Christos fie platoșa mea astăzi
Mă ridic astăzi
prin puterea ce mi-o dă invocarea Sfintei Treimi,
prin credința în Sfânta Treime
prin mărturisirea Unității
Creatorului tuturor lucrurilor.
Mă ridic astăzi
prin puterea nașterii lui Christos şi a botezului său,
prin puterea răstignirii şi a îngropării sale,
prin puterea venirii sale ca Judecător.
Mă ridic astăzi
prin puterea iubirii heruvimilor,
în ascultarea îngerilor,
în slujirea arhanghelilor,
în rugăciunile străbunilor noștri, în propovăduirile profeților,
în credința mărturisitorilor,
în faptele oamenilor drepți.
Mă ridic astăzi
prin puterea cerurilor
prin lumina soarelui
prin strălucirea lunii,
prin splendoarea focului,
prin iuțeala fulgerului,
prin viteza vântului,
prin adâncimea mărilor,
prin stabilitatea pământului,
prin tăria stâncii.
Mă ridic astăzi
prin puterea lui Dumnezeu ce mă va conduce
prin tăria lui Dumnezeu ce mă va susține
prin mâna lui Dumnezeu ce mă va păzi
cu scutul lui Dumnezeu ce mă va apăra,
cu armata lui Dumnezeu ce mă va mântui
de toate capcanele diavolilor
de toate ispitele viciilor,
de toți cei ce-mi vor răul,
de departe ori de aproape,
singuri sau numeroși.
Chem astăzi toate puterile acestea
ca să se pună între mine şi toţi răii,
să lupte împotriva oricărei puteri crude şi necruțătoare
a tot ce poate unelti împotriva corpului și sufletului meu.
Chem puterea aceasta să îndepărteze uneltirilor falşilor profeţi
legile întunecate ale păgânismului,
toate farmecele vrăjitorilor
orice cunoaştere ce corupe trupul şi sufletul omului.
Christos fie pavăza mea astăzi
pentru ca să ajungă la mine îmbelşugata lui binecuvântare.
Christos cu mine, Christos înaintea mea, Christos în urma mea,
Christos în mine, Christos sub mine, Christos când mă culc,
Christos când mă scol, Christos când mă aşez,
Christos când ajung,
Christos în inima tuturor ce se gândesc la mine,
Christos în gura oricui vorbeşte despre mine,
Christos în orice ochi ce mă vede,
Christos în orice ureche mă aude.
Mă ridic cu puterea cea mare:
invocarea Sfintei Treimi!
Amin.
Rugăciunea sf. Patrick