității nu s-a prefăcut în urgie sonoră, iar stihiile nu au prins a rânji și a se urni asupră-ne ca pădurea de la Birnam împotriva nefericitului rege Macbeth.

Nu-i de ajuns să credem în Hristos și în dumnezeirea Sa. Ni se cere și simțământul mai omenesc, mai puțin teologal, mai intim, mai direct și mai cald, mai apropiat de o relație de tip eu-tu (Martin Buber), de la persoană la persoană (Dumitru Stăniloae), al încrederii de fiecare clipă, în toate diversele (măruntele ori decisivele) vicisitudini ale vieții.” 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.