O precizare importanta

Un Duh sfânt care trebuie regândit

Arta, un vehicul minunat al culturii, nu a fost prea amabilă cu Duhul sfânt. A lăsat imprimată în imaginația noastră o pasăre a cerului. Sau, dacă preferați, un porumbel alb. Această figură, deși prezentă în relatările biblice cu valoare absolut simbolică, nu ne-a facilitat înțelegerea a ceea ce este în mod exact Duhul sfânt.

Cu precizarea că a vorbi despre Dumnezeu înseamnă întotdeauna a bâlbâi definiții niciodată definitive, pentru a-l înțelege pe Duhul sfânt, trebuie să ne referim la ideea trinitară a lui Dumnezeu. Conciliile ecumenice din primele secole ale creștinismului au încercat să exprime măreția nemărginită a lui Dumnezeu și magnificența identității sale vorbind despre modurile prin care noi îl percepem pe Dumnezeu.

Aceste „moduri de subzistență” au fost definite în greacă „ypòstasis”. Și apoi redate în latină cu expresia „persona”. Prin urmare, Dumnezeu a fost definit ca o singură natură în trei persoane. Cu timpul, însă, termenul „persoană” a suferit o schimbare de semnificație foarte remarcabilă. Pentru noi, astăzi, a vorbi despre persoană înseamnă a vorbi despre un individ dotat cu voință, libertate, sentimente, gândire…

Mariotto Di Nardo, Treimea între fecioara Maria, Magdalena și alți sfinți 1400-05

Astfel, atunci când auzim că Dumnezeu este trei persoane, ne gândim în mod automat că Dumnezeu este format din trei indivizi, care sunt foarte prietenoși între ei, dar pe care trebuie să îi considerăm ca un singur Dumnezeu. Și acest lucru ne creează confuzii.

Dumnezeul unul şi întreit

Dacă recuperăm însă sensul original al termenului de ipostază – și, prin urmare, al sensului pe care îl avea și în latină cuvântul persoană – ne dăm seama că se spune pur și simplu că Dumnezeu este unul singur, dar că noi îl percepem în trei moduri diferite ale existenței sale.

Îl recunoaștem ca sursă a vieții și, drept urmare, îl numim Tată. Îl știm ca energie vitală care locuiește în lume și, prin urmare, îl numim Duh. L-am văzut manifestându-se în experiența umană a lui Isus din Nazaret și astfel îl numim Fiu.

Așadar, Duhul sfânt este Dumnezeu în energia sa vitală care locuiește în lume și dăruiește viață. Atunci, departe de a ne face să ne gândim la flăcări zburătoare sau porumbei care planează, Rusaliile ar trebui pur și simplu să ne facă să ne gândim la energia lui Dumnezeu care locuiește în noi.

Annamaria Corallo, fragment din „Rusalii pentru o viata divina”, Curajul credintei.

Curajul credinței

Echivocuri de Rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor nu a fost inventată de prima comunitate creștină. Pur și simplu a găsit-o, gata pregătită, în calendarul festivităților iudaice.

Era sărbătorită o revelație cu totul deosebită din partea lui Dumnezeu, cea pe care a făcut-o în timp ce vorbea cu Moise încă o dată, pe un munte, în timp ce poporul eliberat recent din sclavia egipteană aștepta întoarcerea condotierului său în vale. În acel dialog special, Dumnezeul eliberator i-a încredințat lui Moise cele Zece cuvinte.

În ebraică, sărbătoarea se numește Shavuot, ceea ce înseamnă literalmente „Săptămânile”. De fapt, sunt socotite cele șapte săptămâni, adică cele patruzeci și nouă de zile, care au trecut de la Paștele ebraic până la acel dar divin cu totul special: prin învățăturile sale de viață sau Tora, Dumnezeu indica drumul spre fericire. În limba greacă, numele acelei sărbători devine Pentecostè, adică cincizeci, cu referire la a cincizecea zi după…

Vezi articolul original 715 cuvinte mai mult

„Circumstances change, and so can you.”

Some Jordan B. Peterson’s picks.

Sometimes people are bullied because they can’t fight back. (a 6 y old opposed to a 9)

But just as often, people are bullied because they won’t fight back”.

If you can bite, you generally don’t have to.

“If you say no, early in the cycle of oppression, and you mean what you say (which you state your refusal in no uncertain terms and stand behind it) then the scope for oppression on the part of oppressor will remain properly bounded and limited. … People who refuse to muster appropriately self-protective territorial responses are laid open to exploitation as much as those who genuinely can’t stand up for their own rights because of more essential inability or a true imbalance in power.”

“Maybe you are a loser. And maybe you are not – but if you are, you don’t have to continue in that mode. Maybe you just have a bad habit. Maybe you’re even a collection of bad habits. Nonetheless, even if you come by your poor posture honestly – even if you were unpopular or bullied at school or in grade school – it’s not necessarily appropriate now.

Circumstances change. If you slump around, with the same bearing that characterizes a defeated lobster, people will assign you a lower status, and the old counter that you share with crustaceans, sitting at the very base of your brain, will assign you a low dominance number. Then your brain will not produce as much serotonin. This will make you less happy, and more anxious and sad, and more likely to back down when you should stand up for yourself. (…) All in all, it’s just not good.

Circumstances change, and so can you.”

“If you start to straighten up, then people will look at and treat you differently.”

………..

To stand up straight with your shoulders back is to accept the terrible responsibility of life, with eyes wide open. It means deciding to voluntarily transform the chaos of potential into the realities of habitable order. Il means adopting the burden of self-conscious vulnerability, and accepting the end of the unconscious paradise of childhood, where finitude and mortality are only dimly comprehended. It means willingly undertaking the sacrifice necessary to generate a productive and meaningful reality (it means acting to please God, in the ancient language).

To stand up straight with your shoulders back means building the ark that protects the world from the flood, guiding your people through the desert after they have escaped tyranny, making your way away from comfortable home and country, and speaking the prophetic word to those who ignore the widows and children. ………………………..

So, attend carefully to your posture. Quit drooping and hunching around. Speak your mind. Put your desires forward, as if you had a right to them – at least the same rights as others. Walk tall and gaze forthrightly ahead. Dare to be dangerous. Encourage the serotonin to flow plentifully through the neural pathways desperate for its calming influence.

People, including yourself, will start to assume that you are competent and able (or at least they will not immediately conclude the reverse). Emboldened by the positive responses you are now receiving, you will begin to be less anxious. You will find it easier to pay attention to the subtle social clues that people exchange when they are communicating. Your conversations will flow better, with fewer awkward pauses. That will make you more likely to meet people, interact with them, and impress them. ……

Thus strengthened and emboldened, you may choose to embrace Being, and work for furtherance and improvement. Thus strengthened, you may be able to stand, even during the illness of a loved one, even during the death of a parent, and allow others to find strength alongside you when they would otherwise be overwhelmed with despair. Thus emboldened, you will embark on the voyage of your life, let your light shine, so to speak, on the heavenly hill, and pursue your rightful destiny. Then the meaning of your life may be sufficient to keep the corrupting influence of mortal despair at bay.

Then you may be able to accept the terrible burden of the World, and find joy.

Look for your inspiration to the victorious lobster, with its 350 million years of practical wisdom. Stand up straight, with your shoulders back.

From J. Peterson’s “Twelve rules”,

12 Rules for Life: An Antidote to Chaos 

Rule 1, STAND UP STRAIGHT WITH YOUR SHOULDERS BACK.

Rusalii pentru o viață deplină — Curajul credinței

Echivocuri de Rusalii

Sărbătoarea Rusaliilor nu a fost inventată de prima comunitate creștină. Pur și simplu a găsit-o, gata pregătită, în calendarul festivităților iudaice. Era sărbătorită o revelație cu totul deosebită din partea lui Dumnezeu, cea pe care a făcut-o în timp ce vorbea cu Moise încă o dată, pe un munte, în timp ce […]

Rusalii pentru o viață deplină — Curajul credinței

Dacă recuperăm însă sensul original al termenului de ipostază – și, prin urmare, al sensului pe care îl avea și în latină cuvântul persoană – ne dăm seama că se spune pur și simplu că Dumnezeu este unul singur, dar că noi îl percepem în trei moduri diferite ale existenței sale.

Îl recunoaștem ca sursă a vieții și, drept urmare, îl numim Tată. Îl știm ca energie vitală care locuiește în lume și, prin urmare, îl numim Duh. L-am văzut manifestându-se în experiența umană a lui Isus din Nazaret și astfel îl numim Fiu.

Așadar, Duhul sfânt este Dumnezeu în energia sa vitală care locuiește în lume și dăruiește viață. Atunci, departe de a ne face să ne gândim la flăcări zburătoare sau porumbei care planează, Rusaliile ar trebui pur și simplu să ne facă să ne gândim la energia lui Dumnezeu care locuiește în noi.

A trăi Rusaliile

Prin urmare, a ne deschide către Duhul sfânt va însemna să ne deschidem către viață. Rusaliile se vor realiza prin încercarea noastră de a fi tot ceea ce putem fi. În orizontul binelui și al iubirii care ne face să creștem și să ne maturizăm ca persoane pe deplin realizate, deci fericite.

Annamaria Corallo, biblista

Persoană, natură, energii — Persona

Inițial publicat pe Alteritas: Pentru teologia și antropologia creștină, literatura patristică ne livrează trei concepte fundamentale împreună cu două distincții care se conturează în legătura cu acestea. Prima distincție este stabilită în contextul dezbaterilor teologice din secolul al IV-lea ca răspuns la tezele ereziei ariene care negau divinitatea Fiului și a Duhului Sfânt. Sf.…

Persoană, natură, energii — Persona

Extras, de pe site-ul autorului, https://danutj.wordpress.com/2021/05/22/persoana-natura-energii/

Energiile divine nu sunt o interfață sau un mediator, o esență suplimentară între Dumnezeu și lume, ci o expresie a modului de a fi a lui Dumnezeu ca o ființă personală care se exprimă în mod liber. Expresia cea mai înaltă a persoanei divine în raport cu cea umană este erosul sau iubirea. Erosul divin reprezintă dinamica permanentă a ecstasului persoanei ca oferire de sine celuilalt, ca reciprocitate a cunoașterii și deschiderii către celălalt. Această dinamică are loc permanent între persoanele Sfintei Treimi și se oferă ca dar și oamenilor. Cunoașterea lui Dumnezeu înseamnă participarea la iubirea sa, adică la energiile persoanelor divine, la ceea ce ele ne oferă ca prezență revelatoare, ca deschidere care ne invită la dialog, ca întâlnire care ne confirmă propria unicitate. Iubirea dintre persoana divină și cea umană reprezintă concretizarea cea mai înaltă a participării omului la energeia divină, adică în mod nemijlocit, ca o adresare personală față către față, ca o ieșire a fiecărei persoane în întâmpinarea celeilalte. Așa cum menționează Sf. Grigorie Palamas, participarea persoanei umane la harul divin, la iubirea Sfintei Treimi, ține de modul nostru de a fi cu care am fost înzestrați la creație, de calitatea de persoană, dar și de iconomia Duhului Sfânt, de prezența sa tainică în viața omului care susține și dezvoltă capacitatea noastră de a răspunde lui Dumnezeu, de a participa la energiile sale. Îndumnezeirea, ca participare a omului la viața divină, nu este o realizare pe cont propriu, nu depinde doar de efortul nostru de a ieși din noi înșine în căutarea lui Dumnezeu, ci, în primul rând, de inițiativa sa iubitoare de a ni se oferi, de a iniția un raport cu persoana umană. Așadar, prezența personală a lui Dumnezeu față de om este un dar permanent la care putem răspunde grație iconomiei Duhului Sfânt care este deja în acțiune și se manifestă ca ajutor al nostru.

Acest tablou conceptual poate fi considerat o pură speculație teoretică, însă Părinții bisericii l-au concretizat mereu în legătură cu experiența lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Pe de o parte, apropierea noastră de Isus reprezintă ocazia să sesizăm această raportare a sa la celelalte persoane divine în condițiile kenozei sau limitării existenței sale la parametrii naturii umane. Viața lui este exemplară nu doar sub raport moral, ci îndeosebi ca mod de existență care face transparentă prezența lui Dumnezeu, relația sa cu persoanele divine. Raportarea lui Isus la Tatăl și la Duhul Sfânt nu se realizează ca niște instincte religioase ale omului care se supune autorității divine, ci sunt reflexe ale unei experiențe care înțelege că ceea ce dă fundament și potențează posibilitatea trăirii omului la adevărații săi parametri ontologici, ca ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este deschiderea către persoana divină, disponibilitatea de a participa la prezența sa activă în lume, de a sesiza energiile sale în raportarea sa la noi. Pe de altă parte, Isus Cristos devine pentru fiecare dintre noi motorul care fondează un tip nou de experiență care ne este accesibil tuturor și care ne dă ocazia să experiem condiția de ființe personale care participă la darurile lui Dumnezeu, adică la energiile sale. Ca om restaurat, desăvârșit, el trăiește plenar relația cu Dumnezeu, în iubirea Tatălui și a Duhului, și, în același timp, ne poate face părtași acestei experiențe prin relația pe care o inițiază cu cei care cred în el și i se deschid. Isus ni se oferă ecstatic în permanență și în multe moduri (de la cel eucaristic, până la cel al rugăciunii și contemplării, al prezenței sale personale reale) și ne invită și pe noi în intimitatea relațiilor cu persoanele divine (In. 14:23) ca unul dintre noi, ca om care a deschis această cale a comuniunii cu Dumnezeu.

Dănuț Jemna

Duhul adevărului vă va călăuzi spre întregul adevăr — Curajul credinței

Duminica Rusaliilor – 23 mai 2021

Duhul adevărului vă va călăuzi spre întregul adevăr – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Ioan 15,26-27; 16,12-15

În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: «Când va veni Paracletul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el […]

Duhul adevărului vă va călăuzi spre întregul adevăr — Curajul credinței

Duhul Sfânt, un necunoscut?

Fragment dintr-o predica a Pr Claudiu Dumea, mai 2010

Celebrăm astăzi sărbătoarea Rusaliilor, Coborârea Spiritului Sfânt – eveniment capital pentru viaţa fiecărui creştin şi pentru Biserica întreagă. Ne amintim cu toţii ce i s-a întâmplat într-o zi sfântului Pavel la Efes. Întâlneşte un grup de credincioşi şi îi întreabă: “Credeţi voi în Duhul Sfânt? L-aţi primit?” La care, aceştia fac ochii mari, ridică din umeri şi zic: “Duhul Sfânt? Nici nu ştiam că există aşa ceva”. “Atunci”, îi întreabă Apostolul, “cum aţi fost botezaţi?”

După două mii de ani de la această întâmplare, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Duhul Sfânt continuă să fie un necunoscut.

Suntem astăzi invitaţi să-l redescoperim pe Duhul Sfânt. Unde? În acest sanctuar, în această biserică închinată lui? Şi aici, dar, mai presus de toate, să-l redescoperim în noi înşine. Citim în viaţa sfintei Angela de Foligno că ea a mers odată în pelerinaj la Sanctuarul din Assisi, care adăposteşte trupul sfântului Francisc. Dar abia intrată în bazilică, aude în inima ei un glas care îi spune: “Angela, ai venit în acest sanctuar ca să găseşti ajutor şi mângâiere. Dar tu porţi în tine pe cineva care te poate ajuta şi mângâia mai mult decât sfântul la care ai venit în acest sanctuar. Eu sunt Duhul Sfânt, care locuiesc în tine”. Sfânta Angela de Foligno uitase pentru un moment ceea ce noi uităm tot timpul, şi anume ceea ce le spunea sfântul Pavel celor dintâi creştini: “Nu ştiţi voi că voi sunteţi templul, biserica, sanctuarul lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt locuieşte în voi?”

Înainte de această revărsare, să-i zicem oficială, publică, a Duhului Sfânt de la Rusalii, a mai fost una, săvârşită într-un cadru mai intim, mai restrâns, în seara zilei de Paşti. Isus înviat le-a apărut ucenicilor săi în casa în care stăteau încuiaţi de frica iudeilor, a suflat asupra lor şi le-a spus: “Primiţi-l pe Duhul Sfânt”A suflat. De ce a suflat? Gestul acesta, făcut de Isus înainte de a-l dărui pe Duhul Sfânt, este extrem de important. Cuvântul “a sufla” nu mai apare nicăieri în Noul Testament, în schimb, el apare de două ori în Vechiul Testament. Prima dată apare în Cartea Genezei, când ni se vorbeşte despre crearea lui Adam: “Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi astfel, omul s-a făcut un suflet viu” (Gen 2,7). Aşadar, în seara Învierii, când Isus suflă şi Duhul Sfânt coboară, se înfăptuieşte o nouă creaţie. Se naşte omul nou. Omul îşi leapădă şorţul făcut din frunze de smochin, cu care îşi acoperea goliciunea, semnul păcatului şi al ruşinii, şi se îmbracă cu o haină de lumină şi glorie ca şi Isus înviat. Omul se întoarce la ceea ce a fost dintru început: chip şi imagine a lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt este acela care, la Botez, creează omul cel nou în noi, pune în noi viaţa cea nouă, suprafirească a harului, face din noi copii ai lui Dumnezeu, iar el vine să locuiască în noi ca într-un templu. De aici, îndemnurile sfântului Pavel: “Fiţi atenţi cum vă purtaţi cu cel pe care îl purtaţi în voi. Nu-l stingeţi Duhul Sfânt din voi, nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt din voi, nu profanaţi prin păcat templul Spiritului Sfânt, care sunteţi voi înşivă”.

Şi a doua oară găsim cuvântul “a sufla” în Vechiul Testament, în impresionanta vedenie pe care a avut-o profetul Iezechiel. Profetul vede o câmpie întinsă acoperită cu schelete omeneşti, cu oase uscate. La porunca lui Dumnezeu, profetul strigă: “Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învie!” La acest strigăt, Duhul a intrat în oase, oasele s-au acoperit cu carne, s-au ridicat în picioare şi erau ca o oaste foarte mare. “Fiul omului”, îi spune Domnul profetului, “oasele acestea sunt toată casa lui Israel”. Această profeţie se realizează cu adevărat în ziua de Rusalii. Duhul Sfânt suflă; suflarea sa este ca o vijelie, ca o furtună puternică, şi se ridică în picioare noul Israel, noul popor al lui Dumnezeu, Biserica. De aceea, sărbătoarea Rusaliilor este considerată ca ziua de naştere a Bisericii. În această zi, Dumnezeu încheie noua alianţă cu noul său popor, cu Biserica.

Şi nu întâmplător, Duhul Sfânt a coborât în ziua de Rusalii.

Rusaliile era sărbătoarea cea mare şi solemnă în care evreii comemorau vechea alianţă, pe care Dumnezeu o încheiase cu poporul său, pe Muntele Sinai, la 50 de zile după eliberarea din robia Egiptului. Acest nou popor, care se naşte în ziua de Rusalii, Biserica, este catolic, adică universal; în el intră toate popoarele, toate rasele, toate limbile: iudei, romani, parţi, elamiţi, arabi. Naţionalismul, rasismul, şovinismul sunt excluse; nu se mai poate vorbi de Biserica naţională, de o Biserică a neamului. Cine ia parte la o Liturghie solemnă, pe care Papa o celebrează în Piaţa Bazilicii San Pietro din Roma, văzând lume de toate culorile, de toate naţiile, de toate rasele, exprimând în toate limbile aceeaşi credinţă, are impresia că se află la Ierusalim, la primele Rusalii. Iar sufletul şi viaţa noului popor al lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. “Ce este trupul fără suflet?” – se întreba sfântul Augustin. “Un cadavru. Ce ar fi Biserica fără Duhul Sfânt? Un cadavru, o ruină”. În Crez, după Spiritul Sfânt, vine imediat Biserica: “Cred în Duhul Sfânt… cred în Sfânta Biserică Catolică”. Înţelesul exact este: “cred în Duhul Sfânt prezent permanent în Biserica Catolică”.

Sfântul Irineu spunea atât de frumos pe la anul 200: “Unde e Biserica, acolo este Duhul Sfânt, şi unde este Duhul Sfânt, acolo e Biserica”. Iar dacă Duhul Sfânt e sufletul Bisericii, evident că nu poate exista un singur Duh Sfânt cu mai multe Biserici, aşa cum nu poate exista un suflet cu mai multe trupuri.

Isus ni-l prezintă pe Duhul Sfânt ca dătător de viaţă al Bisericii, aducând imaginea apei: apa înseamnă viaţă, lipsa apei înseamnă moarte. Isus, ne povesteşte evanghelistul Ioan (7,37-40), era la Ierusalim de Sărbătoarea Corturilor. În zilele acestei importante sărbători, se făcea o mare procesiune până la Bazinul Siloe, de unde se lua apă cu un ulcior de aur, cu care apoi se stropea altarul de la templu în amintirea acelei ape minunate scoase din stâncă în pustiu, din care băuse poporul ales în drum spre Ţara Făgăduită. Isus se foloseşte de ocazie pentru a striga astfel încât să fie auzit de tot poporul care lua parte la ceremonie: “Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea!. Şi adaugă evanghelistul: “spunea aceste cuvinte despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în el”. Căci Duhul Sfânt nu fusese încă dat. “Spiritul Sfânt”, explică sfântul Vasile cel Mare, “este ca o ploaie ce face să rodească necontenit ogorul Bisericii. Apa este aceeaşi, dar roadele sunt diferite: palmierul produce anumite roade, viţa-de-vie produce struguri, mărul, mere ş.a.m.d. La fel, unul este Spiritul Sfânt, dar felurite sunt roadele pe care el le produce în Biserică. Iar cele 7 Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt şapte râuri de viaţă supranaturală, cu care Duhul Sfânt irigă ogorul Bisericii”.

În sărbătoarea de astăzi, încercăm un sentiment de speranţă, de optimism, de siguranţă. Biserica are de îndurat multe lovituri, multe încercări. Dar avem convingerea că din toate va ieşi victorioasă, pentru că la cârma ei stă Duhul Sfânt. Lumea îmbătrâneşte, popoarele se nasc şi pier, sistemele politice şi partidele apar şi dispar. Biserica este veşnic tânără, căci Duhul Sfânt îi asigură viaţa şi primăvara neîntreruptă.

După ce Papa Ioan al XXIII-lea a fost ales la conducerea Bisericii, nu putea să doarmă. Ce mare răspundere îi apăsa pe umeri! Dar aude un glas tainic, care îi spune: “Ioane, tu conduci Biserica sau eu?” “Tu, Doamne”. “Atunci, du-te la culcare şi dormi liniştit”. Şi acelaşi papă spunea într-un discurs ţinut seminariştilor din Roma: “Biserica e mereu vie, modernă, actuală, de o vârstă cu orice popor care se perindă în istorie”.

Îl rugăm pe Duhul Sfânt, astăzi, să ne transforme şi pe noi aşa cum i-a transformat pe apostoli în ziua de Rusalii: să ne dea lumina credinţei, ca să putem cunoaşte adevărul, focul iubirii, ca să-i putem îmbrăţişa şi pe duşmani, tărie şi curaj, ca să putem trăi şi mărturisi credinţa în lume ca nişte adevăraţi fii ai Bisericii sale.

http://www.predici.cnet.ro/arhive/2466/