Un articol Contributors.ro
Bogdan Mihai Radu 29/12/2021
Fata mea dansează în ploaie de bancnote[…]
Eu nu respir decât aer de stăpân,
Am prea mulți bani să pot să mă indispun
(Tzancă Uraganu, Banii)
România este cea mai religioasă țară din Europa. Conform datelor World Values Survey, puțin sub 80% dintre oameni consideră religia importantă, aproape trei sferturi sunt religioși și peste 75% consideră că scopul principal al religiei este să faci bine altora. Potrivit acestor date, ne-am putea construi o imagine de sine ancorată în iubirea față de aproape și altruism.
Și totuși, deși în preajma Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă, îndemnurile la a fi mai buni și mai generoși abundă, în România spiritul moralei creștine pare a fi greu de (re)găsit în viața de zi cu zi. Recent, un protest al unui partid parlamentar care se opune certificatului verde a degenerat rapid în violență. Tot de curând, interviul jurnaliștilor televiziunii italiene RAI cu o membră a Senatului României a părut o scenă tragicomică desprinsă din Tăcerea mieilor, dar regizat de Kusturica. Comportamentele înjositoare și umilitoare ale românilor care se întorc în țară față de personalul Direcției de Sănătate Publică de la punctele de trecere a frontierei sunt greu de imaginat, dar totuși reale.
Discordanța între afirmarea unor valori creștine cu valențe solidare și grobianismul cotidianului social este evidentă. Și atunci apare întrebarea: noi totuși cine suntem și care sunt valorile care ne ghidează?
În noiembrie 2021 au fost publicate rezultatele unui sondaj Eurobarometru care explorează valorile cetățenilor europeni. Raportul de cercetare al studiului realizat de Comisia Europeană reprezintă un punct de plecare în încercarea de a creiona un tablou valoric complex și, uneori, îngrijorător.
Astfel, din perspectiva valorilor personale, românii se plasează pe locul întâi la atașamentul față de putere și bogăție. Puterea a fost masurată prin identificarea cu afirmația “Este important pentru mine să fiu cel care le spune altora ce să facă”. Dacă, în medie, în Uniunea Europeană, 57% dintre respondenți se identifică total sau parțial cu această afirmație, în România, procentul depășeste 80%. Atracția față de materialism a fost evaluată prin identificarea cu afirmația: “Este important pentru mine să am lucruri scumpe care arată bogăția”. În comparație cu o medie UE de 37%, aproape 70% dintre români pun accentul pe bogăție și etalarea acesteia.
La polul opus, adică acele valori cu care românii se identifică în mai mică măsură decât oricare alt popor european, se află grija purtată celor apropiați și importanța luării de decizii referitoare la propria viață. În România, procentul celor care se identifică total cu afirmația “Este important pentru mine să am grijă de cei apropiati mie” este de doar 61%, plasându-ne pe ultimul loc în UE, la mare distanță de Grecia (89%) sau Spania (87%), de exemplu. În acest context, este natural să ne întrebăm dacă numărul mare de români care refuză vaccinarea anti COVID-19 se datorează și acestei lipse de preocupare față de binele celuilalt, oricât de apropiat ne-ar fi.
Din punctul de vedere al valorilor social politice, rezultatele sunt uneori greu de înțeles. În mod surprinzător, egalitatea în fața legii sau independența justiției – două teme cvasi permanente pe agenda politică – sunt susținute cel mai puțin în România, în comparație cu oricare stat din UE. Mai mult, în România nu există susținere însemnată (comparativ) nici pentru dreptul de a munci în alte state ale Uniunii Europene, deși diaspora românească, numeroasă în raport cu populația țării, este în mare măsură rezultatul migrației de muncă.
Poate mai îngrijorător este faptul că România se plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană prin numărul celor care sunt de acord cu faptul că “oricine ar trebui să aibă libertatea gândirii, expresiei și a religiei” și că “alegerile stilului de viață personal sau de familie ar trebui respectate tuturor”. În aceeași nota, românii sunt cel mai puțin dispuși dintre cetățenii UE să se opună discriminării de orice fel.
Aceste rezultate nu sunt complet surprinzătoare, dat fiind că există date de sondaj din 2017 conform cărora un sfert dintre români cred că supunerea față de conducatori este o trăsătură esențială a democrației și mai mulți români decât, de exemplu, ruși sau ucrainieni consideră că un sistem politic condus de armată sau de un lider autoritar este unul bun.
Dincolo de numere, ce ne spun de fapt aceste date?
În primul rând, se conturează destul de clar imaginea românului materialist, autoritar, individualist și mefient – un mizantrop social.
În al doilea rând, lipsa solidarității și a încrederii (în afară de Cipru, România are cel mai scăzut nivel al încrederii sociale din Uniunea Europeană) cuplată cu accentul pus pe competiție, lipsa de grijă față de ceilalți și dorința de putere și avuție creionează un individ agresiv, nestăpânit în elanul său “antreprenorial” nici de considerente morale, nici de un sentiment al datoriei față de societate.
În al treilea rând, entuziasmul cu care le refuzăm altora aceleași lucruri care credem că nouă ni se cuvin este în completă discordanță cu accentul pus pe religie (și, implicit, morala creștină), ca element identitar definitoriu pentru mulți dintre români.
Desigur, mulți dintre noi nu ne regăsim în acest tablou valoric. La fel cum mulți dintre noi simțim nevoia să luăm tabloul din cui, să îl restaurăm sau poate chiar să pictăm peste, fără a fi îngrijorați că noul strat de vopsea îl va acoperi cu totul pe cel precedent. Recent, sub Rondul de noapte al lui Rembrandt s-a descoperit o altă schiță. Analiza acesteia a oferit experților informații despre indecizia caracteristică oricărui proces de creație.
La fel este și cu valorile: ele nu sunt blocate în timp și spațiu, ele sunt vii, ele sunt ce le facem noi să fie. Anumite repere valorice au rădăcini vechi, altele reflectă dinamica vremurilor, dar întregul proiect valoric al unei comunități, ca și al fiecărei persoane este mereu fluid și în permanentă re-evaluare. Spaima că reconsiderarea unor valori sau adăugarea unora noi în repertoriul pre-existent duce la pierderea identității este deci neîntemeiată.
Este legitim să ne întrebăm de ce lucrurile stau așa cum stau. Cauzele sunt multiple și complexe și sunt obiectul de studiu a numeroase cercetări din științele sociale. Tranziția democratică, corupția, lipsa încrederii în instituțiile statului, sărăcia, cultura politică pre-democratică și o educație care accentuează prea puțin valorile sunt toate posibile explicații pentru e-/involuția valorică de la noi. La fel cum sunt și atitudinile legate de “capra vecinului” sau “vecinul [care] nu mă lasă nici să dorm [fiindcă] o duce prea bine”.
Cum am putea însă depăși această fază disonantă a discursului valoric? Este facil, dar și lipsit de eficiență să pasăm responsabilitatea formării valorilor exclusiv unor instituții – familia, școala, statul sau biserica. Mai degrabă, e util să ne gândim și la ce putem face fiecare dintre noi. În preajma Crăciunului și a sărbătorilor de iarnă (dar nu numai), putem încerca să reflectăm asupra a cine suntem și cine am vrea să fim. Putem face un minim de efort și să ne gândim la cei din jurul nostru, oricine ar fi ei, și să ne întrebăm de ce uneori ne este greu să îi tratăm drept semeni, adică asemenea nouă. Primul pas pentru o schimbare este să înțelegem că nu totul este un joc cu sumă nulă – în care câștigul meu este automat pierderea ta – și, cel mai important, că nu totul este un joc.
Blog de albina 