D. Jemna despre „Contradicțiile progresului”

Cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă se răspândesc cu repeziciune nu numai informațiile pe care le consumăm în diverse forme și pentru diverse scopuri, ci și ideile care formează opinii, împreună cu zvonurile și știrile false, ideologiile și teoriile conspiraționiste, temerile și frustrările oamenilor de pretutindeni. În această atmosferă gălăgioasă, memoria se scurtează la maximum, iar experiența umană se limitează la orientarea punctuală către datele vieții cotidiene, de la job și asigurarea nevoilor, la divertisment și împlinirea dorințelor și pasiunilor.

Această lipsă de memorie presupune nu numai ruptura față de trecut, față de evenimentele majore cere ne-au brăzdat istoria, ci și o reorientare în ce privește definirea identității. Dinamica socială și personală pare că ne obligă la reevaluări și repoziționări în ce privește înțelegerea de sine și a lumii, însă ritmul acesta alert al vieții nu ne dă decât răgazul unor ajustări minore în jurul unor date ale existenței pe care ni le livrează contextul în care trăim. Astfel ajungem să preluăm ușor clișee și atitudini comune, judecăți de valoare și frici pe care nu le analizăm în profunzime și nu le evaluăm nici din perspectiva sursei și nici a efectelor lor. De pildă, suntem animați de o stare de nemulțumire cu privire la ceea ce avem și considerăm că lumea merge într-o direcție proastă sau că niciodată nu a fost mai rău ca acum. Acest tablou cenușiu cu privire la lumea din jurul nostru se transmite în parametri similari de la un om la altul și chiar de la o societate la alta. Sondajele de opinie din țările europene arată existența unei incertitudini și neîncrederi a populației cu privire la prezent și viitor, îndeosebi referitor la calitatea vieții lor. Însă trebuie remarcat că atitudinea de nemulțumire și fricile omului recent se exprimă în contextul unui tip de progres social și economic fără precedent care are loc în mod obiectiv în toate statele, indiferent de regiunea geografică în care se află. Aceste coordonate ale progresului sunt puțin cunoscute de publicul larg și cu atât mai puțin apreciate și asumate de cetățeni pentru a evalua condițiile vieții lor și așteptările pentru un anumit viitor dorit. De regulă, această ignoranță este întreținută de o mass-media interesată de rating și de prezentarea evenimentelor negative, de derapajele politicienilor și crizele punctuale prin care trec societățile contemporane.

Când ne gândim la spațiul românesc, aici se cumulează o serie de elemente culturale specifice care ne-au măcinat sistematic existența în fiecare perioadă istorică, indiferent cât de bine sau cât de rău ne-a fost. Mentalul colectiv a întreținut o doză mare de scepticism și de fatalism în fața istoriei, căutând mereu justificări exterioare pentru lipsa de articulare din societate și pentru problemele ei curente. Am dat mereu vina pe conjuncturi nefavorabile și pe amestecul altora în treburile noastre. În datele acestui mental care întreține nemulțumirea și negativitatea, pesimismul și neîncrederea, societatea românească a avut un parcurs al unui tip de progres care nu a fost niciodată asumat coerent și nici utilizat ca rampă pentru proiecte concrete de dezvoltare viitoare. Dinamica geopolitică și economică din regiunea Europei Centrale și de Est ne-au adus atât comunismul, cât și perioada de lungă tranziție deschisă de evenimentele din decembrie 1989. Am traversat aceste perioade ca și cum ne-au fost hărăzite de un destin implacabil. Și în trecut, și în prezent, am marșat pe același spirit mioritic al neasumării responsabile a propriului destin pe care să fim dispuși să ni-l făurim cu mâinile și mințile noastre și am preferat să fim împinși de la spate de diferite conjuncturi și curente de influență. Cu toate acestea, societatea românească a fost direcționată pe drumul unui proces de dezvoltare lent și sinuos care a adus un real impact în viața oamenilor. Este suficient să analizăm datele statistice din ultimii 70 de ani sau să analizăm experiența propriilor familii din ultimele 3-4 generații și vom putea observa că România a trecut prin câteva mecanisme de schimbare (alfabetizarea și urbanizarea, sănătatea și industrializarea) care au dus la o transformare socială inevitabilă și care a fost mereu legată de ceea ce se întâmplă în plan european. Toate acestea însă ne-au fost mereu străine, le-am considerat impuse sau artificiale, niciodată asumate și lăsate să conducă la un progres canalizat spre obiective bine definite. Chiar și după 1990, când soarta ne-a fost favorabilă și am fost împinși și acceptați în structurile Euro-atlantice, în NATO și UE, mecanismele acestui cadru politic, social și economic ne-au rămas la fel de străine, în ciuda faptului că am beneficiat de un real progres și de rezultate de care se bucură întreaga populație. Anii recenți ai prezenței noastre ca membri ai Uniunii Europene au adus o serie de implicații pozitive fără precedent pentru cetățenii României, de la mobilitatea spațială și socială, până la creșterea nivelului de trai și accesul la cultură și civilizație. În ciuda acestui context dinamic și plin de oportunități, mentalul colectiv a fost mereu întreținut de intrigi și elemente de negativitate care nu au stimulat civismul și responsabilitatea socială. Progresul la care am avut cu toții acces într-o formă sau alta nu a fost folosit ca o temelie pentru o nouă treaptă a dezvoltării societății și nici ca un element de stabilitate și suport pentru proiectele cele mai bune. Dimpotrivă, am menținut același climat al nemulțumirii la toate nivelurile, al criticii și neîncrederii, al evaluărilor negative și criticii deconstructive.

Se pare că pandemia a radicalizat și mai mult perspectivele noastre pesimiste cu privire la lume și la ceea ce se petrece în țară. Politicienii se folosesc de acest spirit pentru agenda partidelor și intereselor lor, iar media caută sa facă rating prin analize și evaluări care aruncă realitatea în zona apocalipticului. Este destul de clar că o analiză obiectivă și identificarea poziției României pe traseul acesta al progresului social și economic nu vor veni nici de la politicieni și nici de la presă. Sarcina pare să rămână în dreptul instituțiilor formatoare, de la familie, școală și biserică, până la organizațiile societății civile. Schimbarea mentalităților se realizează greu și se poate face doar pornind de la bază, acționând sistematic în toate etapele procesului de formare a personalității și identității sociale. Dacă ne comparăm cu statele din Occident, evident că suntem pe ultimul loc la mai toate capitolele și auzim asta mereu din mai multe surse. Însă această poziție nu înseamnă că mergem spre o catastrofă sau spre un colaps al societății. Este evident că se poate mai bine și mai mult, că este nevoie să acoperim decalajul față de țările din UE. Dar dacă ne lipsesc reperele reale cu care să evaluăm atât situația personală, cât și cea comunitară, rămânem pradă stării de negativitate și nemulțumire, criticii cinice și distanțării iresponsabile față de tot ceea ce suntem și avem, de tot ceea ce ni s-a întâmplat bun în istoria recentă. Aprecierea binelui și condițiilor favorabile pe care le avem ca indivizi și ca societate, atât după căderea zidului comunist, dar mai ales în ultimii aproape 15 ani de când ne aflăm în familia UE, ar putea aduce o altă stare de spirit și o altă atitudine față de problemele cotidiene sau chiar cele produse de pandemie. Cât privește pandemia, nici nu putem să ne imaginăm ce ar fi însemnat să fim pe cont propriu, să nu fi fost parte la efortul comunitar de identificare a unor măsuri de intervenție sau să nu fi avut acces la o serie de resurse strategice. Este relativ ușor să dăm vina pe natura noastră umană, să spunem că doar la greu ne mobilizăm și începem să apreciem realitatea așa cum este, însă această atitudine presupune negarea trecutului, memoriei și a unei dimensiuni esențiale a umanității noastre. Aceste contradicții care însoțesc progresul nu pot fi eliminate în totalitate, dar pot fi combătute și depășite. De aceea, în contextul actual al UE, dincolo de strategiile de dezvoltare economică, un rol aparte îl au cele de susținere a culturii și educației, a proiectelor care mențin vie și dinamică preocuparea pentru identitatea noastră ca ființe umane complexe, ca indivizi și comunități care nu se pot mărgini la a consuma și a fi nemulțumiți mereu de ceea ce au.

Dănuț Jemna, blog Alteritas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.