ANACLETO IACOVELLI
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi, fragment
e

„Porunca iubirii are două obiective distincte: Dumnezeu şi omul: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toate puterile tale, cu toată mintea, iar pe aproapele, ca pe tine însuţi”.

Spiritualitatea de pe Verna explică până la ce punct a fost înrădăcinată în inima lui Francisc această virtute. De acum înainte, întreaga lui fiinţă – trup şi suflet – îşi luase zborul către veşnicie. Ultimii doi ani de viaţă au fost pentru Francisc un înfocat avânt de dragoste.

Trupul îi era mistuit, nu atât de suferinţele fizice, cât mai ales de focul lăuntric de care era cuprins. „Ce este pentru mine în cer? Şi ce am dorit eu de la tine o, Doamne, pe pământ? Trupul şi inima îmi slăbesc, Dumnezeul inimii mele şi Dumnezeul moştenirii mele veşnice!”.

Nostalgia omenească are tonuri mai puţin patetice. În mod logic, dragostea faţă de aproapele izvorâşte din dragoste de Dumnezeu. Cine iubeşte Capul nu poate să nu iubească şi mădularele. Şi această dragoste, în cele din urmă zile ale Sfântului Francisc, părea că se măreşte.

Nemaiputând umbla pe picioarele sale, Francisc se folosea de un cal sau de un măgar împrumutat de la credincioşi. Toma de Celano povesteşte: „În fiecare zi vizita patru sau cinci localităţi”. Iar sfântul Bonaventura mai spune că ardoarea iubirii îi era atât de puternică, încât „vroia să-i slujească pe leproşi aşa cum făcuse la începutul convertirii sale”. Însă puterile trupului nu-l mai ajutau de a mai face aceasta.

„(…) Într-o noapte, nemaiputând suporta durerea, Francisc a înălţat către Dumnezeu o rugăciune îndurerată spunând: – „Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi şi dă-mi tăria de a îndura această boală cu răbdare”.

– Francisc – i se răspunse –, dacă cineva, în schimbul acestei încercări, ţi-ar dărui o comoară atât de mare încât să te facă să socoteşti ca lucruri de nimic toate bunurile pământului, nu ai fi mulţumit?

– Da, Doamne, aş fi mulţumit! – Aşadar, fii vesel, frate, şi te bucură în aceste suferinţe ale tale, căci poţi rămâne liniştit ca şi cum ai fi în împărăţia mea.

Atunci, Francisc, cu inima plină de bucurie, din cauza făgăduinţei divine, a început să cânte astfel:

Preaînalt, atotputernic, [prea]bun stăpân …

Aşa a apărut Cântecul Creaturilor şi, odată cu el, cea dintâi floare a literaturii italiene. Această operă exprimă într-o viziune lirică visul Sfântului ca întreaga creaţie să se transforme după voinţa lui Dumnezeu. Lumea, aşa cum e descrisă aici, nu se aseamănă cu lumea zilelor noastre. În această lume domneşte farmecul frumuseţii primordiale ieşită de curând din mâinile artistului divin, pe când păcatul nu dezechilibrase încă mersul lucrurilor.

În această poezie se resimte emoţia lui Adam, atunci când a deschis pentru prima oară ochii asupra lumii ce abia fusese creată, în care domnea ordinea şi armonia, cântarea şi veselia; răzvrătirea nu exista, pentru că ea nu-i altceva decât semnul păcatului originar.

Cântecul Creaturilor

Preaînalt, atotputernic, [prea]bun stăpân, ale tale sunt lauda, mărirea, cinstea şi toată binecuvântarea.

Numai ţie, Preaînalte, ţi se cuvin [acestea], şi niciun om nu-i vrednic să-ţi rostească numele.

Preamărit să fii, tu, Doamne, cu toate făpturile tale, îndeosebi cu măritul frate Soare, căci el este ziua şi ne dăruieşti prin el lumina.

El e frumos şi îşi revarsă splendoarea în nespusă strălucire căci e iradierea chipului tău, Preaînalte.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru sora Lună şi pentru stele, pe care le-ai creat pe cer strălucitoare, frumoase şi preţioase.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru fratele Vânt şi pentru aer, pentru nori, [cer] senin şi pentru orice [altă] vreme, prin care dai hrană făpturilor tale.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru sora Apă, care-i atât de folositoare, smerită, preţioasă şi curată.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru fratele Foc, prin care ne luminezi noaptea; el e frumos, voios, viguros şi puternic.

Preamărit să fii, tu, Doamne pentru sora noastră, Mama Glie, ce ne hrăneşte şi ne cârmuieşte, şi produce felurite roade, multicolore flori şi ierburi.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru cei ce iartă din dragoste faţă de tine şi îndură boli şi necazuri. Fericiţi cei ce [pe toate le] suportă în pace, căci vor fi încoronaţi de tine, Preaînalte.

Preamărit să fii, tu, Doamne, pentru sora noastră Moarte [cea] trupească, de care nu poate scăpa viu nicio fiinţă omenească. Vai de aceia care mor în [starea de] păcat de moarte; fericiţi cei care vor fi găsiţi împlinind preasfânta ta voinţă, căci a doua moarte nu le va dăuna.

Preamăriţi-L şi binecuvântaţi-L pe Domnul, aduceţi-I mulţumiri şi slujiţi-L cu deosebită smerenie.

                            

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.